Intercer – Poezii si editoriale

Aduce-voi Doamne la Tine!

Aduce-voi, Doamne la Tine
Într-un buchet de ascultare
Iubirea-mi caldă, arzătoare,
Cu tot ce e mai bun în mine
Pe-a Tale căi dulci şi senine,
Spre slava sacră-n închinare
Pentru dragostea cea mare
Ce-o văd în cugetări divine!

Aduce-voi, Doamne la Tine
Toate-arzătoarele-mi dorinţi
Ce le-am trecut de suferinţi,
Prin gemete şi prin suspine,
Prin harul sfânt care mă ţine
Sprijinindu-mă-n făgăduinţi
Când deseori am neputinţi
Căci Ţie-n totul Ţi-aparţine!

‘Nălţa-voi, Doamne la Tine
’N momente dulci de bucurii,
În ceasuri sfinte de vecernii,
Rugăciuni, de doruri pline
Spre zările-albastre senine,
Unde vor fi toţi ai Tăi copii
Mărindu-Te Doamne-n vecii
Cântând din harfele divine!

Flavius Laurian Duverna

Iubirea-i Doamne, peste tot!

Iubirea-i Doamne, peste tot
E-n ceru-albasru şi în soare,
E-n izvoraşul, şi-al lui şipot
Ce curge-n vesela-i cântare
Spre slava sacră, creatoare.

E-n apa mărilor şi în oceane
Ce-n braţe cuprind pământul
Prin mii de fluvii… diafane –
Ce-n valuri ele îşi duc cântul
Când le mână-n brize vântul.

E-n codrii verzi, şi în câmpii
În dealuri mândre, parfumate
De fructe-n livezi şi podgorii,
O! Care de care, mai bogate
Din abundenţă înmiresmate.

E-n munţii-nalţi până la nori
Împodobiţi cu flori şi faună –
Şi-n nopţile cele-n splendori
Cu-a lor regină, blonda lună
Ce faima şi-arată-mpreună!

Şi ai mai pus iubirea Doamne
Şi-n inima… cea omenească,
Şi n-o putea ca s-o răstoarne
Tot răul! Nici s-o nimicească –
C-originea ei, este cerească!

Flavius Laurian Duverna

Rondel albu, de Argint

Ne-a cuprins şi-nveşmântat
Iarna, cu scumpa-i mantie
De nea dalbă, şi-argintie –
La geam cu flori de-admirat.

E-un peisaj, prea minunat!
Şi din zori până-n chindie,
Ne-a cuprins şi-nveşmântat
Iarna, cu scumpa-i mantie.

Ceru-i alb! Tot s-a-nnorat
Bolta-i. . . – nu mai e-azurie
La munte, deal şi câmpie,
Cât priveşti-n lung şi-n lat
Ne-a cuprins şi-nveşmântat,

Iarna, cu scumpa-i mantie.

Flavius Laurian Duverna
25 ianuarie 2018

Cain şi Abel

Şi-au fost odată, la-nceput de lume
Doi fraţi frumoşi, ai lui Adam copii,
La naştere, părinţii le-au dat nume
Să oglindească-n ele a lor renume,
Dorind ca-n viaţă să le-aducă bucurii.

Crescut-au astfel mari în ascultarea
De-ai lor părinţi ce nutreau siguranţa,
Că s-ar putea prin ei s-aibă salvarea
Şi să le-aducă din blestem eliberarea,
Şi acest gând le-ntreţineau speranţa.

Făgăduită prin ” Sămânţa” anunţată
De Dumnezeu, la izgonirea din Eden,
Această eliberare, cu dor aşteptată
Vroiau s-o vadă … -n ei desfăşurată
Pe frontul luptei, în bătălia pe teren.

Vroiau să vadă capul şarpelui zdrobit
Ce le-a produs prin amăgire izgonirea
Din raiul lor cel sfânt – căminul fericit,
Unde-n linişte şi pace viaţa şi-au trăit
Sub sacra aureolă având neprihănirea.

