Au înflorit salcâmii…
Au înflorit salcâmii…
Au înflorit salcâmii, din lizieră,
Şi brebeneii, atârnă în ciorchini,
Puţine zile… din viaţa efemeră,
Identice, cu florile de albi crini.
În aerul înviorat, se răspândeşte
Balsamul lor plăcut şi parfumat,
Ce organismul nostru-l întăreşte
Prin respiraţie când este savurat.
Atât nectar e-n flori de brebenei,
Căci zumzetul de-albine, în alai,
Se-aude-n murmur vesel pe alei
Când strâng dulceaţa lunei mai!
Cea mai dorită miere, o prepară
În guşa lor cea mică, în colectiv,
Şi o păstrează-n fagurii de ceară
Ce arhitecţii îi clădesc alternativ.
E specifică în aromă şi gustoasă!
Mierea de mai e-un leac alinător,
Care-ntreţine, o viaţă sănătoasă
Lucrând ca şi balsam vindecător.
Iar fagurii, lucrul unei măiestrii
Dovadă stau, c-avem de-a face,
Cu-acea enigmă a unei gene vii
Ce-n faţa împlinirii mintea tace.
Privind la forma lor hexagonală
Rămâi uimit de-atâta chibzuinţă,
Ce se materialzează prin iuţeală,
De-ai construi după a lor ştiinţă.
Căci Dumnezeul mare, Creator,
Le-a înzestrat… cu-nţelepciune,
Descoperită astfel… în fiinţa lor
Şi socotim, a fi chiar o minune!
Flavius Laurian Duverna
25 mai, 2010.
