Vacanță

august 31, 2021

Fără ceas ori telefon,
Fără stres și grabă,
Poți s-admiri orice decor
Astăzi nu ai treabă.

Știrile nu le asculți
Liber de probleme,
Veseli toți, copii, adulți,
Fiindcă nu au teme.

Și urcând voios pe munți
Pe poteci umbrite,
Ape repezi treci pe punți
Spre culmi însorite.

Cântă inima spre cer
Imn de bucurie,
Grijile cu toate pier
Odihna să vie!

Căci primind har peste har
Vrei ca mulțumire,
Laude s-aduci în dar,
Domnului slujire! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comments are closed.