Se desprind frunzele…
Se desprind frunzele…
Se desprind frunzele şi cad
Înspre pământ în ritm uşor;
O, e primul şi-i ultimul zbor
’N-al trecerii, hotărâtor vad
Desprinse, de trunchiul lor!…
La brizele-n vibrări de vânt
O vară-ntreagă-au triumfat,
Şi-n verdele ce l-au purtat
Şi-au făcut prezenţa-n cânt,
Prin susurul ce-au fremătat.
Spre toamnă când au ruginit
S-a oprit cântul din freamăt,
Semnal că s-a ajuns la capăt
Că-al vieţii fir, li s-a sfârşit –
Fiind o muză doar în treacăt.
Pe solul, jos, unde-au picat
Sentinţa lor… se hotărăşte:
În pământ umed putrezeşte
După ce-n el le-a-ncorporat
Ca-n primăvară, iar a creşte,
Din nou s-aducă mulţumirea,
Prin vestea-n sfânta revenire
Că-n verde-i dulcea glăsuire,
Ce pune-n cântec nemurirea
Sub trendul ei de întinerire!
Flavius Laurian Duverna
