Mi-e drag de Ţara mea
Mi-e drag de Ţara mea
Mi-e drag de Ţara mea, de glia,
De Dunărea ce-a străjuit moşia
Cu-atâtea bogăţii şi frumuseţi
Ce-mpărtăşesc a noastre vieţi,
Născând şi crescând bucuria,
Ce-n suflet a-nscris nostalgia
Şi pe-anii duşi s-au pus peceţi,
În semne de amintire şi poveţi,
C-aici mi-am petrecut copilăria
În Dumnezeu trăindu-I măreţia.
Mi-e drag de ţara mea, de glia,
Din Nistru către Tisa şi câmpia
Ce ţine-ncorporată-n al ei sân
Pâinea caldă a grâului străbun,
Ce creşte-n cântec şi-armonia
Când triluri, îşi înalţă ciocârlia,
Şi-n viersuri despre pace spun
În dimineţi astrale când răsun’
‘ Nălţându-şi spre cer bucuria
Că Dumnezeu Şi-arată măreţia.
Mi-e drag de ţara mea, de glia
Dintre Olt şi Crişuri, şi câmpia
Cu florile-i de o mireasmă rară,
Ce-apar în zilele de primăvară;
Mi-e drag ca să revăd câmpia
Când o îmbracă-n aur păpădia
Din zori până-n apus de seară
Trezindu-mi dragostea de ţară
Când şi-anunţă soarele chindia
Şi Dumnezeu Şi-arată măreţia.
Mi-e drag de ţara mea, de glia,
De sub Carpaţii ce-a dus făclia,
În tot trecutul ei cel strămoşesc;
De graiul veacurilor, românesc,
Păstrându-se şi apărând moşia,
Sub numele purtat de România,
Ce-n secole urgiile le-a înfruntat
Ca un stegar al obştii-ndatorat,
Confirmând, că -şi apără istoria
Lui Dumnezu ‘nălţându-I gloria!
Flavius Laurian Duverna
01 decembrie 2015