Când copiii au devenit maturi la minte
Aşa cum învăţase de la tatăl lor Adam,
Au conchis că sunt datori în legăminte
S-aducă jertfe, la care Cerul ia aminte,
Când în credinţă sunt aduse an de an.

S-a prezentat, astfel Cain cu jertfa lui!
El pregătise-o jertfă bună de mâncare,
Pe-altar a pus, din roadele pământului
Crezând c-a respectat voia Cuvântului,
Dar fără mielu’ adus pentru sacrificare.

În schimb, Abel a aşezat pe-al lui altar
Un miel din turmă, pe care l-a junghiat,
Simbol al Mielului pascal, de la Calvar,
Care prin sânge anunţa un timp de har,
De pocăinţă, – ntru salvarea din păcat.

Şi Domnul din cer, a privit cu plăcere
Spre jertfa lui Abel, cu mielul pe altar,
Dar spre-a lui Cain, a arătat neplăcere
Fapt ce i-a adus în inimă mare durere,
Mâniindu-se pe Abel, cu al jertfei dar.

Şi Domnul lui Cain s-a adresat, zicând:
De ce te mânii, şi faţa-ţi s-a posomorât?
Dar mâniat Cain, mai tare neascultând,
Când erau la câmp, pe drum mergând,
S-a ridicat, contra lui Abel şi l-a omorât.

Flavius Laurian Duverna

De câte ori Iubirea, da, m-a salvat de moarte,
m-a așezat pe drumul ce duce către stele,
pe brațe tari spre ceruri să merg tot mai departe,
mi-a alinat durerea și rănile prea grele…

Din ură, răzvrătire, multă indiferență,
m-a scos cu duioșie, mi-a dat înțelepciune,
capcanele ispitei chemând cu insistență,
să ocolesc cu grijă, s-aleg doar lucruri bune.

Clipă de clipă zilnic susține a mea ființă,
nenumărate daruri ca binecuvântare,
primit-am totdeauna, deci vin cu umilință,
I-aduc laudă, cinste, curată închinare. Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Glosă 2

( Variantă integrală, prin inversare
totală a versurilor.)

Luceafăr Sfânt de dimineaţă

Cu-ai ochii minţi, către zenit
În rugă când m-aflam smerit
Strălucind pe-a mea cărare
Cu-a Ta lumină-ntru salvare,
Tu-n suflet tandru-ai răsărit
Străfulgerând umila-mi viaţă,
Luceafăr Sfânt de dimineaţă!

Când licăriri vii, au strălucit
Din ruga sfântă m-am trezit
Prin scânteieri diamantine
Spre-a alunga răul din mine,
Să pot fi-astfel, desăvârşit
În spaţiu’ întins de acţiune,
Întreţesut de-a Ta minune!

Astfel, – Tu veşnic ai rămas
Ca Salvator, din greu impas,
Ca-un Far aprins, luminător
Pentru-orice suflet doritor,
Că-l vei conduce pas cu pas
Pe drumu’ învăluit în ceaţă
Luceafăr Sfânt de dimineaţă!

Izvor de-a pururea-n lumină
În veci de veci, Taină Divină,
Descoperitu-Te-ai la cruce,
Ca Salvator, ce viaţa aduce
Prin voia-Ţi sfântă şi deplină,
Prin Jertfa-Ţi cea ispăşitoare,
În dragostea Ta salvatoare!

Prin străluciri roşii de rubine
Sub îmboldiri de spini, haine
Tu-ai luminat urcând Calvarul,
Adeverind, c-a-nceput harul,
Prin lacrimi multe şi suspine
Ca să salvezi a noastră viaţă,
Luceafăr Sfânt de dimineaţă!
…………………………………
Luceafăr Sfânt de dimineaţă
Ca să salvezi a noastră viaţă
Prin lacrimi multe şi suspine
Adeverind, c-a-nceput harul
Tu-ai luminat urcând Calvarul
Sub îmboldiri de spini, haine
Prin străluciri roşii de rubine!

