STAI FERM
Domnul nu te-a părăsit,
Chiar de-i timpul vitregit,
Stai tu ferm în barca Sa,
Ține-ți sus credința ta.
Chiar de-i nor întunecat,
Domnul nu s-a depărtat,
E prezent în viața ta,
Tu stai ferm pe stânca Sa.
Chiar de-i vânt și e furtună,
Domnul e prezent mereu
Și în ceasul de pe urmă
Să fi ferm… în Dumnezeu.
Emilia Dinescu
RUGĂ DE MULȚUMIRE
Chip de humă ai creat
Și suflare Tu i-ai dat,
Chip de humă și eu sunt
Și trăiesc pe acest pământ
Și mereu îți mulțumesc
Și mereu eu te slăvesc
Pentru viața ce mi-ai dat,
Nu e dar mai minunat,
Doamne, al meu Creator,
Al meu sfânt Mântuitor,
Azi, cu drag, îți mulțumesc
Pentru clipa ce o trăiesc,
Pentru tot ce Tu mi-ai dat,
Pentru tot ce ai creat.
Emilia Dinescu
STRIGARE
Bisericile-s reci, strigăm în cor întruna,
Strigăm că nu ne place ce rece este turma,
Răceala este mare, de gheață am ajuns
Și-n sfântă adorare îi cerem lui Isus
Să facă o schimbare, să încălzească frații.
Cu post și rugăciune, cu jale și durere
Să cerem o schimbare, să cerem o putere,
Te rog, o, Doamne sfinte, să mă schimbi, Tu, pe mine,
Nu vreau să imi schimbi frații,
Ci doar atât… pe mine…
Căci de aș fi de carne și de aș avea iubire
Nu aș vedea răceala, ci te-aș vedea pe Tine,
Te rog, Doamne, aprinde un foc și mă încălzește
Și gheața ce e-n mine, te rog, Doamne, topește.
Biserica e-n mine și eu azi, sunt în ea,
Te rog, Doamne, mă schimbă, dă-mi Tu iubirea Ta.
Emilia Dinescu
SUNT O FATĂ RĂSFĂȚATĂ
Sunt o fată răsfățată
Și cu mult prea arogantă,
Egoistă, chiar sunt rea,
Doar pentru mine aș vrea,
Eu sunt eu, atât contează,
Eul meu astăzi primează,
Vreau să fiu băgată-n seamă,
Vreau să fiu mereu în ramă,
Eu, doar eu, azi sunt vedetă.
Doamne, sunt o răsfățată,
Dar sunt binecuvântată,
Azi pe mine m-ai trezit
Și frumos mi-ai mai vorbit,
Când pe o soră ai mustrat,
Tu pe mine m-ai certat,
Să nu mai fiu egoistă,
Căci de fapt… sunt… altruistă.
Emilia Dinescu
GÂNDURI ȘI ÎNTREBĂRI
E timpul de pe urmă, durerea este mare,
În mintea mea și-n suflet persistă o întrebare,
Eu am venit la Tine, cu drag m-am botezat,
Prin viața mea trăită, eu ce exemplu am dat?!…
Eu știu că-s mântuită, o cred și-ți mulțumesc,
Prin viața mea și fapte, oare eu te slăvesc?!…
Aș vrea să fiu lumină și să vorbesc mereu
Despre a mea credință și al meu Dumnezeu.
Primesc a Ta mustrare, aș vrea să înțeleg,
Să merg pe a Ta cale, doar bine să aleg,
A Ta înțelepciune o cer în rugăciune,
Aș vrea să stau cu Tine, s-aleg doar lucruri bune.
E timpul de pe urmă și vreau să mă trezesc,
Nu vreau să alerg degeaba, eu cerul îl doresc,
Prin fapte și cuvinte eu slavă să-ți aduc,
Mi-e dor de Tine, Doamne, de dor eu mă usuc.
Eu știu că nu sunt sfântă și știu că ades greșesc,
În harul Tău divin mă încred și îmi doresc
Ca faptele-mi să spună că sunt copilul Tău,
E ziua cercetării și plâng mereu, mi-e rău.
În turma Ta, Hristoase, atunci când am intrat,
Eu am știut din prima c-aici Tu m-ai chemat,
Ajută-mă să fiu o schelă pe pământ
Și să-i îndrum pe oameni spre Domnul meu cel sfânt.
************
Sunt mulți acei ce-n ciur, ei caută neghină,
Nu-l caută pe Domnul, nu vor a Lui lumină,
Se împiedică de oameni, n-aș vrea să fiu neghină,
Aș vrea prin vorbe, fapte, să împrăștii doar lumină.
Emilia Dinescu
LACRIMILE
De mi-aș putea aduna lacrimile,
Le-aș transforma în șirag,
Colier de pietre prețioase,
Le-aș purta la gât cu drag.
Că-i de durere sau fericire
Sau bucurie sau chiar necaz,
Lacrima-i la fel, se știe,
O perlă albastră sau turcoaz.
E limpede și e curată
Și cu mândrie aș purta
Colierul meu de lacrimi,
Reprezintă viața mea.
Emilia Dinescu
TU AI BĂTUT
-Isuse, azi Tu ai bătut
Încetișor la ușa mea,
Să îți răspund eu n-am putut,
E treabă multă, viața grea,
Sunt ocupat, prea ocupat,
Eu zi de zi am de muncit,
Pământul trebuie arat,
Apoi mai am de discuit,
De semănat, de căpălit.
Te rog, Isuse, mă înțelegi,
E primăvară-i, de muncit,
Nu-i timp acum de povestit.
-La vară-i grâu de adunat,
La toamnă-i roada de cules.
Dar eu pe tine te-am ales,
Am ciocănit… nu am intrat
Și am plecat… prin univers.
Emilia Dinescu
DURERE
Durere…
Te-ai cuibărit la mine-n piept,
Sălaj, colibă ți-ai făcut,
Îți face chiar multă plăcere
Să stai în trupul meu de lut.
Nu-ți fie frică, nu te izgonesc,
E casa ta, tu ai decis să stai,
E dreptul tău
Și este chiar firesc
Să stai…
Căci alt culcuș nu ai.
Dar m-am decis…
Chirie să-mi plătești,
De nu… să te ascunzi, să nu te văd.
Știu, poate acum tu nu mă crezi,
Dar sunt stăpân pe al meu piept,
Nu te alung, de milă, poate,
Nu te alung, dar te ignor
Și așa trăim noi mai departe,
Doar… bucuria ne desparte.
Emilia Dinescu