Arată-mi Doamne, slava Ta!
Arată-mi Doamne, slava Ta!
Arată-mi Doamne, slava Ta
În murmurul blând şi subţire
Vestind sfânta-Ţi neprihănire,
Şi eu ascuns în stânc-oi sta
Pân-ce vei trece-n strălucire.
Aş vrea s-o văd şi să o simt
Cum se dezvoltă şi creşte,
Cum Ea în cale răspândeşte
Miresmele, în locu-mi strimt,
Şi trup şi suflet ‘mi-ntăreşte.
Sub influienţa ei preasfântă
Să ştiu că Tu cu mine eşti,
Să capăt noi puteri cereşti,
Şi inima-mi, ce se frământă
Să ştiu că Tu, o-nsufleţeşti.
Şi-nconjurat de-a Ta mărire,
Prin adevărul ce-am aflat…
Cuprins fiind şi înveşmântat
De-a sale raze, în strălucire,
Smerit şi-umil, să fiu plecat.
Să mă văd, cât de mic sunt
Oriunde-aş fi şi în tot locul –
Că numai slava-Ţi este totul,
Că oricând pe-acest pământ
În grija Ta, sunt în tot locul!
Ascuns sub stânca de granit
În rugă timpu-mi voi petrece
Sub adăpost de piatră rece,
Prin slava-Ţi sfântă ocrotit,
În susur atunci de vei trece.
Să laud dragostea Ta mare
Pentru că Tu mă cercetezi,
Pentru că Tu zilnic mă vezi
Şi-n zilele de grea-ncercare
Îmi dai atâtea mari dovezi.
Speranţa să nu mi se piardă
În strâmtorări, oricâte-ar fi…
Şi-n încercări, câte-ar veni…
Ci inima-mi, s-o faci să ardă
Ca torţa aprinsă-n zori de zi!
Flavius Laurian Duverna
