Aş vrea să fiu sămânţa…
Aş vrea să fiu sămânţa…
Aş vrea să fiu sămânţa care
Din mâna Semănătorului,
Ea cade-n brazdele ogorului
Ca holda spre dezvoltare,
S-ajungă la coacerea mare
Împlinind voinţa Domnului,
Spre-a da pâinea omului.
N-aş vrea a fi, ca acea parte
Care-a căzut pe lângă drum
Unde-au venit păsări duium
Şi au mâncat-o pe-nserate,
Ciugulind boabele toate,
În urma lor lăsând doar fum
Şi locul parcă plin de scrum.
Nu vreau să fiu partea căzută
Pe locurile cele stâncoase
Şi cu pământuri argiloase,
Unde creşterea e întreruptă
Prin rădăcina ce e ruptă,
Când zilele sunt secetoase
De vânt şi soare uscăcioase.
Şi nici partea, care-a căzut
Printre scaieţii maiestuoşi
Ce creşteau nalţi şi frumoşi,
Dar ea loc, n-a mai avut
Să crească, cum ar fi vrut,
C-au înecat-o spini stufoşi
Prin ghimpii lor cei fioroşi.
Ca partea cea care-a căzut
În pământ bun pentru rodire,
Astfel să fiu, spre mântuire!
Să cresc spre veşnica iubire
A Domnului, Cel care-a vrut,
Ca viaţa mea-n neprihănire
Să mi-o trăiesc, în fericire!
Flavius Laurian Duverna
18 noiembrie 2012
