Gânduri despre timp și viață

februarie 15, 2024

GÂNDURI DESPRE TIMP ȘI VIAȚĂ
Astăzi, mi s-a spus ușor, într-un mod empatic, cred
Că prea mult filozofez și prea mult eu mă încred,
Dacă cred că sunt citită, mă înșel, nu se citește,
Timpul este prea scump astăzi, oare cine îl risipește?!…

Mă trezesc de dimineață și salut printr-un înscris,
Vorbele se strâng în rânduri, căci prea multe am de zis,
Timpul trece, vine seara, un mesaj am ticluit,
Un mesaj de noapte bună, din gânduri alcătuit.

Nu știu dacă sunt citită, eu faimă nu îmi doresc,
Scriu din inimă doar gânduri către cei ce îi iubesc,
Nu-mi doresc să fiu citită chiar de toți, doar de acei
Ce simt că chiar au nevoie și au acest obicei.

Astăzi am fost acuzată că prea mult timp risipesc,
Să mai las o coală albă și să învăț ca să trăiesc,
Eu trăiesc în poezie, când scriu de al meu Dumnezeu,
Nu este filozofie, mulți îl caută la greu.

Pe foaie îmi aștern gânduri, sentimentele le scriu,
Scriu, voi scrie întotdeauna, doar de Dumnezeu cel viu,
Nu contează de-s citită, azi sau mâine sau cândva,
Rândul scris, e scris din suflet și-l va citi cineva.

Timpul nu îl risipesc când vorbesc de Dumnezeu,
Timpul nu este al meu, ci al Lui va fi mereu,
Tot ce scriu, eu scriu cu rugă, îmi doresc ca să citească,
Sufletul ce stă în beznă, trebuie să se trezească.

Mulți s-au plictisit de mine, căci prea multe astăzi scriu,
Omul trebuie să scrie, să muncească cât e viu,
Eu trăiesc, nu-i timpul meu, viața nu îmi aparține,
Tot scriind de Dumnezeu, eu mă rog chiar pentru tine.

Ce e timpul? Ce e viața? Ce e omul pe pământ?
Doar un abur, adiere și ajunge în mormânt,
De aceea scriu întruna, îmi doresc să te trezesc,
Astăzi, am scris pentru tine, chiar în rime îți vorbesc.

Nu scriu bine, eu greșesc, sunt om, gândul îmi adun,
Dar din fugă mă opresc, ține cont de ce îți spun,
Dumnezeu chiar te iubește, ți-a trimis Cuvântul sfânt,
Ia Biblia și citește, cât mai ești pe acest pământ.

Domnul te strigă pe tine, poate prin mesajul meu,
Poate ce scriu să te îndrume să-l găsești pe Dumnezeu,
Timpul este prețios, dar nu știi, nu-ți aparține,
Poți să-l faci timp valoros, Dumnezeu este cu tine.

Când te duci tu la culcare, capul pe pernă să-l pui,
Cugetă la o întrebare, dacă adormi, tu ești al cui?
Somnul morții este o clipă, căci când va veni Hristos,
Se deschide larg mormântul pentru omul credincios.

Ce e viața, ce e timpul… dacă tu îl risipești,
Poate că trăiești în patimi, nu gândești dacă trăiești,
Eu mult timp am risipit, dar timpul ce îl mai am,
Vreau să-l folosesc mai bine… mai demult, așa știam.

Timpul s-a scurtat de mult, parcă mult s-a comprimat,
Iată, zorii, acum e seară, săptămâna s-a gătat,
Nu știm cât mai este viața, nu știm cât timp mai avem,
Să nu stăm în nepăsare, astăzi în viață suntem.

Iartă-mă, acum pe mine, prea mult timp ți-am risipit,
Este timpul scurt se pare, este timp de pocăit,
Ia, Cuvântul și citește și te roagă să înțelegi,
În Cuvânt Domnu-ți vorbește, însă calea tu alegi.

