La mulți ani, Mariana

aprilie 25, 2023

LA MULȚI ANI, MARIANA!
Ai plecat în țări străine sperând să îți fie bine,
Ai plecat din casa ta cu inima tare grea,
Printre străini este greu, dar îl ai pe Dumnezeu
El te-a ocrotit mereu și nu te-a lăsat la greu,
Ai o fată minunată, cadou de la Domnul dată
Și o mamă ce se roagă pentru tine noaptea întreagă.
Te apreciez nespus căci știu lupta ce ai de dus,
Îți spuneam că sunt geloasă, o geloasă bucuroasă,
Nu cu gelozie rea îți spuneam mereu așa,
Ci pentru că eu eram cea care parcă trișa.
Azi eu vreau să scriu ceva, un mesaj de ziua ta,
Îți doresc doar lucruri bune în viața ta să se adune,
Mulți ani să fi fericită, să nu uiți că ești iubită,
La veșnici ani îți doresc și din scris eu mă opresc.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru La mulți ani, Mariana

Mulțumire

aprilie 25, 2023

MULȚUMIRE
La ceas de seară mă aplec în rugăciune
Să-ți mulțumesc că încă o minune,
Eu am văzut cum ruga mi-o asculți
Când îmi păzești de rău copii mei micuți.

Satana cu înverșunare ne lovește,
Dar mâna Ta de Tată ne păzește,
Nu lasă suferință și necaz peste putere,
Nu lasă să avem în suflet doar durere.

Îți mulțumesc că azi copilul mi-ai salvat
Din hăul de prăpastie în care a picat,
Cu mâna Ta divină ai stat, l-ai susținut
Și trupul lui chiar nici o rană n-a avut.

Îți mulțumesc că Tu l-ai ocrotit,
Îți mulțumesc că mie mi-ai vorbit,
Copilul meu mi-a spus plângând că l-ai salvat,
Iar eu, netrebnica în disperare am intrat.

Îți mulțumesc că încă ești cu noi
Deși nu merităm, suntem plini de noroi,
Îți mulțumesc că încă ne vorbești
Și de amar și greu ne ocrotești.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Mulțumire

Rugăciune de seară

aprilie 25, 2023

RUGĂCIUNE DE SEARĂ
La rugăciune iar ne-am adunat,
Un lanț de inimi bine închegat,
Suntem deja de mult timp înfrățiți,
Aducem ruga noastră strâns uniți.

Strigăm la Tine, Tată pe înserat,
Îți mulțumim că Tu ne-ai adunat,
La cruce am venit în rugăciune
Să-ți mulțumim în sfântă plecăciune.

Îți mulțumim că încă mai trăim,
Ajută-ne cu adevărat să te iubim,
Să ne predăm deplin în rugăciune
Să credem că aceasta e o minune.

Ne-am adunat în rugă cu speranță,
Noi știm, nu merităm nimic în astă viață,
Tot ce avem e de la Tine-n dar,
Îți mulțumim că încă mai e har.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune de seară

Rugăciune

aprilie 25, 2023

 RUGĂCIUNE
Ne dăm mâna în rugă, cu toți acum strigăm
Pentru bolnavii noștri, noi Ție ți predăm,
Noi cerem vindecare și asta ne dorim
Pentru că sunt ai noștri, din suflet îi iubim.

Avem o listă Tată, sunt mulți în suferință,
Venim acum cu lista și cerem pocăință,
Vrem pocăință, Tată, în dreptul tuturor
Și cerem vindecare pentru al Tău popor.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Gânduri

aprilie 25, 2023

GÂNDURI
Am obosit să mă încred în oameni,
Că sunt parșivi și răi am învățat,
E era când din spate conduc banii
Și gândul bun se pare că-i uitat.

Mă încred, Isuse, astăzi doar în Tine,
Tu știi că am greșit, dar nu m-ai criticat,
Nu ai privit cu silă și dispreț la mine,
Din groapa mea chiar Tu m-ai ridicat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri

Ceas de rugăciune

aprilie 25, 2023

 CEAS DE RUGĂCIUNE
E timp de rugăciune, e timp de adorare,
E ceas divin, Isuse, e ceas de închinare,
Eu dau mâna c-o soră, eu dau mâna cu-n frate,
Ștafeta rugăciunii preiau din drag, se poate.

Noi am făcut o listă în care am promis
Să stau în rugăciune atunci când m-am înscris,
Îți mulțumesc, Isuse, deși n-am îndrăznit,
Eu m-am înscris pe listă când Tu m-ai dojenit.

Mă rog cu drag, Isuse, sunt tare fericită
Că fac parte din grupa de Tine alcătuită,
Eu m-am temut, Isuse, cuvântul să nu încalc,
Dar stau la rugăciune și te zăresc în prag.

Tu ai venit la mine în casă, e timp divin,
Sunt fericită, Doamne și spun decât amin,
Eu m-am temut în rugă să nu vină durerea,
Mereu ai fost cu mine căci ruga ți-e plăcerea.

