Sfat

septembrie 28, 2022

SFAT
În deznădejde atunci când cazi
Și simți necazul că nu-l rabzi,
Apleacă-te în rugăciune
Și Domnului, pe loc îi spune
Și cere tu răbdarea Sa,
Să ți-o dea în durerea ta
Și cere-i crucea să o duci
Prin ale tale sincere rugi,
Dar crucea, tu nu o lăsa
Și nu cârti și nu ofta
Căci Domnul poate să ți-o ia,
S-o ducă pân’ la Golgota.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Sfat

Inima mea

septembrie 28, 2022

INIMA MEA
Dacă cerul întreg ar plânge
Inima poate s-ar frânge,
Dar știm noi că cerul plânge?
Inima nu ni se frânge,
C-avem inimă de piatră,
Nu-i de carne, blestemată,
Noi nu vrem în ea să intre,
Duhul să o binecuvânte,
Duhul să o modeleze.
Doamne, eu te rog, pe Tine
Ai milă acum, de mine,
Dă-mi o inimă de carne
Ca să văd cerul că plânge,
O inimă ce se frânge
Ca să o depun la cruce.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Inima mea

La mulți ani, Giulia

septembrie 28, 2022

LA MULȚI ANI, GIULIA!
Ești o floare înmiresmată,
De Isus ai fost creată,
Să împrăștii cât trăiești
Doar miresme prea cerești,
Să împrăștii-n jur lumină,
În suflete s-aduci tihnă,
Duhul Domnului să-l ai,
Să-i conduci pe toți în rai,
Să fi copil credincios,
Părinților de folos,
Balsam pentru ai tăi bunici,
Pe toți să-i faci fericiți.
Încă o treaptă în viață urci,
Ai grijă unde te duci,
Ai grijă pe unde mergi,
Prin ce faci tu să înțelegi
Că pe Domnul reprezinți
Și El te vrea între sfinți.
De aceea, draga mea,
Singură nu te înșela,
Ia Cuvântul drept model,
Să n-ai parte de blestem,
Ci doar binecuvântare
Să întâlnești pe a ta cărare,
Să ai numai bucurii,
Sănătoasă tu să fi,
Nu vreau să te plictisesc,
La mulți ani, în veșnicii
Cu cei dragi ai tăi să fi.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru La mulți ani, Giulia

