A venit Mesia!
A venit Mesia!
Azi peste pământul tot
Oriunde oameni trăiesc,
Servii Domnului vestesc
Cu râvnă şi fără zgomot
Împlind planul Ceresc, –
Din cer c-a venit Mesia
Să-ntregească bucuria
La toţi cei care-L iubesc.
Peste tot din ţară-n ţară
În zbor iute ca şi gândul,
Se întinde azi Cuvântul –
Vestea bună lin coboară
Peste suflet luminându-l,
Transmiţându-i bucuria
C-a venit din cer Mesia –
Cuvântul, El împlinindu-l.
Şi-astfel, măreaţa lumină
Prin steaua cea plutitoare
Ca un semn de întrebare
Pe-a cerului boltă senină,
Într-o noapte-n cercetare
De Magi fiind descoperită
Le-a spus cum e împlinită,
Prin Mesia, Împărat mare.
După patruzeci de veacuri
De când groaznica cădere
A-mpins pe om în durere,
A venit har peste neamuri:
Ce-au sperat apologeţii –
Într-un Domn şi Împărat
Prin Hristos s-a-ntâmplat
Cum au vestit toţi profeţii.
Flavius Laurian Duverna