Intercer – Poezii si editoriale

1742. DEFINIȚIA DRAGOSTEI
Dragostea e totul, este cadou divin,
Nu e efemeridă, este ceva sublim,
Nu e ceva himeric, cadou dumnezeiesc,
Ea nu te ține în lanțuri, îți spune te iubesc,
C-o îmbrățișare caldă alină suferința,
Și c-o încurajare aduce biruința,
Ea trece prin vitraliu și este colorată,
Căci dragostea e-n suflet, ea nu este uitată,
Căci dragostea e totul, e existența vieții,
E sensul existenței și prețul libertății.
Emilia Dinescu

1741. DESPRE IUBIRE
Metamorfoză în suflet produce doar iubirea,
Ești plin de fericire, inundă toată firea,
Formează rădăcini, iubirea să reziste,
De nu, vei vărsa lacrimi amare și chiar triste.

Călătorie în anotimpurile unei iubiri reale,
Îți lasă-n suflet amintiri frumoase și sentimente ideale,
Așa cum primăvara frunzele pe ram aduc mai multă prospețime,
Iubirea, prin ea însăși, aduce profunzime.

Vor fi ninsori și ploaie, furtuni se vor ivi,
De are rădăcini iubirea va răzbi,
Și orice fericire va șterge ce e trist,
Metamorfoză în suflet, vei fi mai altruist.
Emilia Dinescu

1740. TĂCEREA DINTRE DOUĂ PRIVIRI
Un suspin se întâlnește în tăcerea dintre două priviri,
Cu tensiune în glas te sufoci în nerostiri,
O promisiune îți faci, vrei să vorbești, dar fără cuvinte,
Resemnare în lacrimi ce curg prin destin înainte.
Emilia Dinescu

1739. ÎNTRE DOI STRĂINI CARE SE RECUNOSC
Destine rătăcite pe cărarea vieții,
Ca-ntr-un miraj în zorii dimineții,
S-au întâlnit în ceața risipită,
Cândva au fost iubit și ea iubită,
S-au contopit privirile pierdute,
În contopire s-au pierdut redute,
Această întâlnire a fost o adiere,
Azi sunt străini și totul parcă piere,
În rătăcire această întâlnire efemeră,
Rămâne un miraj, rămâne o himeră,
Căci sunt străini chiar de se recunosc,
Nu-i contopire, e rătăcire… nimic nu are rost.
Emilia Dinescu

1738. GÂNDURILE MELE
Azi am citit ceva frumos și am plâns,
Dar dintr-o dată plânsul s-a transformat în râs,
Sunt mamă, am trei băieți, am trei comori, sunt fericită,
Iar astăzi, stau în rugă și cerului îi mulțumesc, sunt împlinită.

Băiatul meu nu-mi aparține, mi l-a furat o fată,
Dar nu m-am supărat, e limpede, tot se întâmpla odată,
Mă bucur că nu-i noră, eu noră nu-mi doresc,
E fata mea, din suflet îi spun că o iubesc.

Meleaguri depărtate azi mi-au furat băiatul,
E tristă depărtarea, am rămas cu oftatul,
Căci dorul este mare, în rugă eu îl port,
Ca mamă, depărtarea, eu simt că n-o suport.

Chiar dacă e cu mine, e puiul meu cel mic,
Îl port în rugăciune, eu nu-i pot da nimic,
Dar Dumnezeu din ceruri eu vreau să-l ocrotească,
Ca Dumnezeu nu poate nici mama să iubească.

Eu nu mai cer nimic, prea multe am primit,
Cadou dumnezeiesc și de neprețuit,
Este nepoata mea, o fată ca o floare,
Eu nu mai cer nimic, ce mai pot cere oare?

Dar stau în rugăciune, căci multe vor mai fi,
Eu le aștept pe toate, îi am pe ai mei copii,
Darul suprem de sus, eu nu l-am meritat,
Doar Dumnezeu e bun, m-a binecuvântat.
Emilia Dinescu

1737. BARZA – PASĂREA FERICIRII
Ce este fericirea pe pământ,
E doar un abur, clipă și atât,
Dar fericirea mea este-n copiii mei,
E fericirea ce poți s-o ai și tu, de vrei.

Și dacă aș fi o pasăre a fericirii,
Aș vrea să fiu chiar pasărea iubirii,
O barză îmi doresc să fiu,
Legenda berzei chiar de mic o știu.

Chiar dacă nu mai credem în poveste,
Tot barza, o pasăre a fericirii este,
Se întoarce an de an la cuibul ei,
O barză mi-aș dori să fiu, tu vrei?
Emilia Dinescu

1736. UN INTERPRET… UN INSTRUMENT
Tu ești compozitor și cânți o melodie,
Nu amalgam de note, nu este fantezie,
Este iubire pură, iubirea înseamnă artă,
Devii compozitor când chiar iubești o fată.

Tu ești compozitor, dar ești și interpret,
Ești și ascultător, e singurul bilet,
E instrumentul tău, nu îl abandona,
Învață împreună cu fata a fredona.

E instrumentul tău, arcușul e la tine,
Și poți ca melodia ce o cânți, să sune bine,
Depinde doar de tine, de cum l-ai acordat,
Căci instrumentul simte când este apreciat.

Te îmbrățișează bine și cântă ca și tine,
De simte melodia că curge înspre bine,
Așa e instrumentul, femeie se numește,
Ea simte interpretul ce mult o prețuiește.
Emilia Dinescu

1735. DURERE
Simt stingere în suflet, flacăra ce refuză să ardă, a rămas doar cenușă,
Din neputință plâng, orice promisiune se înăbușă,
Nu am nici o dorință, trăiesc, dar nu sunt vie,
Toată durerea mea, aș vrea s-o las la cruce, ți-o dau Ție,
Eu nu mai pot să ult, multe am greșit, cenușă fumegândă,
Mi-e frică, dar vreau pace, mă simt seacă, flămândă.
Emilia Dinescu

1734. ECUAȚIA UNUI TE IUBESC IMPOSIBIL
Cu inima încărcată, pot spune că iubirea este variabilă,
Chiar de e un paradox și regula nu e mereu valabilă,
Rămâi în viața mea doar o enigmă, un necunoscut,
Ce stai ca într-o bulă, un vid ce nu-i plăcut.

Ecuația unui te iubesc imposibil am rezolvat,
Am luat distanță și m-am depărtat,
Un paradox a fost iubirea împărtășită,
M-am vindecat, trecutul e în urmă, acum sunt fericită.
Emilia Dinescu

1733. ÎN CAMERA DE SUS
E timpul meu de rugă și iată, am venit
În camera de sus, e timpul meu iubit,
Orice durere parcă dispare lângă Tine,
Îți mulțumesc din suflet, că m-ai primit pe mine.

Eu sunt o păcătoasă, dar vin așa cum sunt,
Eu vin la rugăciune, nimic nu e mărunt,
Aduc în fața Ta, o inimă rănită,
Aduc în rugăciune o grupă strâns unită.

Nu suntem fără vină, suntem greșiți, o știm,
Ne luăm de mână, Tată, în rugă ne unim,
Dorim să fim cu Tine, dorim doar veșnicia,
Suntem o grupă mică, prin Tine-i bucuria.

În camera de sus încă putem intra,
Dar va veni o zi când nu vom mai putea,
Tu să ne ții de mână, să nu ne părăsești,
Ca grupă vreau în ceruri pe toți să ne primești.
Emilia Dinescu