Pastel de Iarnă
Pastel de Iarnă
Din văzduhul plin de nori, cerul întreg de-nfăşoară
Fulgii albi şi zglobii, jucând spre pământ coboară,
Fiind rece, ca şi-o haină, îl îmbracă, spre încălzire
Şi-nvelindu-l, ei ne spun: „Iarna-i timp de odihnire,
Şi-argintaţi ne-aşezăm, până-n zori de primăvară!”
Sămânţa pusă-n ogor,… care a-ncolţit să crească
Sub mantia de zăpadă, stă şi-adastă să renască,
Stratul de zăpadă gros, când pământul îl îmbracă
Ne promite îndestulare, din belşug roade să facă,
Oamenii şi-alte fiinţe, de sub cer să le hrănească.
Anii care-n anotimpuri, zbor ca-n vis şi se succed
Ei ne spun de vremi trecute la care pe rând acced,
Astfel, fiecare dintre ele-şi are farmec şi-o menire
Făcând viaţa, mai frumoasă ş i mai dulce la privire,
Prin voia lui Dumnezeu dacă-acei ce-admiră, cred.
Cele patru anotimpuri: – Primăvara, vara, toamna,
Ce-şi încheie-al lor traseu, cu ultimul care e iarna,
Pe om ele-l sfătuiesc, pentru-a avea înţelepciune
Căci aportul ce-şi aduc, privit poate chiar minune,
Ne vorbeşte de legi puse, spre a le înţelege taina.
Flavius Laurian Duverna