Am ales în dreptul meu, eu cu Domnul vreau să fiu,
Cât trăiesc pe acest pământ, rime, versuri vreau să scriu,
Sper ca Domnul să mă ierte dacă timpul am risipit,
Dar sunt fericită astăzi, încă o dată am vorbit.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri despre timp și viață

Iartă-mă, Isuse

februarie 14, 2024

IARTĂ-MĂ
Iartă-mă, Isuse, eu te-am biciuit,
Te-am scuipat și te-am rănit,
Coroana de spini pe cap eu ți-am pus
Și coasta, tot eu, ți-am împuns
Și cuiele-n palme, tot eu, ți-am bătut,
Tot răul din lume, doar eu, l-am făcut,
Te-am pironit pe cruce, te-am răstignit,
Cu câte am făcut, Tu, tot m-ai iubit.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Iartă-mă, Isuse

Privește la cruce

februarie 13, 2024

PRIVEȘTE LA CRUCE
Privește la cruce prin a ta credință,
Leagă-te, acuma, cu o juruință,
Promite-ți creștine, să faci ce e drept
Și ce scrie-n lege, că e înțelept,
Nu-ți călca cuvântul care ți l-ai dat,
Nu uita creștine, tot ce ai jurat,
Căci Domnul îți știe a ta juruință,
El nu-ți cere acum, decât să ai credință
Și să vii la cruce, să mărturisești,
Să îți uiți trecutul, dușmanul să-ți ierți,
Să accepți o jertfă ce s-a înfăptuit,
Anume pentru tine, să fi mântuit.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Privește la cruce

Tu și El

februarie 13, 2024

 TU ȘI EL
Tu l-ai scuipat,
El te-a sărutat,
Tu l-ai biciuit,
El te-a iubit,
Tu l-ai rănit,
El te-a vindecat,
Tu l-ai răstignit,
El încă te așteaptă.
Dacă îl primești,
El te mântuiește,
Căci a coborât
Din slavă cerească,
Ca om a trăit
Fără să greșească,
A fost fără vină
Și fără păcat,
A ajuns pe cruce,
Cu al tău păcat
A fost îngropat
Și a înviat,
Dup-aia la ceruri
El s-a înălțat
Ca să vină iară
La al Său popor,
Ce azi îl așteaptă
Cu un mare dor.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Tu și El

Îți mulțumesc

februarie 13, 2024

ÎȚI MULȚUMESC
Îți mulțumesc pentru toate binecuvântările,
Îți mulțumesc că nu m-ai pedepsit, ci m-ai iertat
Și-n marea uitării, pe veci, ai aruncat și ai îngropat,
Greșelile făcute și tot ce Ție ți-a adus durere,
Durerea coroanei de spini ce eu ți-am pus-o pe cap,
Durerea cu care te-am răstignit… dar m-ai iertat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Îți mulțumesc

Viață de artist

februarie 13, 2024

VIAȚĂ DE ARTIST
Ești singur și trist,
Ai viață de artist,
Zâmbești, pari fericit,
Dar ești nenorocit,
Căci sufletul îți plânge
Și inima se frânge,
Nu ai cum să suspini
Și stai pe mărăcini,
Ți-e teamă să vorbești,
Cu prietenii tăi ești,
Nu numai, reținut,
Dar ești și abătut,
Căci nu vrei să îi pierzi,
Îți place să îi vezi
În jurul tău că stau
Și sentimente n-au,
Ei sunt doar prefăcuți,
Parcă așa-s făcuți,
Să joace acest joc,
Nu ți-s prieteni deloc,
Ei, prieteni dac-ar fi,
Cu tine ar vorbi
Și poate le-ar păsa
De inimioara ta,
Cu tine ar suferi
Și apoi te-ar sfătui,
Să nu fi reținut,
Să nu fi abătut,
Ți-ar da curaj să ai,
Să spui dorul ce-l ai,
Să-ți spui și suferința
Și s-ar sfârși căința.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Viață de artist

