Tu ai bătut

noiembrie 9, 2022

TU AI BĂTUT
-Isuse, azi Tu ai bătut
Încetișor la ușa mea,
Să îți răspund eu n-am putut,
E treabă multă, viața grea,
Sunt ocupat, prea ocupat,
Eu zi de zi am de muncit,
Pământul trebuie arat,
Apoi mai am de discuit,
De semănat, de căpălit.
Te rog, Isuse, mă înțelegi,
E primăvară-i de muncit,
Nu-i timp acum de povestit.
-La vară-i grâu de adunat,
La toamnă-i roada de cules.
Dar eu pe tine te-am ales,
Am ciocănit… nu am intrat
Și am plecat… prin univers.
Emilia Dinescu

Comments are closed.