De câte ori…
De câte ori…
De câte ori, Doamne Isuse
Tu m-ai chemat cu stăruinţă
Din starea-mi de necredinţă
Prin vorbele Scripturii spuse,
Pe calea sfântă de-a-Ţi urma
Şi-a-mplini-n tot, voinţa Ta!
În bunătatea Ta cea mare
Nu m-ai lăsat fără-ocrotire,
Nici atunci când în vorbire
Nu-Ţi preţuiam a Ta salvare
Şi nu-nţelegeam mântuirea,
Şi ce-nseamna neprihănirea.
De câte ori, mai tot chemat
Cu glasu-Ţi cel bun şi blând,
Cu faţa-n dragoste spunând
Că-n harul mare îmbelşugat,
Un loc ceresc mi-ai pregătit
În raiul sfânt, cel mult dorit!
Tu binele, mi-ai pus în faţă
Să scap de răul ce-l trăiam,
Care deplin nu-l cunoşteam,
Să pot începe-o altă viaţă
În Legământul nou prin har
Al jertfei sfinte din Calvar!
De câte ori, nu m-ai răbdat
În zlăbiciuni şi-n neputinţe
Şi n-ai impus sfinte cerinţe,
Ci-n dragoste Tu m-ai lăsat
Să-apreciez, Scumpa Iubire
Ce-n jertfă mi-a dat izbăvire!
Căci Doamne, Tu nu forţezi
Pe nimeni, să Îţi servească
Şi nu obligi să Te iubească,
Dar doreşti pentru a fi trezi
Ca orice om spre cunoştinţă
Să-Ţi cunoască a Ta voinţă!
Flavius Laurian Duverna
13 martie 2012
