La mulți ani, Elena

aprilie 15, 2023

LA MULȚI ANI, ELENA!
Azi e chef și sărbătoare
Într-o casă de români
Căci te-ai născut la zi mare,
Acum mulți ani, să aduni.
A venit un prunc pe lume,
Într-o zi cu ger și frig,
Nu vă spun anii anume,
Dar iubirea eu mi-o strig.
Este sora mea mai mică
Pe care eu o iubesc,
N-are lumea ce să zică,
Eu scriu tot ce îi doresc.
Sora mea, tu ești frumoasă,
Păstrează-ți sufletul pur,
Strânge-n a inimii casă
Tot ce-i bun ca pe un tezaur.
Dumnezeu să te păzească
De necaz și de venin,
Tot El să te ocrotească
De durere și de chin,
Să ai zile fericite,
Sănătate îți doresc,
Dorințele împlinite
Și mai mult, nu mai vorbesc.
Aș vrea să înșir multe, multe
Sentimentele ce sunt,
Dar eu nu-mi găsesc cuvinte,
Știu că pare trist și crunt,
N-am cuvinte să pot spune
Cât de mult eu te iubesc,
Vreau ca Dumnezeu s-adune
Cuvintele când grăiesc.
Eu îți doresc fericire,
Dar cum nu e pe pământ,
Fericire și împlinire
Doar cum e în cerul sfânt.
Să ai parte de iubire,
Nimic să nu te rănească,
Să fi plină de împlinire,
Dragostea-n suflet să-ți crească.
Să fi binecuvântată,
Azi și mâine îți doresc,
Căci azi e întotdeauna
Mâine… nu se mai sfârșesc.
Mă retrag cu bucurie
Că am reușit să scriu,
Ca să îți transmit eu, ție
Dragostea pe care o știu.
Mă retrag, dar cu speranță,
Astăzi îți spun la mulți ani!
Dumnezeu, știu te răsfață
Cu cei mai fericiți ani.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru La mulți ani, Elena

Copiilor mei

aprilie 15, 2023

COPIILOR MEI
Iertați-mă, copiii mei,
Că v-am furat copilăria,
Erați micuți și erați trei,
Dar n-ați știut ce-i bucuria.
Sunt vinovată, recunosc
De ce ați trăit și ați suportat,
Regretul meu nu are rost
Căci lacrimi multe ați vărsat.
Privesc în urmă cu durere,
Trecutul l-aș îndepărta,
Dar nu mai am nici o putere,
Sper doar să mă iertați cândva.
Luați aminte, luați seama,
Greșeala mea n-o repetați
Căci cu mult drag vă scrie mama,
Să fiți uniți, voi cei trei frați.
Tot timpul să priviți înainte,
Să ignorați tot ce a trecut,
Eu, cu al meu suflet de părinte,
Vă cer iertare… și atât…
Nu am acum, nici o putere
Să vindec răni ce s-au făcut,
Dar Dumnezeu din cer m-ascultă
Căci eu mă rog mereu plângând.
Aș vrea să țineți minte, mamă,
Eu am greșit, regretu-i greu,
Dar mă încred și strig întruna
Căci Domnul meu, e Dumnezeu.
Eu am o singură dorință,
Cât voi trăi, mă voi ruga
Să fiți uniți în veșnicie
Voi trei, sunteți familia.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Copiilor mei

Ajută-mă

aprilie 15, 2023

AJUTĂ-MĂ
Ajută-mă să nu cârtesc
De răul vieții mă lovesc,
Ajută-mă să nu suspin
Când dau de jale și de chin,
Ajută-mă să mă supun
Și când mi-e greu să mă adun,
Ajută-mă să stau pe cale
Și să-ți aduc doar osanale.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Ajută-mă

Rugăciune pentru puiul meu

aprilie 15, 2023

RUGĂCIUNE PENTRU PUIUL MEU
Doamne, sufletul mi-e zdrențe
Căci puiul meu a plecat,
Speră viața să-l răsfețe
Și lumea mi l-a luat.

Doamne, puiul mi-e departe,
A plecat plângând, oftând,
Multe graniți ne desparte
Iar eu am rămas plângând.

Stau și mă gândesc mereu
La Tine, scump Dumnezeu
Căci și noi ne-am depărtat,
De pe cale am plecat.

