Intercer – Poezii si editoriale

CUGETARE DE TOAMNĂ
Stau în grădină, încă mai este brumă,
Toamna m-anunță, parcă vrea să spună,
E timpul ei, veșmânt de brumă, totul e acoperit,
Chiar dacă soarele de mult a răsărit.

Miros de crizanteme îmi vine din verandă,
Vântul adie lin, împrăștie pe stradă,
Miros de toamnă rece, privesc în luminiș,
Aștept să vină vara, o spun mai pe furiș.

Privesc un trandafir ce nu a înflorit,
Sub stratul gros de brumă un mugur e zdrobit,
Petalele au căzut și încălzesc pământul,
Privesc cum pe o petală o duce-n zare vântul.

Veșmânt de frunze moarte, culori de nedescris,
Simt multă împlinire, mă simt ca-n paradis,
Hristos va reveni, ne va lua acasă,
Suntem al Lui popor, suntem a Sa mireasă.
Emilia Dinescu

ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus poporul Tău se adună,
În lanțul rugăciunii și-n astă săptămână,
Venim uniți în rugă și vrem să-ți mulțumim
Că suntem încă liberi și încă mai trăim.

În harul Tău puternic dorim să ne ancorăm,
Îți cerem Duhul sfânt, pe baricade stăm,
Suntem vremelnici, Doamne, o umbră și atât,
Dar ne agățăm de Tine, căci nu vrem în mormânt.

Suntem doar tină, Tată, un praf fără valoare,
Căci fără Tine suntem un suflet care moare,
Dar dragostea Ta mare ne-a transformat în fii,
Ne-ai înfiat pe noi, suntem ai Tăi copii.

Ne-ai strâns din lumea mare în camera de sus,
Venim să stăm de vorbă, îți mulțumim nespus,
Deși nu ne cunoaștem, Tu ne cunoști pe noi,
Te rog să ne primești, suntem murdari și goi.

Ștafeta rugăciunii eu, iată, o preiau,
E timpul meu de veghe, în rugăciune stau,
Aduc în rugăciune doar vorbe ce-s mânjite,
Te rog să le sfințești, să le primești, Părinte.

M-așez să stăm de vorbă, privirea n-o ridic,
Eu știu că sunt murdară, dar vin și vreau să zic,
Îți spun ca unui Tată, vorbesc cu îndrăzneală,
Sfințește vorba mea, nu vreau doar trăncăneală.

Și listele le aduc, cu Tine eu vorbesc,
M-ai înfiat pe mine, de aceea îndrăznesc,
Aduc în rugăciune copiii ce au plecat,
Pe cei ce au fost cu Tine, dar mult s-au depărtat.

Sunt nume multe, Tată, copii ce-s rătăciți,
Îți cer să le vorbești, ei se cred fericiți,
Trimite Duhul sfânt, trimite-le mustrare,
Trimite-le blestem sau binecuvântare.

Tu îi cunoști prea bine, cunoști pe fiecare,
De aceea îndrăznesc să cer chiar încercare,
Tu știi mai bine, Doamne, ce este necesar,
Trimite-le ce vrei, să vină-n turmă iar.

Aduc bolnavii noștri, bolnavă sunt și eu,
E multă suferință, de multe ori e greu,
E timpul de pe urmă și boala s-a înmulțit,
Păcatul este groaznic, păcatul ne-a rănit.

Tu ești al nostru Medic, îți cer chiar vindecare,
Să treci cu bunătate, s-aduci și alinare,
E suferință multă, ne temem în durere,
Îți cerem vindecare, îți cerem mângâiere.

E timpul spre sfârșit, ne temem de furtună,
De aceea ne rugăm cât este vreme bună,
Venim uniți în rugă și cerem doar credință,
Te rog, cu a Ta milă, să ne dai biruință.

E secolul vitezei și s-a evoluat,
Chiar și păcatul, Tată, nu e numit păcat,
Bisericile-s goale, poporul se răcește,
Te rog, trimite Duhul, te rog, Tu ne trezește.

Suntem o grupă mică, suntem a Ta mireasă,
Te așteptăm pe nori, noi vrem să fim Acasă,
Trimite Duhul sfânt, vrem ploaia Ta târzie
Să vină, să ne ude, aceasta-i bucurie.
Emilia Dinescu

GOLICIUNEA TOAMNEI MELE
Vântul bate cu putere, frunza ramu-a părăsit,
S-a desprins, ca un covor pământul a învelit,
Vărs o lacrimă de spaimă, epifanie curată,
Cuvântul se întrupează, credința-i adevărată.