Testament

septembrie 28, 2022

TESTAMENT
M-am gândit s-aștern câteva gânduri,
Chiar dacă-s scrise doar în niște rânduri,
Acum, când încă-s pe pământ, pot spune și prezent,
Să înșir pe filă un fel de testament
Ca să-l aveți atunci, când n-oi mai fi
Și nu mă mai pot număra printre cei vii,
Nu vreau să mă uitați,
Dar nici să mă jeliți,
Gândiți-vă că v-am iubit pe toți
Și vreau când m-oi trezi din somn să fiți,
Să fiți prezenți cu toții, să ne îmbrățișăm
Și o veșnicie să ne bucurăm.
Părinți, surori și frați, veri si cumnați,
Iubite soț și dragii mei băieți,
Stimată adunare, vecini și toți prezenți,
Am scris acum cu gândul o scrisoare
Ca să vă spun la toți că sufletul mă doare
Căci vă iubesc și vreau cu a mea credință,
S-ajungem toți s-avem o biruință,
S-avem o biruință, să fim cu toții sus
Căci pentru noi, pe cruce, a murit Isus
Și noi de credem în Isus avem o înviere
Și un loc în țara unde nu-i durere.
Eu știu că sunteți triști și poate îngîndurați,
Dar rog, acum, mai bine Cuvântul cercetați
Ca să vedeți că dorm un somn odihnitor
Din care m-oi trezi când va veni pe nor
Isus, să-l ia acasă pe al Său popor
Ce a așteptat în rugă și a strigat cu dor.
Atunci mă va trezi și vreau să vă găsesc,
Atunci mă va învia și vreau să vă întâlnesc,
De aceea, am o rugăminte: Cuvântul cercetați
Și de Satan să nu vă lăsați înșelați
Căci Biblia e Cartea cea de căpătâi
Pe care trebuie să o citești întâi,
Apoi s-o crezi, s-o pui în aplicare
Căci Biblia e singura scrisoare
Ce a fost scrisă cu sânge chiar de la început,
Chiar dacă și pe Tatăl l-a durut,
El l-a trimis pe Fiul, în locul meu să moară,
În locul meu și al tău, de asemeni, bunăoară,
Ca să putem să stăm drepți în picioare
La judecata ce va fi, cea mare.
Isus pe palme a scris al nostru nume,
Te rog să crezi, El s-a jertfit și pentru tine
Acum, am scris cu lacrimi acest testament,
Acum încă-s în viață, pot spune prezent,
Dar m-am gândit să scriu ca să citiți
Aceste rânduri când mă însoțiți
Spre groapa unde am să odihnesc
Și chiar dacă acum vă părăsesc,
Aș vrea să nu fiți triști și supărați,
De v-am greșit, vă rog să mă iertați,
Nu vreau să vă pierdeți în tradiții
Cu lumânări, icoane și cu „sfinții”,
Vreau, doar atât, Cuvântul cercetați
Și inima din piept să o luați,
S-o puneți pe altar, ca Domnul să vă dea
O inimă, cu adevărat să bată ea,
Să bată doar pentru Isus și adevăr,
Să nu uitați, atâta vă mai cer,
De adevăr să nu vă depărtați,
Pe Domnul nostru nu îl renegați,
De m-ați iubit și vreți să ne vedem,
Eu am un singur gând și nu mă tem
Căci știu că Domnul a promis, mă va învia
Când va veni pe nor cu îngerii, sa-i ia
Acasă pe cei ce încă mai trăiesc,
Să știți… abia aștept să vă reîntâlnesc,
Deja mi-e dor, de abia am adormit,
Dar mi-este dor de Domnul meu iubit,
Îmi este dor de voi în veșnicii,
De aceea, eu te rog, pe tine, acum să scrii
Un gând, un rând și o promisiune
Căci Domnul a murit și pentru tine
Și acum să îți promiți c-ai să citești
Și apoi în suflet, pe Isus sper să-l primești
Și astfel să ai timp și să te pregătești
Pentru clipa când ai să-l întâlnești.
Eu cred că poate chiar te-am plictisit
Și mă grăbesc să închei, într-un sfârșit,
Dar nu îți spun adio ci la revedere,
Căci tu acum, cunoști a mea părere,
Deci, de și tu îți dorești să mă revezi,
Gândește-te, mai bine-n cine crezi,
Gândește-te și nu te îndoi,
Predă-te azi în mâna Lui, să nu întârzii
Căci azi ești viu și poți să te căiești,
De mâine nu se știe unde ești,
Căci astăzi vocea Lui te strigă, chiar pe nume
Și astăzi glasul Lui te cheamă, chiar pe tine,
Deci nu mai sta să mă jelești pe mine,
Mai bine ai jeli chiar pentru tine
Și-n jale ai veni tu la Isus
Căci este scris că-n țara cea de sus,
Isus ți-a pregătit un loc și ție,
Isus mi-a pregătit un loc și mie.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Testament

Doamne, Tu ești

septembrie 27, 2022

DOAMNE, TU EȘTI
Doamne, Tu ești dincolo de stele,
Dar ești și aici, în cămăruțele mele,
Doamne, Tu ești pe bolta înstelată,
Dar ești și-n inimioara mea de fată,
Doamne, Tu ești etern și peste tot prezent,
Dar ești din mintea mea, parcă absent,
Doamne, Tu ești al meu Păstor divin,
Dar ești și al oiței rătăcite, ce se zbate în chin,
Doamne, Tu ești acel ce s-a jertfit pe cruce
Și ești acel ce mântuirea în dar aduce.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Doamne, Tu ești

