Intercer – Poezii si editoriale

1573. GÂNDURI
Afară este frig, eu fulgii îi privesc,
Stau lângă gura sobei, simt cum mă încălzesc,
La flacără mă uit, nu ea mă încălzește,
Ci este nostalgia ce acum mă năpădește.

Aleargă timpul, aleargă, și este la sfârșit,
Chiar anul care, parcă mai ieri s-a înnoit,
Reîntoarcere în timp, în mine se produce,
Nostalgia este aceea ce conduce.

Ecou în mine este, trecutul îmi vorbește,
Adultul ce sunt astăzi, nu se mai regăsește,
Am devenit copil, asta-i magie pură,
Să retrăiești mereu în lumea fără ură.

Mă reîntorc cu drag în lumea de copil,
Și mă strecor adânc, chiar dacă, doar tip-til,
Așa-i de sărbători, mereu ne amintim,
Cu nostalgie spun, mereu sărbătorim.
Emilia Dinescu

51. GÂNDURILE ȘI FAPTELE
Gândurile trec aiurea și ne duce și ne poartă,
De aceea, Doamne sfinte, vin acum la Tine, ne iartă,
Gândurile ce răzlețe tot prin lume le-am lăsat
Și în lumea asta mare, ne afundarăm în păcat.
Te rog, Doamne, ia, Tu, gândul ce nu-i după placul Tău
Și oprește, Doamne, pasul ce se îndreaptă tot spre rău,
Trimite a Ta mustrare, mustră-ne cu Duhul Sfânt,
Căci noi nu vrem pe a Ta cale și cu faptă și cu gând.
Emilia Dinescu

1572. TIMPUL… ALUNECĂ
E liniște în mine și sufletul mi-ascult,
Deja știu că-s bătrână, eu m-am născut demult,
Așa îmi spun cei tineri, în trecere eu sunt,
Și simt imensitate, nu este amănunt,
Ca o alunecare sunt anii, se petrec,
Exact cum fulgii zboară, exact cum fulgii trec,
Așa sunt eu acum, simt timpul care zboară,
Alunecă aiurea, începe să mă doară.
Emilia Dinescu

1571. UN TRANDAFIR E VIAȚA
Un trandafir e viața, deși parcă n-aș vrea,
Petalele-s firave și par de catifea,
În zorii dimineții este îmbobocit,
Un bulgăre puternic, pare de neclintit.

Când soarele răsare, ușor el se deschide,
Și în a lui petale, chiar totul ar cuprinde,
Iar roua dimineții demult a dispărut,
Și trandafirul nostru de tot s-a desfăcut.

De plouă mai puternic sau vine vijelie,
Petala cea firavă nu poate ca să fie
Cum era dimineața, este de tot slăbită,
Curând acea petală va fi chiar ofilită.

Spre seară, chiar în noapte, de tot el se topește,
Așa e trandafirul, și el îmbătrînește,
Rămâne niște spini, nimic nu reprezintă,
Așa este și viața, așa ea se prezintă
Emilia Dinescu

1570. UMBRA ÎNGERULUI MEU
Eu sunt de lut și a firii, eu sunt o păcătoasă,
Privind adânc în mine, mă tem, sunt tenebroasă,
Nu mă cunosc prea bine, mă tem de a mele umbre,
De stau în întuneric, imaginile-s sumbre,
Sunt doar gunoi și tină, am faptele mânjite,
Chiar cele ce par bune, sunt fapte poleite,
Căci firea este aspră, șireată și parșivă,
Când e vorba de mine, sunt foarte permisivă.
În firea mea mârșavă și binele ce-l fac,
Este mânjit de toate, de aceea o să tac,
Nu am nici o putere să lupt eu contra firii,
Sunt bulgăre de tină ce e sortit pieirii.

Un înger de lumină la mine a venit,
Și m-a luat de mână, să vadă de-s rănit,
M-a cercetat mai bine și rana mi-a închis,
Apoi mi-a deschis cerul, să văd spre paradis.
Mi-a șters tina murdară, a șters păcatul meu,
Și m-a luat de mână, mă va însoți mereu,
Spre țara de lumină, spre patria de sus,
La poala hainei Sale, la poala Lui Isus,
Și îmi va da coroană și aripi îmi va da,
De acum în lupta asta eu știu, nu voi ceda,
Căci nu sunt doar o umbră, un om ce a căzut,
Sunt înfiat la cruce, nu sunt copil pierdut.
Emilia Dinescu

50. LACRIMILE MAMEI
Lacrimile mamei care curg brăzdând obrazul,
Tu le vezi și-i ușurezi mereu necazul,
Și o îmbărbătezi să-și crească puii cu credință,
Că Tu-i ești alinare, chiar de-i suferință,
Îi amintești de tot greul prin care a trecut,
Și, dintr-o dată, vede tot ce ai făcut
Și-ți mulțumește, Doamne, cu iubire,
Căci Tu ai întărit-o și ai condus-o cu putere.
Emilia Dinescu

1569. AM PLÂNS… ȘI PLÂNG… ȘI VOI MAI PLANGE…
Am plâns destul, cu amar și jale, destule lacrimi am vărsat,
M-am rătăcit pe a vieții cale și viața mea am neglijat,
Am fost străin de tot și toate și doar credeam că eu trăiesc,
Luptam să fac ce nu se poate și îmi spuneam că eu iubesc.