Un joc de evanghelizare

februarie 13, 2024

 UN JOC DE EVANGHELIZARE
Am început un joc, un joc nevinovat
Și-n jocul ăsta simplu, am lansat
Câte un vers compus de mine sau de alții
Și l-am trimis pe un bilețel, să îl citească frații,
Sau un verset luat chiar din Scriptură,
Un sfat divin spus gură de la gură.
Ce a fost frumos, eu simplu, mi-am notat
Pe un bilețel apoi l-am înmânat
C-a fost un prieten, frate sau dușman,
L-am dat ș m-am rugat să nu fie în van,
Mesajul meu să meargă mai departe,
De el să aibă multă lume parte,
Să fie un fel de mică evanghelizare
Și să-l ajute să stea în picioare
Pe cel ce e căzut; să spună tuturor
Că noi suntem creștini și avem un singur dor,
Că noi trăim acum, doar cu astă speranță
Să avem cu Isus în veșnicie viață,
Deci vă provoc, acum, o provocare mare,
Să facem doar aceasta, chiar fără ezitare,
Să spunem prin mesaje frumoase ce gândim
Și astfel vor cunoaște cu toții ce iubim.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Un joc de evanghelizare

Rugăciune pentru copiii mei

februarie 12, 2024

 RUGĂCIUNE PENTRU COPIII MEI
Îți mulțumesc, Doamne, m-ai binecuvântat
Și trei băieți în pântec, Tu mi-ai dat,
M-ai ajutat să-i nasc fără probleme,
Dar mama lor, acuma, iar se teme
Și vine-n rugăciune pentru fiecare,
Ea are o dorință foarte mare,
Îi vrea în veci să-i aibă tot cu ea,
Când vei veni să-ți iei acasă, turma Ta,
De aceea strig, că îi vreau credincioși
Pe câteștrei băieții mei frumoși.
Ajută-mă, învață-mă să-i cresc,
Îi vreau în cer că mult îi mai iubesc,
Tu mi i-ai dat în dar, dar eu ți-i dăruiesc,
Căci eu nu pot nici pe mine să mă mântuiesc,
Doar Tu ne poți da viața veșnică la fiecare
Și este adevărat, nu-i doar o întâmplare,
Căci ai murit pe cruce în locul meu și al lor,
Te-ai înălțat la ceruri și spus-ai tuturor
Că ai să vii din slavă, înapoi la noi, jos
Să iei în veci cu Tine pe cel ce-i credincios.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune pentru copiii mei

Am vrut sănătate

februarie 12, 2024

AM VRUT SĂNĂTATE
Doamne, am vrut să fiu și eu sănătoasă,
Să mă consider și eu, că-s frumoasă,
În vis într-o prințesă, eu mă transformam
Și-n vis frumoasă, sănătoasă, eu eram,
Dar mă trezeam și mă priveam cu jale
Și apoi plângeam, căci nu găseam o cale
Să fiu frumoasă, să nu mă rușinez
Și nu știam cum să mai fac ca să trișez,
Până într-o zi, când Tu te-ai îndurat
Și ai trimis un înger ce mi-a arătat
Că Tu mă prețuiești așa cum sunt
Și-mi vei da sănătate pe noul pământ.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Am vrut sănătate

Lacrimi

februarie 12, 2024

LACRIMI
Lacrimi amare,
Lacrimi de jale,
Lacrimi de dor
Varsă în popor
Cel credincios
Și oropsit,
Batjocorit
Și-n rugăciune
Strigă la Tine,
Vrea ca să vii
Să îl mângâi,
Că-i chinuit
Și amărât
Și-i este teamă
Să nu ia seama
Timpul să treacă,
El să petreacă
Sau să greșească,
Să nu vegheze,
Lacrimi să verse,
Nu-i în zadar,
Că-i un hotar
Și-o hotărâre
Ca Tu să vii,
De pe înălțimi
Să îi aduni
Pe cei ce au plâns
Și au suspinat
Și au așteptat,
Vărsând lacrimi multe,
Lacrimi amare,
Lacrimi de jale,
Lacrimi de dor.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Lacrimi