Intercer – Poezii si editoriale

Stea micuță, delicată,
Așezată lângă Stâncă,
Ești speranță minunată
Când vine noaptea adâncă.

Adăpost și ocrotire,
Stânca ți-e statornic Frate,
Revărsând multă iubire,
Tu poți crește mai departe.

Dăruiești cu bucurie,
Călătorului pe munte,
Frumusețe, armonie,
Grijile îndat să uite.

Floare de colț

Plângerea-mi pare răzvrătire,
Dureri mai mari decât suspine,
La tronul Său plin de mărire
S-ajung, de-aș ști El unde vine.

Da, înaintea Lui mă apăr,
Multe dovezi eu pot aduce,
Ce va răspunde să descopăr,
Cuvântul Lui îmi va fi dulce?

Toată puterea lui de luptă,
Va folosi-mpotriva mea?
Pe cel neprihănit ascultă?
Și judecând mă va ierta?

Mă duc la răsărit, nu este,
Nici la apus nu Îl găsesc,
Cu treabă e la miazănoapte,
Nu-L văd, ascuns e, nu-L zăresc.

Dar El din cer știe ce cale,
Eu am urmat și-n încercare,
Curat ca auru-n cuptoare,
Cu El trecând ajung mai tare.

N-am părăsit porunci rostite
De gura Lui. Voia-mi se-nclină.
Spusele Lui de toți primite,
El le gândește, le termină.

El va-mplini față de mine,
Și planul Său și multe alte,
Tremur, mă tem și nu mi-e bine,
Sunt îngrozit, orice vrea poate.

Floare de colț

Mi-e inima o harpă frântă,
Și trupul cupă de dureri,
Din zori în noapte mă frământă,
Noian de triste întrebări.

Nimeni din jur nu mă-nțelege,
Dar toți sunt binevoitori,
Stau pe cenușă, sunt un rege
Al suferinței. Bine-i să mori?

Nu știu că-n cer e mare luptă,
Și nici de Golgota nu știu,
Cărarea mea e foarte-abruptă,
Și nu mai vreau să mai fiu viu.

Mereu sunt dulce mângâiere
Orfanului și văduvei,
Nu ocolesc sărman când cere
Hrană sau haină lângă-ai mei.

Speranță dragă – am salvare –
În ceruri am un Creator,
Cu bucurie ascultare
Îi dau, și-onoare până mor…

Floare de colț

O șoaptă rea îți spune –
Tu pe Isus în minte
Să-L ții cu gânduri bune
Și alte lucruri sfinte…

Iubirea Lui curată
În inimă păstrează
Dar nimănui vreodată
Să nu arăți vreo rază…

Cu-ai tăi copii, soție,
Lui să te rogi și-n cântec,
Doar cei iubiți să știe…
Ce dacă anii trec?

Când ieși de la-nchinare,
Să-L lași pe El în grabă,
Nimeni din lumea mare
Să afle, tu ai treabă!…
––––––
Câți știu de-a ta credință
În Domnul, Bunul Frate?
Faci bine-n umilință,
Duci pe Isus departe?

Floare de colț

Aleile pustii așteaptă
Alți trecători să vină,
Copaci de strajă-n linie dreaptă
Căldură cer, senin, lumină.

Doi dintre ei stau mai aproape,
Din tinerețe cunoștințe,
Fără cuvinte, fără pleoape,
Par înrădăcinate ființe.

Au crengile îmbrățișate,
Se sprijină în ploi, furtună,
Mulțimi de frunze stau culcate,
Zeci de-amintiri ar vrea să spună.

Cu trunchiurile obosite,
Stau resemnați la datorie,
Nici ani, nici clipe irosite
În urma lor, doar sevă vie.

