Intercer – Poezii si editoriale

Smerită, neștiută, un ajutor să fie
Lângă-ncercatul Petru, tovarășă, soție,
Slujește ucenicii pe drum și în lucrare,
Dar nimeni n-amintește. Ce nume avea oare?

De hrană se-ngrijește și vorba ei alină,
Cândva ea găzduise pe-al lumii Domn, Lumină
Și Creator a toate. Se-ngrămădise lumea.
Au spart acoperișul, Isus făcu minunea.

Iubirea ei învinge și rabdă devotată,
E dulce mângâiere în ziua înnorată,
În rugă cu credință ea stăruie fierbinte,
Curaj să aibă Petru să meargă înainte.

O vom vedea în ceruri cu stele în coroană,
Nu va mai fi în umbră, nu va simți prigoană,
Un cânt de bucurie va înălța cu sfinții,
Cu Petru flutura-va finicul biruinței.

Floare de colț

Sub haine noi de var și de culoare,
Se ascundeau atâtea case vechi,
Prea obosite de furtuni și soare,
De veselia multelor perechi.

Bătrâne ziduri ce știau istoria,
S-au prăbușit în zbuciumul prea lung,
Și chipul lor pieri, cu ele gloria
Atâtor vremuri ce în praf ajung.

Și podul a căzut. Uimiți sunt munții.
Totul e frânt. Peisaj ca de război.
Distrus e totul ce-n sudoarea frunții
S-a ridicat cu trudă și nevoi.

Cu răutate a închis dosare,
A secerat vieți multe rând pe rând,
Moartea n-are nevoie de chemare,
Nu se-ntristează și n-o vezi plângând.

Mai mulți, mai mulți, recolta o vrea mare,
Ea se grăbește, timpu-i la sfârșit.
Pierduți pe veci sunt toți aceia care
Pe Hrist ca Domn al vieții n-au primit…

Floare de colț

Strălucitoare filă albă
V-așterne viața înainte,
Să scrieți zilnic fără grabă
Cântec de dragoste fierbinte.

Fiece notă cu răbdare,
Înscrisă lângă voioșie,
Căminul e scăldat în soare,
Zâmbete, pace, armonie.

Descoperiți noi înțelesuri
În sprijin și colaborare,
Respect, atenție, mici gesturi,
Aceeași țintă de urcare.

Mai mici problemele-mpreună,
Iar bucuria se dublează,
La mulți aduceți voie bună,
Și hărnicia este trează.

Ați invitat pe Împăratul,
Vă-nvață drumul mântuirii,
Cu sânge sfânt nu-i Nimeni altul
Să scrie Cântecul Iubirii…

Floare de colț

Strălucire mult dorită
Răsplătind efort, răbdare,
Lacrimă sub ochi ivită –
Bucuria-i foarte mare…

Patru ani de renunțare
La multe lucruri plăcute,
Visul e acela care
A gonit ispite multe.

Aurul la gât zâmbește
Și cu el o țară-ntreagă,
Ca prințesa din poveste
Tuturor le este dragă.

Cântă imnul țării sale,
Ea – ambasador de pace,
Sus drapel din trei petale
Știe-atâtea dar el tace.

Prea puțini înving la Jocuri
Nervi intens sunt puși la probe…
Aur e în stranii locuri –
Inimi, caractere, vorbe.

Floare de colț

O ceață de indiferență
Acoperă vederea noastră,
Oameni din jur, a lor prezență –
O scenă neinteresantă.

Ei par obiecte ne-nsemnate,
Arbori din parcuri sau păduri,
Prin văl de ignoranță poate,
Pe ochii slabi și imaturi.

Orbiți de multa nepăsare,
Nu observăm pe strada noastră,
Pe cei sărmani, bolnavi sau care
Au fost loviți de grea năpastă.

Cum să alini zeci neputințe,
Lipsuri sau boli, dureri de suflet,
Căci nu vedem aceste ființe
Nici bolovanii de pe cuget?!

De tot ce ne-a cerut să facem
Noi jefuim pe Dumnezeu,
Lipsind și semenul din cale
De-un sfat, exemplu mai mereu…

Floare de colț

Cu inimi bătând unison,
Fericiți să fim amândoi,
Lacrimi căzând pe-un trist peron,
Sau revărsate pe foi…

Greu în prea scurtele clipe,
Să rezumi zile, luni, ani,
Amintiri vesele, triste,
În suflet oaspeți sărmani.

Alături în ceas de noapte,
Înțelegând plâns, suspin,
M-alini cu caldele șoapte,
Brațele tale mă țin.