Rugăciune

septembrie 27, 2022

RUGĂCIUNE
Doamne, dă-mi putere
Să înalț o rugăciune,
Să pot, să-ți pot spune
Lacrima ce o vărs,
Să-ți spun al meu păs.
Eu știu, că Tu știi
Și chiar mă mângâi,
Dar vreau să îngenunchez,
Necazul să-l spun
Și apoi să mă adun,
Vreau să-ți mulțumesc
Prin simplul meu vers.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Iarna

septembrie 27, 2022

 IARNA
A venit iarna geroasă,
Câmpul iară e albit
Și ne-am strâns cu toți în casă,
Lângă soba duduind.
În cuptor coacem dovleacul,
La povești ne așezăm,
Depănăm din amintiri
Și vara o așteptăm.
E frumoasă iarna, frate,
Cu nămeți și cu polei,
Dar ne cam îngheață nasul
Și nu suntem așa zmei.
Așteptăm să treacă iarna,
Lângă sobă adunați,
Ne-am jucat mult în zăpadă
Și acum suntem înghețați.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Iarna

Gânduri pentru noul an

septembrie 27, 2022

GÂNDURI PENTRU NOUL AN
Anul vechi iată, a plecat
Și în urmă a lăsat
Amintiri rele și bune,
Anul nou să le adune,
Daca eu te-am deranjat
În anul ce a plecat,
Iartă-mă, căci nu am vrut,
Am făcut ce am putut
Și din dragoste am greșit,
Dar atât eu am știut
Ca sa scriu; să fac mai bine
N-am putut, îmi e rușine,
Am făcut cum am crezut
Căci în Carte am văzut
Căci e scris că Domnul vine,
Să te anunț și pe tine
Ca să fim o veșnicie,
Așa cum în Carte scrie
Cu Domnul în paradis,
Acesta nu e un vis,
Totul e realitate,
Căci scrie în Sfânta Carte
Și mereu, mereu ți-am scris
Ca să știi ce este scris
Ca și tu să fi cu mine
Caci așa îmi este bine
Să fiu alături de frați,
Părinți, veri, nepoți, cumnați,
Să fiu alături de toți,
Prieteni, vecini, cunoscuți.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri pentru noul an

Anul vechi… Anul nou

septembrie 27, 2022

 ANUL VECHI… ANUL NOU
Anul vechi iată-l că pleacă,
Ia toiagul și desaga,
Ia cu el zilele bune
Și pe cele rele, anume,
Lasă amintirile
Și cu toate visele,
Le lasă la noul an,
Să împlinească ce a rămas,
Să împlinească într-un ceas,
El ar vrea, dar nu se poate
Mai e puțin și gongul bate
Și își ia la revedere,
Cu pupici și cu durere.
Anul nou, iată-l că vine,
Să-ți aducă numai bine,
Numai bine, sănătate,
Visele să-ți împlinească,
Fericirea să-ți sporească
Și tot ce nu s-a împlinit
În anul ce s-a sfârșit,
Să împlinească noul an.
C-au fost bune, c-au fost rele,
Ai trecut acum, prin ele,
Să-ți dea bunul Dumnezeu
Gândul sfânt, căci scrie-n Carte
Mult nu e și gongul bate
Și trâmbița va suna
Și durerea va înceta,
Domnul nostru va veni,
Fericit în veci vei fi,
La mulți ani, atunci va fi,
La mulți ani în veșnicii!
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Anul vechi… Anul nou

Promisiuni

septembrie 27, 2022

PROMISIUNI…
Am făcut multe promisiuni,
Nu m-am ținut de ele
Și acum, regret că am promis
Căci știu că sunt copilul Tău
Și trebuie să lupt, să fac doar ce e bine
Și de am promis, să-mi țin cuvântul
Căci eu te reprezint pe Tine.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Promisiuni