Atâtea primăveri trăite,
Sau veri cu soare și verdeață…
E toamnă azi…dureri sporite…
Un somn…Și-apoi o altă viață…

Floare de colț

Inimi bat azi mai fericite,
De trei ori șapte ani s-au împlinit,
Locașul nou cu uși deschise,
Pe mulți la Domnul i-a călăuzit.

Toți cântă Lui recunoștință,
Și-nalță laude și mulțumiri,
Suntem prea mici, cu umilință
Privim la necuprinsul Lui iubiri.

Așteaptă azi Mântuitorul
Pe cel îndurerat sau suferind,
El este Rege și Păstorul,
Alungă temeri mâna Lui când prind.

Să vin-aici cel singur, întristat,
În Casa Lui să cercetăm Scripturi.
Sorbind din adevărul minunat,
Mai buni și blânzi vor fi atunci cei duri.

Cu sufletele azi predate,
Mărturisind păcatele pe rând,
Barierele sunt dărâmate,
Uniți vestim – Isus vine curând! Amin!

Floare de colț

Nu te opri în ape liniștite,
Amăgitoare clipe de confort,
Plăceri și aur vor fi răsplătite
C-un crud destin – Pe veci pierdut și mort!

Nu te opri, navigator spre ceruri,
În mijlocul furtunilor ce dor,
Ai promisiuni ce luminând ca faruri,
Speranțe sunt, putere tuturor!

Nu te opri să cercetezi științe,
Înaltă critică, raționalism,
Filozofii plăcute multor ființe,
Vârtejul lor te duc la ateism!

Nu te opri căci viața trece iute,
Familia, munca te pot face sclav.
Să nu regreți luni, zile sau minute
Ce-ai irosit indiferent.E grav!

Nu te opri din rugi stăruitoare,
Din studiul Bibliei și Mărturii!
Fii mâna lui Isus mângâietoare,
Curând Portul Speranței vei zări! Amin!

Floare de colț

Nori albi voioși, nori încruntați
Călătoresc pe boltă iar,
Ați vrut vreodată să-ncercați
A-i așeza pe un cântar?

Dar frunzele copacilor
Ce tremură în ploi și vânt…
Ați socotit numărul lor?
Ați obosit așa curând?

La malul mării valuri vin
Să mângâie picioarele
Udând sub tălpi nisipul fin…
Câte frânturi minuscule?

Deasupra cerul și-a aprins
Mici candele în noapte reci.
Poți număra n-al său cuprins
Mulțimi de stele, sute, zeci?

Privind la Hrist pe Golgota,
Iubirea se-nalță cât cerul,
Adâncă, n-o poți măsura,
Întinsă e cât universul…

Floare de colț

Nemaivăzute flori fac strajă pe alei,
Din fruct necunoscut nectar oricând să bei,
Un loc prea minunat ce vorbele nu pot
Atât de iscusit descrie întru tot.

Penajul sclipitor și trilul delicat,
Sau joaca prin poieni lupi, miei, amestecat,
E un peisaj de vis și-o pace de nespus,
E darul pregătit de scumpul Domn Isus.

Orice preocupări fac timpul mai plăcut,
Și-un cânt e în văzduh, nimeni nu e tăcut.
Laudă, cinste Lui, cu toți recunoștință
În veci Îi înălțăm, glorie-n biruință!

Floare de colț

În vârf de munte, având ca adăpost o Stâncă,
O mică floare a răsărit cu îndrăzneală.
Privea spre ceruri în noaptea rece și adâncă,
Dar și când stele mici sclipeau ca pe-o manta regală.

Ascunsă bine, de Stâncă ocrotită, iată,
Trecu prin multe furtuni de ploi și de zăpadă.
O primăvară i-aduse veste minunată –
Creștea o floare cum nu i-a mai fost dat să vadă.

Părea o stea prea visătoare, cu fir din fuse
De-argint țesută, desprinsă din înaltul bolții,
Și rădăcină cu greutate își făcuse
Perseverentă, răbdătoare-n toiul nopții…

Floare de colț