Viața este viață

martie 24, 2024

VIAȚA ESTE VIAȚĂ
Aș vrea să vă vorbesc de mine, doar puțin,
Eram copil, iar viața o vedeam venin,
Am suferit nespus, eram discriminată,
Eram numită șchioapă, strigată handicapată.

Copiii sunt copii, ei nu urăsc, jignesc,
Vorbesc doar vorbe, însă nu gândesc,
Căci vorbele rănesc adânc pe cel rănit,
Ei nu gândesc, nu știu cât au jignit.

Anii au trecut, trecutul am uitat
Și rănile Hristos mi-a vindecat,
Acum m-am acceptat așa cum sunt,
Eu știu că am un rost pe acest pământ.

Contează mult să fi încurajată,
Iar mie mi s-a spus de Calea dreaptă,
Nu, visele, nu pot să spun, s-au împlinit,
Am eșuat în multe, chiar dacă n-am dorit.

Dar din eșecuri, mereu m-am ridicat,
Și din eșecuri multe am învățat,
Am construit… și de s-a dărâmat,
Eu m-am rugat și iar m-am ridicat.

Așa e viața, noi o vrem altfel,
Dar într-o zi îl întâlnești pe El,
Isus a fost cu mine, chiar dacă nu știam,
El mă lua de mână, nu eu mă ridicam.

Viața-i frumoasă, e darul nostru sfânt,
Dar să n-o vrem doar pentru acest pământ,
Să acceptăm că Domnul s-a jertfit,
Și vom avea mai mult decât noi ne-am dorit.
Emilia Dinescu

Comments are closed.