În casa mea cu drag, din suflet te primesc
Și înalț o rugăciune, Tu știi ce îmi doresc,
Doresc ca toți ai mei să își dorească tare
Să te cunoască bine căci Tu ne ești salvare.

Aș vrea să lase datini străbune, moștenite,
Să lase obiceiuri lumești, închipuite,
Să vină toți la Tine, în adevăr să stea
Căci Tu ne ești Mesia, să vină-n turma Ta.

Tu ai murit pe cruce, eu jertfa am primit,
Dar de atunci întruna eu am păcătuit,
Cu fapta și cu gândul mereu cad în păcat,
Dar cred cu umilință și știu că m-ai iertat.

Ajută-mă să lupt cu firea păcătoasă,
Să aleg ce este bine și să nu fiu fricoasă,
Eu încă sunt în lume și lumea e în mine,
Te rog, mă curățește, primește-mă la Tine.

Sunt slabă și mi-e frică, mă tem de tot ce vine,
Unde îmi e credința, cum de nu vin la Tine?!…
Deschide-mi ochii bine să văd când frica vine,
Să văd că ești cu mine, să mă încred în Tine.

În umilință Tată, eu pun lista pe masă,
Sunt nume multe, Doamne, încep cu a mea casă,
Primește rugăciunea, strigăm pentru acei
Ce sunt acum în lume, mulți poate sunt atei.

Avem copii pe listă ce au crescut cu Tine,
Satana i-a atras și i-a cuprins chiar bine,
Dar noi strigăm la Tine, doar Tu poți să-i trezești,
Tu îi cunoști prea bine și știi să le vorbești.

În casa mea Isuse, e boală și durere,
Te rog acum pe Tine, trimite mângâiere,
Balsam de vindecare eu îndrăznesc să cer,
Îți cer și alinare, mă rog și cred și sper.

În case multe Tată, e boală, suferință,
Avem bolnavii noștri, i-avem puși pe o listă,
Aduc lista la Tine, mă rog pentru acei
Ce au în spate boală și poate și ani grei.

Primește rugăciunea pentru cei care zac
În patul de spital și poate acum tac,
Ajută-i să se roage, în vis lor li te arată,
Să vadă a Ta milă și alinare toată.

Te rog să mă ajuți ca eu să strig mereu,
Să strig în rugăciune pentru poporul Tău,
Avem biserici mari, dar membrii sunt puțini,
Trezește-ne, Isuse, nu vrem să mai dormim.

Mă rog doar cu speranță pentru vecinii mei,
Știu că sunt oameni buni și sper să fie ai Tăi,
Ajută-ne să facem din Tine țelul nostru,
Orașul e în floare, dar totul e terestru.

Mă bucur că aud vești ce vin din misiune
Și mă întăresc, Isuse, când veștile sunt bune,
Îi pun în rugăciune pe toți care lucrează
În via Ta, Isuse, te rog, îmbărbătează.

Mă rog pentru prezbiteri, diaconi și acei
Ce păstoresc o turmă, să-i întărești pe ei,
Să întărești lucrarea, să propășești Cuvântul
Căci timpul este scurt, se va sfârși pământul.

Chiar lângă mine Tată, știi, este o închisoare,
Te rog să-i întărești pe cei ce fac lucrare,
Tu ai venit anume chiar pentru toți acei
Ce au fost cuprinși de patimi și fac acum ani grei.

Închei o clipă ruga, dar nu te părăsesc,
Predau acum ștafeta și vreau să-ți mulțumesc
Căci am format un lanț, un lanț de rugăciune,
Noi suntem slabi ca oameni, dar cerem o minune.

Predau ștafeta, Tată, trimite Duhul Sfânt
Căci ne-am unit în grupă cu același simțământ,
Unește-ne în rugă să fim în cerul sfânt,
Să cântăm împreună în noul legământ.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Ceas de rugăciune

Încurajare

aprilie 25, 2023

ÎNCURAJARE
Când visele mă cotropesc în noapte,
Satana vine cu prea sumbre șoapte,
Eu pe genunchi mă pun la rugăciune,
Cu rugăciunea satana nu se pune,
Se teme de acel ce pe genunchi se roagă,
Nu poate să mai facă el pârloagă,
Chiar dacă c-un necaz ne necăjește,
Mai mult de atât, vă spun, nu reușește.
De aceea eu mă rog când în ispită
Mă simt și văd cât sunt de cotropită,
Satana este șmecher, vine cu poleială,
Dar rugăciunea este specială,
E darul meu lăsat de Dumnezeu,
Un dar ce vreau să-l folosesc mereu,
Căci când satana e turbat și ispitește
Prin rugă lângă noi e Hrist” și ne păzește.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Încurajare

În camera de sus

aprilie 25, 2023

 ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus ne-am adunat în rugă
Și vrem ca rugăciunea la tronu-ți să ajungă,
N-avem vorbe alese, nu știm a ne ruga,
Sfințește vorba noastră, cu sfântă slava Ta.

