iulie 13, 2024
COPIILOR MEI
De curând eu m-am rugat
Și la Domnul am strigat,
Cu lacrimi l-am implorat,
Spre băieți El să privească,
Spre credință să-i zorească,
Minții lor să le vorbească.
N-am vrut să văd o minune
Și din inimă pot spune,
Chiar dacă mult mă durea,
Inima-mi spre El striga,
N-am vrut să-i văd fericiți
Și în lume prăpădiți,
Am strigat spre mântuire,
Să accepte a Sa jertfire
Ce a avut loc pe Calvar
Și ne-a fost dată în dar.
Apoi Domnul ne-a încercat,
Prin durere ne-a lăsat,
Sincer, eu m-am speriat
C-am știut ce am cerut
Și pe Domnul l-am văzut,
L-am văzut cum a lucrat,
Pe Satan nu l-a lăsat,
Pe copii să-i prăpădească,
Dar sper boala să-i trezească,
Jertfa Sa să o primească,
Sper să fie mântuiți,
Veșnic să fim fericiți,
Sper ca ei să înțeleagă
Și mă rog ca să priceapă,
Cât timp eu voi respira
La Domnul tot oi striga
Și cât timp eu voi trăi
Din rugă nu m-oi opri,
Căci am fost însărcinată
Și mult binecuvântată,
Dar mai mare n-am primit
Cât în lume am trăit
Și am promis să-i dăruiesc,
Pentru cer am vrut să-i cresc.
De aceea voi striga
Cât suflare voi avea
Dumnezeu să mi-i păzească,
Dumnezeu să-i ocrotească,
Dumnezeu să le vorbească,
Dumnezeu să îi trezească.
Îi cunoaște foarte bine,
Mult mai bine decât mine,
Eu în mâna Lui îi las
În bucurie și-n necaz,
Unde eu am eșuat,
Știu că Domnu-a reparat,
Știu că va veni o zi
Când eu ii voi mulțumi…
De aceea îndrăznesc,
Doamne, să îți mulțumesc,
Mulțumesc, căci m-am rugat
Și nu i-ai abandonat,
Chiar dacă eu am greșit,
Știu că ruga mi-ai primit.
Emilia Dinescu
iulie 13, 2024
PLOAIA
Privesc cerul care plânge,
Inima-n mine se frânge,
Cerul plânge pentru mine
C-am plecat pe căi străine.
Plânge cerul neîncetat,
De adevăr m-am depărtat
Și cand tună, se răstește
Dumnezeu ce mă iubește.
Se răstește cu iubire
Să m-aducă la trezire,
Ceru-întreg se luminează,
Fulgerul mă săgetează.
Este fulgerul iubirii
De la tronul mântuirii,
Doamne, ploaia ai trimis
Ca să mă trezești din vis.
Emilia Dinescu
iulie 13, 2024
RUGĂCIUNE PENTRU VIAȚĂ
Doamne, îți mulțumesc în această dimineață,
Sunt viu, sunt sănătos și m-ai trezit la viață,
Te rog să pui în mine viață doar din Tine,
Să mă ajuți, să mă ridic din grelele ruine
Pe care le-am trăit și le-am numit ca viață,
Te rog, să mă ridici, să văd că Tu ești Viața,
Nu mă lăsa căzută, ridică-mă, Isuse,
Căci fără Tine viața, eu… sunt doar planuri apuse.
Emilia Dinescu
iulie 13, 2024
IUBIREA ÎNGROPATĂ
Am luat iubirea și am ascuns-o,
Am îngropat-o adânc în propria inimă,
Am ferecat-o și am s-o păstrez
Pe vecie îngropată în propria-mi inimă,
Căci nu o pot distruge și nu vreau
Să moară, nu se poate niciodată,
Iubirea pentru tine va trăi cu mine,
Adânc îngropată în inima mea.
Emilia Dinescu
iulie 13, 2024
VERSURI… POEZIE…
Nu am pretenții de poetă,
Căci versuri eu nu știu a scrie,
În viață eu sunt repetentă,
Dar viața mea e-n poezie.
Chiar nu sunt versuri reușite,
Sunt gânduri și clipe trăite,
E viața mea toată descrisă
În poezia asta scrisă.
