Dor spre Galaxii
Dor spre Galaxii
Doamne privind către stele
Seara, când este-n amurg,
Mă prinde dorul vieţii mele
Ce îl nutresc ca printre ele
Să pot cândva ca să ajung!
Să pot zbura în constelaţii,
… – Minuni ale puterii Tale!
Ce le-am sperat în aspiraţii
Purtându-le în conversaţii
Născute-n cânt de Osanale.
În spaţii vaste, mult râvnite
Să pot a naviga, cântând,
Spre Galxiile, ce întocmite
Ca nişte salbe împodobite
Ele-şi spun faima, existând.
Şi tot mereu prin Universul
Care-i nespus de nesfârşit,
În drumul ce-şi ţine mersul
Să-i pot cuprinde înţelesul
Căci Tu eşti cel ce l-ai zidit
Şi că-n puterea Ta se ţine
Şi-n sfera lor toate plutesc,
Prin împărţiri cereşti Divine
Prin forta-Ţi ce Îţi aparţine
Şi drumul lor le-orânduiesc.
Prin legile ce le-au fost date
Ele din mers spun ca viază,
Şi calea-o duce mai departe
Căci legile-s fixe-n dreptate
Şi veşnic drumul îl urmează.
Şi peste legi, eşti Tu mereu,
De-a-pururi, Fiinţă Supremă,
Cu-al dragostei etern nucleu
Şi-acelaşi veşnic Dumnezeu
Din veşnicii, sacră Emblemă!
Şi astfel, vei rămâne în veci
– Neschimbător, Nemuritor,-
Stăpân pe boldul morţii reci
Cel ce eşti Alfa, ce nu treci,
Şi-Omega… Veşnic Creator!
Flavius Laurian Duverna
