Rugăciune pentru copii

aprilie 17, 2025

1696. RUGĂCIUNE PENTRU COPII
În rugăciune sfântă strigăm noi, ca părinți,
Aducem brațe goale, dar vrem să ne asculți,
Cu inima zdrobită, strigăm în disperare,
Copiii sunt departe, exact asta ne doare.

Cu listele ce-s scrise la Tine am venit,
Pe liste sunt copiii ce-n dar noi i-am primit,
Am eșuat dramatic, în lume au plecat,
Au rătăcit cărarea și mult s-au depărtat.

Tu ni i-ai dat cadou, un dar prea valoros,
Ne-am străduit degeaba să-i transformăm frumos,
N-am fost exemplu bun, nu am lucrat cu Tine,
Venim cu brațe goale, venim plini de rușine.

Venim plini de speranță, noi știm că am greșit,
Dar știm că Tu ești Tată, chiar dacă te-am rănit,
Pe liste noi îi punem, strigăm în rugăciune,
Te rog să le vorbești, ei sunt a Ta minune.

Îți cerem cu ardoare și vrem să îi trezești,
Că au crescut în templu, vrem să le amintești,
Să le aduci aminte de dragostea dintâi,
Te rog, ei sunt în lume, cu ei, te rog, rămâi.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune pentru copii

Aș vrea ca gândurile

aprilie 15, 2025

236. AȘ VREA CA GÂNDURILE
Aș vrea ca gândurile să-mi fie curate,
De nimic să nu-mi fie întinate,
Dar sunt murdare, că sunt păcătoasă,
Pe gândurile mele, eu sunt furioasă,
Ajută-mă, o, Tată, să mă controlez,
Ca gândul, fapta, vorba să o încetez
Atunci când nu-s curate, după voia Ta,
Să le alung, o, Tată, eu aș vrea.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Aș vrea ca gândurile

Inimă cu garanție

aprilie 14, 2025

1695. INIMĂ CU GARANȚIE
În fiecare dimineață cu bucurie mă trezesc,
În rugăciune Domnului îi mulțumesc,
El m-a trezit, trăiesc prin a Lui har,
El mi-a mai dat încă o zi în dar.

Da, inima mea e în garanție,
Aș vrea ca Dumnezeu în service să o ție,
Defecte are multe și trebuie reparată,
Un upgrate e necesar, căci e defectă toată.

Nu am certificat de valabilitate,
Dar știu că nu este plătită în rate,
Nu pot să fac retur, căci este prețioasă,
Aș vrea o garanție, căci viața e frumoasă.

Nu am o garanție aici, pe acest pământ,
Dar am o garanție chiar pentru cerul sfânt,
Un upgrate a făcut prin jertfă Domnul meu,
Am garanția vieții, în veșnicie eu.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Inimă cu garanție

Rugăciune de mulțumire

aprilie 14, 2025

1694. RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE
În rugăciune sfântă m-aplec, îți mulțumesc,
Îți mulțumesc din suflet că încă mai trăiesc,
Prin harul Tău puternic sunt chiar la rugăciune,
Îți mulțumesc din suflet, aceasta e minune.

Îți mulțumesc din suflet, îți mulțumesc mereu,
Deși eu sunt nimic, Tu îmi ești Dumnezeu,
Din vas murdar și putred, doar Tu m-ai transformat,
Mi-ai dat rolul de fiică, căci Tu m-ai înfiat.

Îți mulțumesc fierbinte, păcatul Tu mi-ai șters,
Îți mulțumesc din suflet, chiar pentru acest vers,
Prin harul Tău îți cânt și este minunat,
Eu sunt doar fericită că știu că m-ai salvat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune de mulțumire

În camera de sus

aprilie 14, 2025

1693. ÎN CAMERA DE SUS
Suntem poporul Tău, suntem copiii Tăi,
Nu merităm nimic, suntem mereu cei răi,
Prin harul Tău trăim, cu Tine-n legământ,
Dorim să stăm la cruce, noi ne-am unit plângând.

Ne-am dat mâna în rugă, așa cum am promis,
Pe liste, cu speranță și drag noi ne-am înscris,
Tot meritul e al Tău, Tu ne-ai adus aici,
Te rog, ascultă ruga, te rog să ne ridici.

Ne scuturăm de colb, ne scuturăm de vină,
Dorim eliberare, dorim a Ta lumină,
E timpul de pe urmă și camera de sus,
Este refugiul nostru, un dar de Tine pus.

Tu ne-ai adus aici, suntem plini de speranță,
Deși nu merităm, Tu ne menții în viață,
De aceea stăm în rugă și vrem să-ți mulțumim,
Suntem o grupă mică, dar știm că te iubim.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

Sub clar de lună

aprilie 14, 2025

1692. SUB CLAR DE LUNĂ
Sub clar de lună, povești de amor zăresc,
Privind, mă apucă un tremur, mai multe îndrăznesc,
De la fereastra casei doar luna și cu mine,
Vedem povești de dor, cu dragostea e bine.

