Momente de Iarnă
Momente de Iarnă
Din vzduhul plin de nori, ceru-ntreg de-l înfăşoară
Fulgii albi, fulgii zglobii, spre pământ ei lin coboară,
Fiind rece, ca şi-o haină, îl îmbracă, spre încălzire
Şi-nvelindu-l, ei ne spun: Iarna-i timp de odihnire,
Pretutindeni ne-aşezăm, peste tot ce este-afară!
Sămânţa pusă-n ogor ce-a-ncolţit ca ea să crească
Sub mantia de nea caldă stă şi-aşteaptă să renască,
Stratul de zăpadă gros când pământul tot îmbracă
Ne promite, îndestulare, din belşug, roade să facă,
Oamenii şi-orice fiinţe, de sub cer să le hrănească.
Anii care-n anotimpuri, trecând grabnic se succed
Ei ne spun de vremi trecute la care pe rând acced,
Astfel, fiecare dintre ele,-şi are farmec şi-o menire
Făcând viaţa, mai frumoasă, mai placută la privire,
Prin voia lui Dumnezeu, dacă-acei ce-admiră cred.
Cele patru anotimpuri: Primăvara, vara,… toamna,
Ce-şi încheie-al lor traseu, cu ultimul care e iarna,
Pe om ele-l sfătuieşte, pentru-a avea înţelepciune
Căci aportul ce-şi aduce, privit poate chiar minune,
Ne vorbeşte de legi puse, fiecare, avându-şi faima.
Astfel, iarna ne-aminteşte pe lângă părţi negative
Cu gerul său aspru-n viscol, c-are şi părţi pozitive,
Când liniştit ninge-afară, când fulgii mari, argintii,
Vin căzând în valuri albe, şi la munte, şi-n câmpii
Şi-oamenii-şi notează date, păstrându-le în arhive.
Orice anotimp transmite, un specific al său virtual
Şi-omenirea-ntreagă-ncântă, prin ce-aduce, actual,
Vezi cum natura îşi schimbă, straiele şi-nfăţişarea
Trezind mintea să întrebe: Cine-i parte în lucrarea,
Ce se face-n anotimpuri, cu satisfacţii mari-n final?
În imensitatea tainei, şi-a unei Puteri… prea sfinte
Când o zi, povesteşte altei zi fără vorbe şi cuvinte,
Despre-a tainei măreţie, ce sub ochi se desfăşoară
Dezvoltând mistere stranii, în tot ce ne înconjoară,
Este-o Forţă, ce ne-arată, cum viaţa merge-nainte.
Flavius Laurian Duverna
02 ianuarie 2011
