Vine furtuna
iulie 4, 2024
VINE FURTUNA
Bat clopotele, e jale mare,
Un nour negru, în depărtare
E o furtună ce va veni
Și tot pământul va cotropi,
Să nu ne temem, să nu cedăm,
Din barca credinței să nu plecăm,
Va fi furtună, va fi necaz,
Dar Domnul conduce singurul vas,
E vasul speranței cu care plutim
La Tine, Isuse, noi vrem să venim,
Chiar de-i necaz și furtuna e mare,
Tu ești pentru noi eterna salvare.
Emilia Dinescu