Adâncul Dragostei sublime
Adâncul Dragostei sublime
Adâncul Dragostei sublime
E un izvor viu, de nesecat
Din care se bea ne-ncetat,
Şi nu va scade în mărime
Supus vremii, de cercetat.
Căci în imensa-i adâncime
Va fi-un mister de studiat –
Pentru pâmântul nou creat
Şi-o lume-n sfântă isteţime,
Ce-l vor spori, aprofundat.
Adâncul Dragostei sublime
E un mister, de ne-ntâlnit
Ascuns în Cel Nemărginit,
Şi mintea prin a ei micime
Nu-i poate-ajunge-n infinit.
În cercetările care-s infime,
Stagnează-n scopul urmărit
Prin străduinţa-n nesfârşit
De-a dezlega taine divine,
Pentrucă omu-i… mărginit.
Şi nimeni, ce-ar dori să ştie
Ce calcule I-au stat la bază,
Şi prin cuvântul Ei creează,
N-o va-nţelege-n măiestrie
Prin taina ascunsă ce viază,
Cum S-a născut din veşnicie,
Şi pentru bine Ea lucrează –
Şi-n raze de-aur, luminează,
Spre-a ţine toate-n armonie
Şi-a omului conştiinţă trează.
Flavius Laurian Duverna