Și Tu, Doamne ai suferit,
În lume ne-am risipit
Și Tu, Doamne ai oftat
Când Satana ne-a înșelat.

Te rog, Doamne să primești
Simple gânduri omenești,
Trimite a Ta îndurare
La puiul meu cel mai mare.

Te rog, Doamne să ai milă
Și să-i dai a Ta lumină,
Să-i conduci pașii mereu,
Să-l trezești din somnul greu.

Te rog, Doamne, să-l conduci,
La adevăr să-l aduci,
Să nu-l lași să rătăcească,
Dragostea să se răcească.

Te rog, Doamne, să-i vorbești
Și privirea să-i zărești,
Să-i ți inima pe jar
Căci viața e al Tău dar.

Plânge inima în mine,
Dar mă încred, Tată, în Tine
Căci eu Ție ți-am predat
Turma mică ce mi-ai dat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune pentru puiul meu

În camera de sus

aprilie 15, 2023

ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus ne-am adunat în rugă
Și vrem ca rugăciunea la tronu-ți să ajungă,
N-avem vorbe alese, nu știm a ne ruga,
Sfințește vorba noastră, cu sfântă slava Ta.

Cu slaba noastră vorbă și slabele suspine,
Cădem acum în rugă, venim acum la Tine,
Nu avem nici un merit să stăm în rugăciune,
Venim acum la Tine, uniți în plecăciune.

Satana este șmecher, probleme și necazuri,
Dureri fără de număr și prea multe zăgazuri,
Ne atacă parcă întruna și chiar cu disperare,
Să stăm uniți în rugă cu o credință mare.

E timpul de pe urmă, e timp de pocăit,
Ajută-ne, Isuse, să fim popor smerit,
Se va încheia alergarea căci Tu vei reveni,
Vei reveni din ceruri, oare noi cum vom fi?!…

Mă uit acum la mine și văd cât sunt de slabă,
Durerea stă pe mine parcă mi-ar fi podoabă,
De multe ori mi-e teamă, mă tem c-o să clachez,
Nu știu cum să fiu tare, durerea s-o maschez.

Nu pot să mă vait Tată, eu vreau să-ți mulțumesc,
Ajută-mă pe mine din somn să mă trezesc,
Nu vreau să ațipesc căci știu că vei veni,
Să-ți iei acasă poporul curând vei reveni.

E timp de rugăciune, de mână ne-am luat,
Lăsăm deoparte totul, doar Ție ne-am predat,
Ajută-ne la cruce să stăm în rugăciune,
Îți mulțumim, Părinte și cerem o minune.

Avem o listă Tată, cu tineri ce au plecat,
În lumea asta mare și pare c-au uitat,
Noi i-am crescut cu Tine, dar ei s-au depărtat
Păcatul și plăcerea lumească i-a furat.

Noi i-am crescut cu drag și îi iubim nespus,
Dar știm că îi iubești mai mult Doamne, Isus,
De aceea te rugăm pe ei să îi trezești,
Să îi aduni din lume, spre casă să-i pornești.

Ne încredem Tată în Tine, puterea Ta e mare
Îți cerem cu ardoare, îți cerem vindecare
Pentru bolnavii noștri ce îi avem pe listă,
Adu Tu alinare în viața lor cea tristă.

Ajută-ne să facem pentru ai noștri dragi,
Zile de post și rugă, să vadă că-i atragi,
Să vadă a Ta putere în viața lor mizeră
Căci fără Tine viața e viață efemeră.

Te rog mă iartă Doamne, dacă îndrăznesc prea mult
Aș vrea în toate Tată, de Tine să ascult,
Sunt slabă, păcătoasă, te rog ca să mă ierți
Și de greșesc, eu vina te rog să mi-o îndrepți.

Ne-am adunat în rugă cu o credință mare,
Ne-am adunat cu toții în sfântă adorare,
Ajută-ne să facem din rugă viața noastră,
Să stăm în așteptare, cu ochii pe fereastră.