Eu am transpus în poezie,
Tot ce am vrut să îți spun ție,
Așa cum sunt, tu mă găsești
În versurile ce citești.
Nu am talent, nu sunt poetă,
Sunt o copilă inocentă
Și vreau ca tot ce eu am scris
Să nu fie numai un vis,
Trăiesc, respir prin poezie
Și gândul meu ți-l las eu ție,
Știu că-n cuvânt multe greșesc,
Dar printre versuri eu vorbesc.
Emilia Dinescu
iulie 13, 2024
GÂNDURI
V-ați supărat pe mine că am puterea mea,
Eu nu sunt lună, soare, nu sunt măcar nici stea,
Sunt o femeie simplă și simplă am să rămân,
De aceea scriu în rime, să spun, nu mai amân.
Puterea mea e Domnul, căci El mi-a dăruit,
Mi-a dat harul acesta, da, El m-a fericit,
Să nu fiu doar femeie, ci mamă pe pământ,
Aceasta mi-e puterea, n-ai să mă vezi plângând.
Eu plâng în rugăciune, mă rog la Dumnezeu
Și El este cu mine atunci când este greu,
Puterea mea e Domnul, sunt slabă fără El,
Sunt mamă, am putere, căci mă încred în El.
Emilia Dinescu
iulie 13, 2024
HUGO… ȘI NU NUMAI…
Cândva, nu suportam să văd cățel în casă,
Acum îl am pe Hugo și viața e frumoasă,
Prin ochii lui de câine ne-a dat multă iubire,
Eu am un câine-n casă, există fericire.
Miroase-n casă a câine; gândeam și eu ca voi,
Miroase a iubire, nu este un gunoi,
De vrei să simți iubire, adoptă azi un câine
Și vei avea iubire; un sfat trimis de mine.
Eu am luat cățel, a vrut al meu băiat,
Cățelul este al nostru și e un alintat,
Vă spun din suflet azi, mă bucur pentru mine,
Am înțeles acum, el, câinele nu-i câine.
E membru în casa noastră, aduce bucurie,
De tu citești acum această poezie,
Adoptă responsabil, un câine te iubește
Și cu a lui iubire el chiar te răsplătește.
Emilia Dinescu
iulie 10, 2024
RUGĂ DE DIMINEAȚĂ
Doamne, vreau să-ți mulțumesc,
Dimineața mă trezesc
Și afară când privesc,
Nu pot decât să zâmbesc,
Căci Tu, Doamne, ai creat
Cerul nostru minunat,
Soarele a răsărit
Și la viață ne-a trezit,
Razele-i ne-a mângâiat
Și un mesaj, iar ne-a dat,
Dragostea-ți dumnezeiască
Și azi o să ne însoțească.
Emilia Dinescu
iulie 9, 2024
SCRIU VERSURI
Scriu versuri, versuri compun,
În ele eu mă adun,
În ele mă regăsesc
Și prin ele eu trăiesc.
Poezia-i viața mea
Și mă regăsesc în ea,
Eu când scriu mă odihnesc
Și sufletu-mi ostoiesc.
Emilia Dinescu
iulie 9, 2024

SUNT VINOVATĂ
Sunt atât de răvășită,
Sunt atât de rătăcită,
Știu Cuvântul și nu-l fac,
N-am decât acum să tac,
Aș vorbi dar mi-e rușine,
Mi-e rușine chiar de mine,
Crucea mea, eu mi-am scurtat
Și port greu acest păcat.
Inima-mi e doar durere,
Viața-mi nu mai e plăcere,
Căci doar eu sunt vinovată
Că n-am purtat crucea toată,
Mi-e rușine, ce să fac,
Trebuie acum să tac,
Dar tăcerea e prea grea,
M-am hotărât, voi striga,
Voi striga: păcatul meu
Mi-l va șterge Dumnezeu.
Te rog, nu mă judeca,
Eu nu judec viața ta,
Dar de ai ceva cu mine,
Eu, te rog, să vii la mine
Să vorbim pe îndelete,
Mântuirea să ne aștepte.
Emilia Dinescu