Cugetări de Iarnă
Cugetări de Iarnă
Când sub al vremii imperiu, stai o clipă cugetând
La schimbările de climă ce urmează rând pe rând,
Inima-ţi se-nveseleşte, de orice anotimp ce vine –
Şi l-aştepţi cu mari dorinţe, cugete având senine
Meditând că-n viaţa aceasta au menire, existând.
Astfel, iarna ne-aminteşte pe lângă părţi negative
Cu gerul său aspru-n viscol, c-are şi părţi pozitive,
Când liniştit ninge-afară, când fulgii mari, argintii,
Vin căzând în valuri albe, şi la munte, şi-n câmpii
Oamenii-şi notează-n date, păstrându-le în arhive.
Orice anotimp transmite, specificul său. . . virtual
Şi inima-ntreagă-o -ncântă, prin ce-aduce, actual,
Vezi cum natura îşi schimbă, straiele şi-nfăţişarea
Trezind mintea să întrebe: Cine-i parte în lucrarea,
Ce se face-n anotimpuri, cu satisfacţii mari-n final?
– În imensitatea tainei, şi-a unei Puteri Prea Sfinte
Când o zi, povesteşte altei zi, fără vorbe şi cuvinte,
Despre-a tainei măreţie, ce sub ochi se desfăşoară
Dezvoltând mistere stranii, în tot ce ne înconjoară,
Este-o Forţă, ce ne-arată, cum viaţa merge-nainte!
Flavius Laurian Duverna
