Un petic de cer
Prin geamul mic și zăbrelit,
o bucățică de albastru,
Se agăța necontenit,
de gândul său mut și sihastru.
Părea atât de-ndepărtat,
în noapte plin de multe stele,
Îi amintea frumosul sat,
ce-l ocrotise-n zile grele.
Un porumbel îl vizita,
la geam în fiecare zi,
Vești proaspete din lumea sa
îi aducea fără a ști.
Prieteni buni au devenit
și fața lui s-a luminat.
Prezența sa – dor împlinit,
Geamul – altar nou, minunat.
Un colț de cer împodobise,
sufletul său împovărat,
Sădind cuvintele promise
de Marele, Bun Împărat.
Tot cerul vrea să-i dăruiască,
în adevăr și libertate,
De va voi să recunoască,
greșelile, multe păcate.
De-i pare rău de răzvrătire,
și-are nevoie, simte dor
de-Isus și de vrea înnoire,
l-așteaptă Hrist, Mântuitor.
Floare de colț
