Despre-a Domnului Iubire

octombrie 18, 2011

Despre-a Domnului Iubire

Despre-a Domnului Iubire
Ce-n susur dulce S-a dat
Pentru a noastră fericire,
În Scripturi s-au confirmat
Dovezi de necontestat,
Prin planul de mântuire.

Şi-n Domnul Isus Hristos
Viaţa Lui ne dovedeşte,
Că din ceruri, la noi jos
S-a-ntrupat şi ne iubeşte,
Jertfa Sa ne mântuieşte
Din vechiul trai păcătos.

Şi-n îndelunga-I răbdare
Privind starea din nainte
A vieţii noastre-n umblare,
Ne vorbesc cuvinte sfinte;
Noi să luăm acum aminte,
Pentru-a vieţii îndreptare!

O! Şi-n dulcea-I milostivire
Pentru-o viaţa ce-i greşită,
Ne-acordă-o neprihănire
Prin iubirea-I cea jertfită,
Care-atunci când e primită
Va schimba a noastră fire.

Iar în marea Sa-ndurare
Grija-I sacră ne veghează
Să trecem prin încercare,
Cu conştiinţa fiind trează,
Căci calea cine-I urmează
Stă-n iubirea-I salvatoare.

Flavius Laurian Duverna
12 octombrie 2011

Comments are closed.