Ne-am adunat în rugă așa cum am promis,
Vrem să petrecem, Doamne, cu Tine-n paradis,
Vrem să stăm lângă Tine, să ne întărești credința
Ajută-ne, Hristoase, dă-ne Tu biruința.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

Când n-oi mai fi

aprilie 15, 2023

 CÂND N-OI MAI FI
Când n-oi mai fi, n-aș vrea să fie plângeri după mine,
Aș vrea să fiți cu fețele senine,
Eu dorm, cât am trăit eu v-am purtat în rugă
Și am plecat cu gândul ca ruga mea s-ajungă
La tronul Domnului din ceruri, căci eu când m-am rugat,
În rugăciune cu speranță și credință am strigat
Doar pentru voi cei dragi ai mei, eu m-am rugat neîncetat
Și sper și știu că eu degeaba n-am strigat.
Doar dorm, un somn profund, dar vine timpul ca să mă trezesc
Și vreu atunci pe toți să vă reîntâlnesc
La marea de cristal când Domnul va veni pe nor
Să-și ia acasă credincioșii din al Său popor.
Nu am murit, moartea întâi nu are o putere,
Doar dorm și cu credință aștept a Domnului chemare,
Mă va chema, mă va trezi din somn cu a lui putere,
Căci moartea mea e somn, să nu plângi cu durere,
De m-ai iubit te rog din suflet doar atât, te pocăiește,
În dreptul Tău jertfa cea sfântă, te rog acum primește.
Nu vom vedea curând, ia Biblia, citește,
Te rog din suflet citește și primește,
Primește adevărul cel sincer și curat,
Primește-l tu pe Domnul Isus cu adevărat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Când n-oi mai fi

Sfaturi și gânduri

aprilie 15, 2023

SFATURI ȘI GÂNDURI
Copilul meu, nu știu de poți să înțelegi,
Aș vrea ca viața să fie ca-n povești,
Dar lumea asta-i plină doar de răutate,
Aș vrea să ai în jur doar multă bunătate.
Aș vrea să lași trecutul și tot ce a durut,
Nu merită prezentul să stăm tot în trecut
Căci avem viitorul în față, va fi bine,
Căci Domnul a promis, curând știm El revine.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Sfaturi și gânduri

Mulțumire

aprilie 15, 2023

MULȚUMIRE
Înmoi condeiul în suflet și vreau să-i mulțumesc
Lui Dumnezeu din ceruri că astăzi mai trăiesc,
Sunt vas spurcat de lut, dar sunt încă în viață
Și soarele se arată mereu de dimineață.

În versuri și în strofe, trimit o rugăciune
Să-ți mulțumesc destul nu am cuvinte a spune,
În vers vorbesc acuma, vorbesc din pieptul meu
Unde Tu ai pus viața, îți mulțumesc mereu.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Mulțumire

Moartea

aprilie 14, 2023

MOARTEA
Moartea-și cere azi tributul,
Seceră sute și mii,
Își ia parcă tot avutul,
Mai ai de trăit, tu știi?!…

Moartea seceră întruna
Că e tânăr sau bătrân,
Parcă-i ia la rând acuma,
În urmă puțini rămân.

Moartea a cuprins pământul,
Molima e glasul ei,
Ia și ascultă tu Cuvântul
Chiar de simți aburul ei.

Moartea este azi regină
Și de ea popoare gem,
Noi vrem să fim la lumină,
Pe Isus îl alegem.

Moartea ia fără să spună
Că-i creștin sau e ateu,
Azi poporul se adună
Să strige la Dumnezeu.

Moartea seceră întruna,
N-are milă de nimic,
Dar ce vreau să-ți spun, acuma
Ia-l pe Hristos ca amic.

Moartea pare că învinge,
Dar e învinsă mai demult,
Hristos a murit pe cruce
Și ne-a trimis Duhul Sfânt.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Moartea

Gânduri de dimineață

aprilie 14, 2023

GÂNDURI DE DIMINEAȚĂ
E dimineață.
O altă dimineață întunecată,
Dar zorile, curând pe cer se arată
Și soarele frumos va răsări,
Pe uliță se vor ivi copii.
Copii de-o șchioapă sau mai măricei,
Vor merge țanțoș însoțiți de acei
Ce-n fiecare dimineață îi duc la școală,
Să umple mintea lor ce pare goală.
E bine să învețe fiecare cât de multe,
Dar cel mai mult, să învețe să asculte
Natura, ce ai creat cu măiestrie,
Să învețe să trăiască o viață vie.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri de dimineață