În dragostea Ta salvatoare
Prin Jertfa-Ţi cea ispăşitoare
Prin voia-Ţi sfântă şi deplină
Ca Salvator, ce viaţa aduce
Descoperitu-Te-ai la cruce
În veci de veci, Taină Divină
Izvor de-a pururea-n lumină.

Luceafăr Sfânt de dimineaţă
Pe drumu’ învăluit în ceaţă
Că-l vei conduce pas cu pas,
Pentru-orice suflet doritor
Ca-un Far aprins, luminător,
Ca Salvator, din greu impas,
Astfel, – Tu veşnic ai rămas!

Întreţesut de-a Ta minune
În spaţiu’ întins de acţiune
Să pot fi-astfel desăvârşit
Să-ndepărtezi răul din mine
Prin scânteieri diamantine
Din rugă astfel m-am trezit
Când licăriri vii, au strălucit.

Luceafăr Sfânt de dimineaţă
Străfulgerând umila-mi viaţă,
Tu-n suflet tandru-ai răsărit
Cu-a Ta lumină spre salvare
Strălucind pe-a mea cărare
În rugă când m-aflam smerit
Cu-ai ochii minţi, către zenit!

Flavius Laurian Duverna

Rondel de Îmbrăţişarea Iernii ( II )

Îmbrăţişarea Iernii. . . dalbe
E rece, dar totuşi frumoasă
Căci ea mi-a aşezat în casă,
La geam flori de stele albe.

Afară vântul, lacom soarbe
Din râuri albe. . . de mătasă,
Şi-mbrăţişarea Iernii, dalbe
E rece, dar totuşi frumoasă!

Steluţe-n valuri vin la rampe
Prin sclipiri vii şi argintoase;
Sălcii mari cu corzi pletoase
Se plec sub ţurţuri de salbe,
Şi-mbrăţişarea Iernii, dalbe

E rece, cu trăirile frumoase!

Flavius Laurian Duverma

Rondel de Îmbrăţişarea Iernii ( I )

Îmbrăţişarea Iernii, deşi-i rece –
Mi-e dragă-n timpul care vine
Şi bucurii noi, ea naşte-n mine,
Vibrând, cu fiecare an ce trece.

Când vântu’ în cale o petrece
Împrăştiind steluţe de rubine,
Îmbrăţişarea Iernii, deşi-i rece
Mi-e dragă-n timpul care vine!

Neîncetat, în dăruire se întrece
Trezindu-mă, la cugetări divine
Ce-aduc în suflet bucurii senine
Urmare-a legii rânduirii veşnice,
Îmbrăţişarea Iernii, deşi-i rece –

Mi-e dragă-n timpul care vine!

Flavius Laurian Duverna

Rondelul întâuilui martir Creştin

Cel dintâi martir creştin
Ce-a fost diaconul Ştefan
Nu şi-a trăit viaţa-n van
Ci-n slujba Celui Divin.

Cu gând şi-n cuget senin
N-a stat după -un paravan,
Cel dintâi martir creştin
Ce-a fost diaconl Ştefan.

Cuvântul vestind din plin
Nu s-a dezis de-al său plan,
Şi-a-nfruntat ura lui satan
Dându-şi viaţa-n mare chin
Cel dintâi martir creştin

Ce-a fost diaconul Ştefan.

Flavius Laurian Duverna
22 ianuarie 2018

Rondel de Ianuarie

E iarnă aspră. . . cu mult ger,
Şi frigul ‘ţi-ngheaţă suflarea!
Şi-ntunecată-i depărtarea –
Că nu mai poţi privi la cer.

Ai vrea să vezi, şi toate pier
Sub straiul cu imacularea –
E iarnă aspră. . . cu mult ger,
Şi frigul ‘ţi-ngheaţă suflarea!

Sub nori pare ceva stingher
Că tot mai răscoleşte zarea,
Un corb, îşi strigă cântarea
Prin croncănitul său de fier –
E iarnă aspră. . . cu mult ger,

Şi frigul ‘ţi-ngheaţă suflarea!

Flavius Laurian Duverna