Am plâns, prea multă suferință am strâns în piept și am adunat,
Trăiam, dar nu simțeam dorință, eram un trup aici uitat,
Credeam că asta este viața, doar suferință pe pământ,
Dar vin și zorii, dimineața, e timpul de un legământ.

Am plâns și poate voi mai plânge, dar mă ridic cu fruntea sus,
Nu sunt învinsă, sunt căzută, dar sunt la crucea lui Isus,
Îmi las povara, las tot greul, e timpul ca să mă ridic,
Chiar dacă lacrimile-s multe, le șterg și o rugăciune zic.

Azi plâng, dar plâng de fericire, căci în sfârșit am înțeles,
Că lacrima durerii mele n-a fost, nu este un exces,
A curățit ce a fost zgură, m-am ridicat, m-am scuturat,
M-am depărtat de a mea durere, trecutu-n spate am lăsat.

Am plâns și plâng și voi mai plânge, însă privirea va fi sus,
Cu lacrimi multe le voi duce, voi duce tot ce e de dus,
Chiar dacă rana e adâncă, eu știu că am Mângâietor,
Azi plâng, și plâng de fericire, am înțeles, am Salvator.
Emilia Dinescu

49. PĂRINȚI PENTRU COPII; COPII PENTRU PĂRINȚI
Părinții sunt în casa Ta, iubite Doamne,
Te așteaptă în rugăciune zi de zi,
Și așteaptă, cu nesaț, ei ziua-n care
Pe ceruri, cu ai Tăi îngeri ai să vii,
Dar lacrimile curg din ochi și obrajii
Au brazde-n ei de cât au plâns pentru copii,
Căci ei la Tine au venit cu brațe goale
Și n-au alături și ai lor copii,
De aceea ei se roagă și tot speră,
Că până în clipa-n care ai să vii,
Doar Duhul Tău mai poate să îi miște
Și să-i aducă în casa Ta pe ai lor copii.

Copiii sunt în casa Ta, iubite Doamne,
Și o rugă strigă întruna, zi de zi,
Se roagă pentru cei ce le-au dat viață,
Căci știu că în curând Tu ai să vii,
Și n-au părinții aproape lângă Tine,
De aceea strigă întruna, neîncetat,
Căci ei sunt cei care i-au mângâiat
Și i-au crescut doar cu sudoarea frunții,
Dar nu te-au vrut și mulți i-au renegat,
Dar ei mai speră și încă tot se roagă,
Că harul Tău cât este pe pământ,
Să-i mustre și să-i certe Duhul Sfânt,
Și astfel să-i aducă în casa sfântă
Pe toți părinții de pe acest pământ.

Familii întregi nu sunt în adunare,
Și toți se roagă zilnic pentru ai lor,
Mai speră și așteaptă ziua-n care
Vor fi cu toții în al Tău popor,
De aceea Doamne, nu încetează ruga
Părinților ce strigă ai lor copii,
Și speră că vor fi în adunare,
Căci Tu curând, pe ceruri ai să vii.
De aceea Doamne, nu încetează ruga
Și-n rugăciune-i punem pe părinți,
Căci scurt e timpul, scurtă este clipa
Și har nu va mai fi, căci Tu nu minți.
Emilia Dinescu

48. ESTE SCRIS
Eu știu, Tată, Tu vrei mai multe de la mine,
Ajută-mă să le împlinesc pe toate,
Căci știu prea bine, este scris în marea Carte,
Nu le pot face doar pe jumătate,
Tu vrei ca inima să fie toată a Ta
Și Ție să-ți slujesc pe veci,
Ajută-mă, o, Doamne, ca să fie așa,
Te vreau al meu Stăpân, din viața mea nu vreau să pleci,
Nu vreau să îți slujesc pe jumătate,
Vreau inima întreagă să ți-o dau,
Căci am citit și știu că este scris în marea Carte,
La doi stăpâni nu poți sluji, așa.
De aceea strig la Tine, Tu mă îndreaptă
Și să greșesc în viață nu mă mai lăsa,
Căci știu că este scris, e har acuma,
Dar va veni curând și judecata Ta.
Emilia Dinescu

1568. ÎNTRE LINIȘTEA IERNII ȘI FOCUL INIMII
Contrast între natură și mine, între anotimp și eu,
Între liniștea iernii și focul inimii, mai mereu,
Ardere e-n mine, chiar dacă afară e ger și frig,
Căldură contrastantă, în rugăciune strig,
Mi-e dor de veșnicie, mi-e dor de Dumnezeu,
Chiar dacă eu greșit-am, și știu, păcatu-i greu.
Încremenire-n mine, cuvinte nu găsesc,
Nu știu dacă sunt fraze să pot să-i mulțumesc,
Contrast ca în natură, totul e alb, curat,
Chiar dacă a fost tină, noroi și-ntunecat,
Așa sunt eu acum, am fost spălat de tot,
Am primit haina albă, să-i mulțumesc, nu pot,
Cuvinte nu găsesc, din inimă vorbesc,
Din focul inimii acum, îți mulțumesc.
Emilia Dinescu