Un fel de… autobiografie
UN FEL DE… AUTOBIOGRAFIE
Astăzi am fost provocată ca să scriu, dar nu-mi doresc,
După cum știți nu îmi place despre mine să vorbesc,
Mă așez în fața foii, vorbele nu știu s-aștern,
Pentru că nu sunt poetă, fără Domnul gfAatotu-i tern.
Răscolesc prin amintire, într-o toamnă m-am născut,
Eu nu m-am născut la termen, ci când Dumnezeu a vrut,
M-am grăbit să vin pe lume, nu cum alții au socotit,
M-am născut în zi de toamnă, fiindcă Domnul m-a dorit.
Am crescut în lumea crudă și durerea o vedeam,
Mult mă ascundeam în mine, căci ca copil sufeream,
Deși eram inocentă, un copil chiar fără vină,
Printre lacrimi și suspine nu zăream pic de lumină.
Am crescut în lumea rece, răutatea m-a înecat,
Chiar de eram o copilă, viața aspru m-a încercat,
Căutam refugiu-n toate, însă arta m-a găsit,
Deși eram o copilă, de vers m-am îndrăgostit.
Când simțeam că viața-i dură, m-afundam în poezie,
Și simțeam o altă lume, scriam cum îmi place mie,
Am trăit cu poezia, până Domnul mi-a vorbit,
Am luat sfânta Scriptură și de atunci n-am suferit.
Nu vreau să spun c-a fost bine, că necaz nu a mai fost,
Eu m-am regăsit pe mine, vieții am găsit un rost,
Vă spun viața e frumoasă, trebuie să găsești cheia,
Dincolo de suferință, să fi tu, ai prins ideea.
Am trecut prin multe rele, dar nu regret chiar nimic,
M-am scuturat de cenușă, și în rău e un bun mic,
Am fost binecuvântată când nu m-am mai lamentat,
Viața mea cea încercată, mult bine în schimb mi-a dat.
Din anii de suferință, a ieșit un lucru bun,
Sunt mamă, sunt împlinită, multe eu nu știu să spun,
Dar din suferința crudă, bucuria mi-a crescut,
Fiindcă de trei ori sunt mamă, am uitat ce m-a durut.
Aș fi vrut să fiu perfectă, însă multe am greșit,
Dar nu am greșit atunci când Cuvântul l-am primit,
Chiar dacă nu sunt perfectă, dragostea lui Dumnezeu
M-a trecut ușor prin toate și greul nu a fost greu.
M-am schimbat cam dintr-o dată, oamenii m-au ajutat,
Dumnezeu i-a scos în cale-mi, un nou curs vieții mi-a dat,
Mulți îmi spun că-s egoistă, acum știu să mă iubesc,
De când mă iubesc pe mine, pot spune că chiar trăiesc.
Dumnezeu în mila-i mare mi-a vorbit și m-a schimbat,
Calea care este dreaptă pot spune că am aflat,
Trebuie să înțelegem că schimbarea de-i divină
Toată negura o să plece și o să vină doar lumină.
Trupul meu este același, dar nu mă mai rușinez,
Căci gândirea mea e alta, altul este al meu crez,
Stau și chiar privesc în urmă și constat câte am greșit,
Toată suferința grea singură am pricinuit.
Nu știu dacă mai am zile, nu știu cât o să trăiesc,
Am acceptat provocarea despre mine să vorbesc,
Sunt mândră că Dumnezeu m-a creat așa cum sunt,
Sunt cum sunt, e important, chiar și acest amănunt.
Vreau să mulțumesc acum celor ce au fost cu mine,
Mi-au arătat ce e rău și m-au îndreptat spre bine,
Chiar dacă nu au știut, cursul vieții mi-au schimbat
Și am să-i port în rugăciune cât trăiesc, neîncetat.
De ai simțit că în versu-acesta, chiar ție ți-am mulțumit,
Vreau să știi că așa este, mă rog să fi fericit,
Fericirea e în noi, Dumnezeu ne-a dăruit-o,
Chiar de a durat puțin, eu știu că chiar am găsit-o.
Asta este viața mea, asta-s eu, nu mi-e rușine,
Sunt cum sunt, m-am acceptat și mi-e bine așa cu mine,
Câte zile oi avea, voi vorbi de Dumnezeu,
Dumnezeu e totul meu, fără Domnul nu sunt eu.
Ce dacă mai dați cu pietre, eu un zid cu ele fac,
În viață totul e bine de cu mine mă împac,
Ce dacă sunt criticată, bârfa nu-mi produce teamă,
Doar de îmi vorbești în față, vorbele le iau în seamă.
Am vorbit în vers de mine, am acceptat provocarea,
Însă nu știu dacă accepți ce am scris… e întrebarea…
Nu sunt importantă eu, Dumnezeu e important,
Să-l accepți este chiar simplu, nu trebuie să fi savant.
Îți mulțumesc c-ai citit și din viața mea faci parte,
Sper să îl accepți pe Domnul, numele-ți să fie-n carte,
Veșnicia s-o petrecem împreună eu aș vrea,
Căci de o trăim cu Domnul, viața chiar nu este grea.
Emilia Dinescu
