Viața
Ca un miracol al iubirii,
Amestec fin de lut și sânge,
Ștafeta uimitoare-a omenirii,
De la Eden până la noi ajunge.
Pulsează-n inimi și țesuturi,
Firavă sau mai rezistentă,
Mai vastă către începuturi,
Azi de-o scurtime evidentă.
Timp măsurat în anotimpuri,
În realizări și descendenți,
Cu-atât de variate chipuri,
De oameni demni sau imprudenți.
Fragilă, foarte resemnată,
În prunci și înțelepți la porți,
Cinstită uneori, des ruinată,
Dând vina pe-ntâmplare ori pe sorți.
Iubită de-unii, de-alții detestată,
Robie lungă, sau scurtă domnie,
De toți însă este rugată,
Încă o clipă doar, o zi mai fie…
Arhipelag de idealuri,
Într-un ocean adânc d-eșecuri,
Privind-o-ntruna nu te saturi,
Să tot alergi prin alte veacuri.
Fir nevăzut între pământ și cer,
Poartă cu sine un tainic dor,
Cum se dezvoltă pruncul e-un mister,
Ca și sămânța-n solul roditor.
Eternă, dulce-nfloritoare,
Sperăm și credem s-o avem,
În veșnica Împărăție care,
Are din nou Grădina Eden.
Floare de colț