Mustrare și-adevăr nu dor,
Vin îmbrăcate-n miere,
Sunt răni ce le suport ușor,
Și dragostea nu piere.

Mi-e drag cu tine să rămân,
Să povestim de toate,
Când timpul nu mai ni-e stăpân,
Și zorii nu-s departe…

Floare de colț

Dacă ar vorbi pietrele
peste care El a călcat,

Dacă ar șopti valurile
care L-au ascultat,

Dacă măslini milenari
din Ghetsemani ar rosti,

Dacă Iordanul apele
și-ar despărți,

Dacă iubirea Lui ai vrea
să măsori,

O fărâmă ar fi
univers, galaxie și sori…

Floare de colț

Lumea se clatină, se teme,
Focuri se-aprind peste tot ne-ncetat,
Moartea ridică plasele grele,
Cuvântul ÎNCREDERE e uitat.

Mulți vând LIBERTATEA prea ușor,
Pentr-un strop de SIGURANȚĂ, iată,
Nu-nțeleg pentru ce dau votul lor –
Viață de constrângeri apăsată.

Toți devin suspecți și inamici,
Orice grup de inși e țintă vie,
FRICA-i uriașă, oamenii pitici,
Să călătorești e nebunie.

Pe glob haosul s-a răspândit,
Rămâne pentru noi un SFÂNT REPER,
STÂNCĂ de veacuri, LOC de-adăpostit,
De viață și pace – EMANUEL!

Floare de colț

Puțin trecu de la sfințire,
De la-nchinare-n slujba sfântă
La cortul construit cu grijă
Ca preoți cum Domnul cuvântă.

Nadab și Abihu luară
În grabă și din neatenție
Un foc străin, adus de-afară
Servind ca preoți cu pretenție.

Domnul nu iartă neglijența,
Indiferența sau sfidarea,
Poruncile sunt foarte sfinte
Și nu permite profanarea.

Pe loc sosit-a nimicirea
Arzând rațiuni întunecate.
Respectul și seriozitatea
În Casa Lui sunt așteptate.

Trecut-a timp, noi generații
S-au ridicat ca să servească.
N-au ascultat mai mari sau tații
Prea blânzi cu ei să-i pedepsească.

Fiii lui Eli – răutate
Batjocuri, imoralitate,
Dispreț la jertfa de păcate –
Trăgeau în jos poporu-n toate.

Moartea curând primind de tineri,
Să medităm la ei, părinți…
Dar Uza cu bunăvoință
S-ajute doar a vrut pe sfinți?!

Domnul dăduse reguli clare
În seminția cea aleasă,
Cum să slujească fiecare,
Cine să poarte sfeșnic, masă…
–––––––––
Azi nu există ritualuri,
Ceremonii cu foc și jertfe,
Sunt peste tot în lumea-ntreagă,
Biserici, sinagogi sau temple.

Purtare, șoaptă, orice zgomot
Înregistrate sunt de îngeri,
O mică glumă, comentarii,
Scăpate de adulți și tineri…

Floare de colț

Alergarea noastră
pe Pământ
este însoțită
într-o parte sau alta
de cruci.
Mai mari sau
mai mici,
fierbinți sau reci,
depărtate sau
apropiate
scăldate de lacrimi.
Privind în urmă,
drumul vieții
este marcat de
aceste popasuri dureroase.
Uneori este blocat
complet de grămezi
de cruci. Ultima
era uriașă.
Peste optzeci.
Erau strivite,
păreau a privi cerul.
Mici și mari.
A fost necesar
un ocol.
A trece printre ele
era înfiorător.
Păreau că imploră
Nu plecați!
Nu ne uitați!
Reluăm drumul
oricât ar fi de trist.
Înainte!
Un val de lacrimi
se simțea în urmă.
Am început să alergăm
dar am fost ajunși.
Creștea în jurul nostru
până la genunchi,
apoi până la mijloc și
în cele din urmă
abia mai puteam
ține capul deasupra.
În jurul nostru
pluteau nenumărate cruci.
Câțiva ne-am prins
de o cruce foarte veche
dar solidă.
Am ajuns la țărm.
Undeva mai sus scria –
Aici nu vor fi cruci
niciodată!
Frânți ne-am așezat
și priveam cum se scurg
din haine
și dispar lacrimile
ce fuseseră gata să ne înece.
Am văzut doar poala
hainei albe
a Cuiva ce ne-a șters
ultima lacrimă de sub pleoape…

Floare de colț