Vine dimineața!

iunie 24, 2012

Străjerule, mai e puțin din noapte,
Se-arată zorii, nu mai ațipi,
Prințul din răsărit nu e departe,
Vine pe nori cu îngeri mii și mii!

Tresalte munți și mări, orașe toate,
Căci răul, moartea, da, vor dispărea,
Să cânte galaxii îndepărtate,
Pentru Isus jertfit pe Golgota!

Vă bucurați, voi ce-ați crezut în Domnul,
Ați suferit dar ați răbdat mereu,
Curând înconjura-veți cu toți tronul
Măreț și alb pe care-I Dumnezeu!

Floare de colț

Comments are closed.