Un martor nevăzut sunt eu, luna se vede,
Orice poveste în parcuri, cu luna, ea se pierde,
Privesc, luna-i sublimă, de ar putea vorbi,
Aș sta cu ea de vorbă, povești multe aș sorbi.

Lumina lunii, umbre de trupuri îmbrățișate,
Povești ce spune luna, de alții sunt uitate,
Sub clar de lună totul e limpede mereu,
Căci luna luminează și viața nu-i clișeu.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Sub clar de lună

În camera de sus

aprilie 14, 2025

1691. ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus e timpul meu de rugă,
M-așez să stau de vorbă, eu ruga vreau să ajungă,
La tronul Tău de har, la tronul Tău de milă,
Nu merit să m-asculți, dar sunt a Ta copilă.

Eu nu mai sunt orfană, m-ai înfiat demult,
Iar eu, o păcătoasă, am promis să ascult,
Mi-ai dat Cuvântul Tău, și legea Ta mi-ai dat,
Dar eu, pe calea vieții, mereu le-am neglijat.

Am rătăcit cărarea și m-am pierdut de turmă,
Dar Tu m-ai căutat, mi-ai găsit a mea urmă,
Pe umeri m-ai luat și m-ai adus acasă,
De aceea stau în rugă, eu, oaia păcătoasă.

E timpul meu de rugă în camera de sus,
E timpul minunat, deoparte mi l-ai pus,
Tu m-ai chemat pe mine, pe toți Tu ne-ai chemat,
În lanțul rugăciunii pe care l-ai format.

Suntem o grupă mică, dar știm că ne iubești,
În camera de sus, pe rând, Tu ne primești,
Asculți a noastre șoapte, asculți a nostru dor,
Noi suntem doar o grupă, dar din al Tău popor.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

Zece moduri de a iubi

aprilie 10, 2025

1690. ZECE MODURI DE A IUBI
Zece moduri de a iubi,
Sunt mai multe, ca să știi,
Dar eu astăzi, îndrăznesc,
Doar de zece să vorbesc.
Ascultă fără să întrerupi,
Din timpul tău, tu poți să rupi,
Și să vorbești fără s-acuzi,
Sper că încă poți s-auzi.
Dăruiește fără zgârcenie,
Dar plin doar de smerenie,
Roagă-te fără încetare,
Că nu știi crunta încercare
Când te lovește fără milă,
Trăiește o viață doar umilă.
Răspunde fără să te cerți,
Chiar dacă știi că nu-s isteți,
Ridică pe cel ce a căzut,
Asta înseamnă c-ai văzut,
Crește, fără să te prefaci,
Ajută, oricând poți s-o faci,
Bucură-te fără nemulțumire,
Aceasta este fericire,
Încrede-te, fără șovăială,
De multe ori doar cu îndrăzneală,
Iartă, fără să pedepsești,
Căci așa simți chiar că iubești,
Promite, fără să uiți,
Căci astfel nu iubesc chiar mulți.
Ar fi multe de spus mereu,
Să dai sfaturi nu este greu,
Cum nu e greu ca să iubești,
Dar trebuie s-o dovedești.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Zece moduri de a iubi

Ghiocelul exemplu de viață

aprilie 10, 2025

1689. GHIOCELUL – EXEMPLU DE VIAȚĂ
Azi este greu, mă simt puțin murdară,
Dar știu că sunt doar tină, gândul zboară,
Ce dacă este greu și plâng cu amar,
Mă aplec în rugă, încă este har.

Încă trăiesc, am harul de a trăi,
Nu este timpul de a moțăi,
În rugăciune sfântă mă aplec mereu,
Îi mulțumesc din suflet, doar Lui Dumnezeu.

Zăpada se topește și ghioceii ies,
În mintea mea speranțe bogate astăzi țes,
Exact cum floricica se luptă să răzbească,
Și rugăciunea sfântă o să mă întărească.

Privesc la ghiocel, zăpada o străpunge,
Îl iau exemplu astăzi și iată, gândul fuge,
Ca ghiocelul am să lupt și eu,
Îl am alături doar pe Dumnezeu.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Ghiocelul exemplu de viață

Tabăra de poezie și folk

aprilie 10, 2025

1688. TABĂRA DE POEZIE ȘI FOLK
Se vede mult entuziasm și multă bucurie,
În versuri, rime și cuvinte, în tabăra de folk și poezie,
Din colțul meu întunecat simt numai armonie,
În ritmul de chitară veche, dar și în reverie.

A nins mărunt și s-a depus strat de zăpadă fină,
Am sufletul încununat, emoție divină,
Cu mult entuziasm vă spun că simt ca o lumină,
Și simt în piept un dor profund, dar și o mare vină.

Chitara plânge, ca și mine, sunt tristă-n poezie,
Este un sentiment ciudat, nu este armonie,
Emoție cam rătăcită, în mine se găsește,
Așa sunt eu, trăiesc în mine, dar versul definește…
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Tabăra de poezie și folk