Cu slaba noastră vorbă și slabele suspine,
Cădem acum în rugă, venim acum la Tine,
Nu avem nici un merit să stăm în rugăciune,
Venim acum la Tine, uniți în plecăciune.

Satana este șmecher, probleme și necazuri,
Dureri fără de număr și prea multe zăgazuri,
Ne atacă parcă întruna și chiar cu disperare,
Să stăm uniți în rugă cu o credință mare.

E timpul de pe urmă, e timp de pocăit,
Ajută-ne, Isuse, să fim popor smerit,
Se va încheia alergarea căci Tu vei reveni,
Vei reveni din ceruri, oare noi cum vom fi?!…

Mă uit acum la mine și văd cât sunt de slabă,
Durerea stă pe mine parcă mi-ar fi podoabă,
De multe ori mi-e teamă, mă tem c-o să clachez,
Nu știu cum să fiu tare, durerea s-o maschez.

Nu pot să mă vait Tată, eu vreau să-ți mulțumesc,
Ajută-mă pe mine din somn să mă trezesc,
Nu vreau să ațipesc căci știu că vei veni,
Să-ți iei acasă poporul curând vei reveni.

E timp de rugăciune, de mână ne-am luat,
Lăsăm deoparte totul, doar Ție ne-am predat,
Ajută-ne la cruce să stăm în rugăciune,
Îți mulțumim, Părinte și cerem o minune.

Avem o listă Tată, cu tineri ce au plecat,
În lumea asta mare și pare c-au uitat,
Noi i-am crescut cu Tine, dar ei s-au depărtat
Păcatul și plăcerea lumească i-a furat.

Noi i-am crescut cu drag și îi iubim nespus,
Dar știm că îi iubești mai mult Doamne, Isus,
De aceea te rugăm pe ei să îi trezești,
Să îi aduni din lume, spre casă să-i pornești.

Ne încredem Tată în Tine, puterea Ta e mare
Îți cerem cu ardoare, îți cerem vindecare
Pentru bolnavii noștri ce îi avem pe listă,
Adu Tu alinare în viața lor cea tristă.

Ajută-ne să facem pentru ai noștri dragi,
Zile de post și rugă, să vadă că-i atragi,
Să vadă a Ta putere în viața lor mizeră
Căci fără Tine viața e viață efemeră.

Te rog, mă iartă, Doamne, dacă îndrăznesc prea mult
Aș vrea în toate Tată, de Tine să ascult,
Sunt slabă, păcătoasă, te rog ca să mă ierți
Și de greșesc, eu vina te rog să mi-o îndrepți.

Ne-am adunat în rugă cu o credință mare,
Ne-am adunat cu toții în sfântă adorare,
Ajută-ne să facem din rugă viața noastră,
Să stăm în așteptare, cu ochii pe fereastră.

Ne-am adunat în rugă așa cum am promis,
Vrem să petrecem, Doamne, cu Tine-n paradis,
Vrem să stăm lângă Tine, să ne întărești credința
Ajută-ne, Hristoase, dă-ne Tu biruința.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

Când n-oi mai fi

aprilie 25, 2023

CÂND N-OI MAI FI
Când n-oi mai fi, n-aș vrea să fie plângeri după mine,
Aș vrea să fiți cu fețele senine,
Eu dorm, cât am trăit eu v-am purtat în rugă
Și am plecat cu gândul ca ruga mea s-ajungă
La tronul Domnului din ceruri, căci eu când m-am rugat,
În rugăciune cu speranță și credință am strigat
Doar pentru voi cei dragi ai mei, eu m-am rugat neîncetat
Și sper și știu că eu degeaba n-am strigat.
Doar dorm, un somn profund, dar vine timpul ca să mă trezesc
Și vreu atunci pe toți să vă reîntâlnesc,
La marea de cristal când Domnul va veni pe nor
Să-și ia acasă credincioșii din al Său popor.
Nu am murit, moartea întâi nu are o putere,
Doar dorm și cu credință aștept a Domnului chemare,
Mă va chema, mă va trezi din somn cu a lui putere,
Căci moartea mea e somn, să nu plângi cu durere,
De m-ai iubit te rog din suflet doar atât, te pocăiește,
În dreptul Tău jertfa cea sfântă, te rog acum primește.
Nu vom vedea curând, ia Biblia, citește,
Te rog, din suflet citește și primește,
Primește adevărul cel sincer și curat,
Primește-l tu pe Domnul Isus cu adevărat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Când n-oi mai fi

Sfaturi și gânduri

aprilie 25, 2023

SFATURI ȘI GÂNDURI
Copilul meu, nu știu de poți să înțelegi,
Aș vrea ca viața să fie ca-n povești,
Dar lumea asta-i plină doar de răutate,
Aș vrea să ai în jur doar multă bunătate.
Aș vrea să lași trecutul și tot ce a durut,
Nu merită prezentul să stăm tot în trecut
Căci avem viitorul în față, va fi bine,
Căci Domnul a promis, curând știm El revine.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Sfaturi și gânduri