Intercer – Poezii si editoriale

PLICTISEALĂ
M-am plictisit
De citit
Gândurile tale,
M-au plictisit
Ideile tale,
M-au plictisit,
Sunt plictisit
…De tine…
Emilia Dinescu

PARABOLĂ
Doamne,
Am nevoie de palate,
Dă-mi-le, acum, pe toate
Căci, Doamne, eu am un vis,
Să trăiesc ca-n paradis,
Să fiu un zeu pe pământ,
Nu să fiu un om de rând.
Da, Doamne… Tu ai promis
Și am auzit că stă scris,
În genunchi să ne rugăm,
La cruce să ne aplecăm,
Să spunem ce ne dorim,
Că apoi, sigur, primim.
Vreau palate și castele,
Femei multe, maimuțele,
Vreau să am mașini de lux,
Multe vreau să am în plus.
Sunt un om de rând… și atât,
N-am luxul pe acest pământ
Și îți spun ce îmi doresc…
…Ce?!! Vrei să mă pocăiesc?!
Spui că Tu mi-ai dat de toate.
Mă rogi să iau Sfânta Carte?
Vrei în ea ca să citesc?
Vrei ca să mă pocăiesc?!
Da… Doamne, eu recunosc,
Am greșit și sunt un prost,
Chiar nimic nu mi-a lipsit,
Doar pe Tine te-am rănit
Cu ale mele vreri prea multe
Și dorințe neîmplinite.
Da… Doamne… Tu ai dreptate…
Acum văd… Mi-ai dat de toate,
Lipsuri n-am avut… din contră…
Da… Doamne… ce mi-a lipsit,
E că nu m-am pocăit,
Jertfa Ta nu am primit.
Doamne, eu îți mulțumesc,
Zilnic, eu te preamăresc,
Căci Tu aspru m-ai mustrat
Și-n lume nu m-ai lăsat.
Te rog, Doamne, să imi dai
Tot ce vrei și tot ce ai,
Să îmi dai și să primesc,
Doamne… să mă pocăiesc…
Emilia Dinescu

ÎȚI MULȚUMESC, DOAMNE!
Sunt răsfățată
Și mângâiată
De razele soarelui.
Sunt îmbrățișată
De lumina lunii.
Sunt înconjurată
De lacrimile ploii.
Doamne, cât mă iubești!
Îți mulțumesc!
Emilia Dinescu

VĂ IERT…
Te iert,
Tu multe mi-ai greșit…
Și mulți…
Dar eu vă iert pe toți.
Nu. Nu vă minunați,
Nu sunt o sfântă,
Doar o egoistă.
Vreau să fiu fericită,
Vă iert…
În suflet vreau să am iertare,
Căci ura de se instalează
Nimic pe mine nu mă mai salvează.
Eu vreau să iert…
Și să iubesc
Așa cum mă iubește doar Hristos,
Căci El, da, El pe mine m-a iertat
Și m-a salvat.
Emilia Dinescu

DE COPIII AR RĂMÂNE COPII
De copiii ar rămâne copii,
Dar cresc… se răzvrătesc
Și ne urăsc,
Nu-i înțelegem,
Dar ei cresc,
Cresc
Cu propriile idei și propriile vise
Și între generații,
Între noi și ei,
Nu mai e o punte,
Ci doar o prăpastie adâncă,
Atât de adâncă și hidoasă,
Căci nu credem că noi am creat-o.
Dar plângem… și spunem,
De copiii ar rămâne copii.
Emilia Dinescu

O ÎNTREBARE… UN RĂSPUNS…
Nu îmi era o întrebare adresată mie,
Dar eu, în mintea mea plină de fantezie,
Mi-am adresat o întrebare mai alambicată,
Cum mă port eu cu mine, căci sunt handicapată?!…

M-am dus mult în trecut, când tare mă uram,
Da, mă uram… pare banal, atunci eu nu știam,
Că dacă mă urăsc pe mine, nu am cum să iubesc,
Chiar și acum cu frică eu îmi amintesc.

Am învățat în timp ce e valoarea și am văzut că-s importantă,
Nu, nu m-am urcat prea sus, n-am aer de savantă,
Am învățat să mă iubesc, așa cum m-a iubit Hristos,
Căci ochii Lui m-au învățat să mă privesc mai altfel, chiar frumos.

Cum mă privesc pe mine, pe alții îi privesc,
Cum mă iubesc pe mine, pe alții îi iubesc,
Chiar legea spune să îi iubești pe alții cum te iubești pe tine,
De aceea mă iubesc, chiar mă iubesc pe mine.

Iubesc infirmitatea, căci Domnul ne-a creat,
Avem un trup aici, nu trupu-i important,
E important să facem din cer un țel măreț,
Nu credeți că aceasta-i tot ce e mai de preț?
Emilia Dinescu

(P. S. Această poezie e inspirată dintr-un forum:
Societatea contemporană este datoare să asigure
confortul și demnitatea tuturor persoanelor dezavantajate.
Care este reacția mea atunci când vin
în legătură cu persoane cu infirmități?)

CONSTATARE
Când necazul ne lovește,
Inima în noi pocnește,
Când necazul a venit,
Mai degrabă am cârtit…
Suntem slabi, fără credință,
Nu vedem prin suferință
Că este un curcubeu
Trimis chiar de Dumnezeu.
Emilia Dinescu

GÂNDURI
În rugăciune sfântă mă plec să te slăvesc,
Când vine încercarea, eu prea ades cârtesc,
Îți cer iertare, Tată, eu știu, te-am întristat,
Aș vrea să am credință în ceasu-ntunecat.

Sunt om și clachez, Tată, când încercarea vine,
Dar vin în rugăciune, vreau să mă ierți pe mine,
Vreau pacea Ta divină atunci când este greu,
Vreau să te iau de mână, ești al meu Dumnezeu.
Emilia Dinescu

PRIVESC ÎN ZARE
Privesc în zare,
Închid ochii,
Visez…
Îl văd că vine
Cu alai mare,
Mirele vine
Să-și ia mireasa,
Dar și pe mine
Mă ia cu Sine.
Visez…
Închid ochii,
Privesc în zare,
În depărtare,
În norii negri
O rază apare,
E a mea speranță
Ce o nutresc,
E a mea dorință
Ce o visez,
E al meu Mire
Ce îl iubesc.
Emilia Dinescu

LACRIMILE MELE
Doamne, aș aduna lacrimile
Și le-aș face un șirag
Pe care mi l-aș atârna
În jurul gâtului și a brațelor
Ca cele mai de preț bijuterii,
Căci sunt lacrimi curate,
Ce au fost vărsate,
Din dragoste și dor,
Pentru al meu Mântuitor.
Emilia Dinescu