Ce-i durerea?
Ce-i durerea?
Ce-i durerea? O cumplită
Concentrare sufletească
Prin natura cea firească,
Când din ea este stârnită
Inima, spre-a fi mâhnită
Ca viaţa, să se-ofilească.
Lacrimile, nu-s de-ajuns
Durerea-mi pentru-a opri
Sufletu-mi spre-al odihni,
Atunci când este împuns
Şi de spinii grei străpuns
Cu tendinţa, de-al zdrobi.
Ce-i durerea? O cumplită
’N trup şi suflet apăsare
Şi-n inimă, o-ngreunare,
De cel rău fiind născocită
Chiar din Paradis pornită
Spre-a strica noua creare.
Căci ’n-a lor neascultare
Primii oameni au trăit-o,
Şi noi toţi am moştenit-o
Prin firea, ce-n răsculare
Lacrimi aduce-n vărsare,
Pentru oricine-a suferit-o.
Dar, o! Lacrimile, toate
Ce-n amaruri mă-nsoţesc
În burduful sfânt ceresc,
Doamne-acolo-s adunate
Fiind cu milă amestecate,
Căci în har se răsplătesc!
De-acolo, din slăvi divine
Tu priveşti prin îndurare
La durerea-mi arzătoare,
Căci o, numai lângă Tine
Mai aproape, ea mă ţine
Prin dragostea salvatoare.
Când durerea mă sfăşie
Atunci ea-n suflet renaşte
Dorinţa de-a Te cunoaşte
’N dragostea din veşnicie,
Cum se-arată în măreţie
Slava-Ţi de a recunoaşte!
Flavius Laurian Duverna