Mă simt goală, disperată, vulnerabilă, pustie,
Nu exagerez nimic, frunza în cădere știe,
S-a desprins și o să cadă, nu știe ce va veni,
Așa-s eu, ca o cascadă sentimentele porni.

Privesc goliciunea toamnei, pomii ce s-au dezbrăcat,
Mă simt goală și pustie,e timp doar de reflectat,
Toamna vieții m-a ajuns, ca și frunza mă desprind,
Mă agăț de Dumnezeu, în cădere vreau să-l prind.
Emilia Dinescu

RUGĂ
Doamne, știu că am greșit,
Eu la Tine am venit,
Am promis să fiu altfel,
Dar nu m-am schimbat de fel,
Sunt aceeași păcătoasă,
Pe deasupra și fricoasă,
Mi-e frică de un eșec,
Nu mă uit pe unde merg,
Mi-e frică de o ratare
Și stau ca-ntr-o închisoare.
Doamne, Tu ești minunat,
Te rog, șterge al meu păcat,
Șterge tot ce ți-am greșit
Și dă-mi un duh mai smerit.
Emilia Dinescu

POEZIE
Ne-ai lăsat al Tău Cuvânt,
Să nu mergem în mormânt,
Să nu adormim pe veci,
Noi alegem ce poteci,
Ce cărări noi vom urma,
Ne decidem viața grea,
Căci de nu mergem pe ea,
Calea Ta o vom uita
Și apoi vom regreta.
Emilia Dinescu

 FOȘNETUL CUVINTELOR MELE
Mulți mă privesc ciudat, sunt omul anacronic,
Și nu mă vait, n-o spun în mod ironic,
Acum când lumea se îndreaptă grăbit spre distopie,
Eu și mai mult doresc să fie utopie.

Nu este un mister, trăiesc în lumea voastră,
Pământul este casă, el este casa noastră,
M-apucă un vertij când văd câte se întâmplă,
Mă doare chiar și capul și simt zbucium în tâmplă.

Trăiesc în astă lume și vreau ca să vorbesc,
Tăcere n-am să fac, cât sunt și cât trăiesc,
Chiar dacă nu strig tare, cu vorbele șoptesc,
Și încerc, în scurte rime, din somn să vă trezesc.
Emilia Dinescu

 OMULUI AMBIVALENT
Omul nesigur e ambivalent,
Pot spune chiar că-i repetent,
Istoria, el o repetă,
Ciclicitate permanentă,
Viața și timpul risipește
Și pare că nu se căiește,
Trăiește ca în contingență,
Și viața-i pare o absență,
Exact ca astru la eclipsă,
Dar viața nu e futuristă,
E doar un timp, ce este dat,
Un timp eteric, voalat,
Un dar ce dacă nu-i trăit,
E ca un zâmbet risipit,
Un zâmbet care a pierit.
Emilia Dinescu

VIAȚA OMULUI AMBIVALENT
Omul nesigur e ambivalent,
Pot spune chiar că-i repetent,
Istoria, el o repetă,
Ciclicitate permanentă,
Viața și timpul risipește
Și pare că nu se căiește,
Trăiește ca în contingență,
Și viața-i pare o absență,
Exact ca astru la eclipsă,
Dar viața nu e futuristă,
E doar un timp, ce este dat,
Un timp eteric, voalat,
Un dar ce dacă nu-i trăit,
E ca un zâmbet risipit,
Un zâmbet care a pierit.
Emilia Dinescu

CONSTATARE ȘI SPERANȚĂ
Dumnezeu este transcendent, noi simplii muritori,
Te rog, citește mai atent, nu suntem visători,
Suntem reali, fugari prin timp, dar avem veșnicia,
Mulți cred că e melancolie, eu știu că-i reveria.

Bătaia vântului-n amurg ca un ecou s-aude,
Și cerul este ca de plumb, Hristos ne va fi Jude,
Cernit e cerul și înnorat, curând are să vină
Hristos pe cer, cu îngeri mii, ca rază de lumină.
Emilia Dinescu

REALITATEA DE AZI
Eu îmi doresc să fie utopie,
Nu este paradox, nu este fantezie,
Este nevoie de metamorfoză,
Eu știu că viața poate fi și roză,
Nu este fantomatic ce-mi doresc,
Eu știu că prin iubire pot să cresc,
Eu cred din suflet, nu mă resemnez,
De al meu crez eu nu mă depărtez,
Chiar dacă e târziu, e toamna vieții,
Nu-i loc de resemnare, eu nu las loc tristeții.
Nu este utopie-n ce eu scriu,
Avem un Dumnezeu și este viu.
Emilia Dinescu