Intercer – Poezii si editoriale

23. IUBIREA DE FRATE
Când ai nevoie de mine ți-s frate,
În rest din viata ta mă dai mereu deoparte.
Te rog, Doamne, m-ajută să-i iubesc
Pe toți frații din turmă, aproape să-i doresc.
Și acel ce-n suferință azi se zbate,
Ajută-mă, să îl ajut, să nu îl dau deoparte,
Chiar dacă în trecut, când totul era bine,
El nici nu mă privea, nici nu gândea la mine.
Ajută-mă, o, Doamne, să-i văd pe toți la fel,
Căci Tu ai murit pe cruce nu doar pentru mișel,
Murit-ai pentru hoț și pentru criminal,
Murit-ai pentru rege și pentru mareșal.
Tu i-ai privit, Isuse, pe toți din jur la fel
Și i-ai chemat la Tine să vină toți, defel,
Nu ai privit la chipuri, Tu ai iertat păcate,
Nu ai privit la față, văzut-ai inimi zdruncinate,
De aceea, eu, Isuse, te rog, acum pe Tine,
Ajută-mă, ca-n toate să știu că ești cu mine
Și tot ce fac la semeni să fac ca pentru un frate,
Să fac ca pentru Tine, căci ești prezent în toate.
Emilia Dinescu

1537. ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus noi iar ne-am adunat,
Ne-am strâns în rugăciune de când s-a înserat,
Noi ne-am luat de mână, suntem frați în credință,
Începem săptămâna cu rugă, biruință.

Suntem biruitori cât ne întâlnim la cruce,
Stăm ancorați în Tine, cu Tine-i viața dulce,
Chiar dacă sunt și spini, chiar dacă e durere,
Noi vrem să stăm în rugă, căci Tu ne dai putere.

De multe ori clacăm, ne temem de furtună,
Uităm că lângă Tine vremea curând e bună,
Ne temem de întuneric, ne temem de cădere,
În lanțul rugăciunii strigăm pentru putere.

Ne pare lungă clipa când suntem șlefuiți,
Și un moment ne pare când suntem fericiți,
În alergarea noastră să nu ne îndoim,
Oricât aș fi de nor, curând va fi senin.

Vin vești ce îngrozesc, război și suferință,
Calamități pe ape, să stăm tari în credință,
Cutremure și foc, distrugere și plâns,
În lanțul rugăciunii cu toții azi ne-am strâns.

E multă suferință, mulți nu au ce mânca,
Prin tot ce se întâmplă încerci biserica,
Azi mă încerci pe mine, să vezi de-s credincioasă,
Să dau la cel ce n-are mai mult decât o masă.

Mulți nu au apă, Doamne, de sete se ofilesc,
Iar eu, ca un netrebnic, nu apă îmi doresc,
Deschide un izvor, să curgă Duhul sfânt,
Trezește-mă din somn, sunt semne, vii curând.
Emilia Dinescu

22. JERTFA DE LA GOLGOTA
Privesc în urmă, viața și pașii mi privesc,
Căci eu greșit-am multe și tare mă căiesc,
Dar văd în depărtare o cruce pe un deal
Și sus pe cruce-i Domnul, El merse la calvar,
În locul meu muri, pe cruce răstignit,
El s-a jertfit pe cruce, de nimenea silit,
Povara mea, păcatul meu pe cruce l-a luat
Și toate-n locul meu au fost, ca eu să fiu salvat.
Înainte eu privesc, cu drag, pe cerul înstelat,
Căci știu că Domnul m-a iertat și viață El mi-a dat.
Emilia Dinescu

1536. ISPITA
Ispita vine în viață, exact cum nu visezi,
Ispita nu-i femeie, ispita e-n ce crezi,
Orice iubești mai mult decât pe Dumnezeu,
Te trage spre păcat, să te ferești, e greu.

Ispita poate fi banală pasiune,
Ispită e atunci când îți dorești renume,
Când neprivind în sus, aluneci de pe cale,
De te lași în ispită, ajungi ușor în vale.

Ispita te atrage, căci firea te înșeală,
De cazi în cursa ei, devii sigur momeală,
Ispita poate-i dulce, dar lasă gust amar,
De te încrezi în tine și nu în sfântul har.

Și eu sunt ispitită, și tu ești ispitit,
Acoperită vine, ispita ne-a lovit,
De nu stăm la Cuvânt, Scriptura neglijăm,
Cădem cu siguranță, de nu ne mai rugăm.

Ispita-i pasiune, ispita-i ce iubim,
Nu este un șarpe rece ce împroșcă doar venin,
Ispita e un hobby, un viciu, slăbiciune,
Ispita e ispită, nu-i trebuie un nume.

Și eu te ispitesc, citește în Scriptură,
Să nu fi ispitit, înseamnă să ai măsură,
Să nu te încrezi în tine, ci doar în Dumnezeu,
Ispita e învinsă, în rugă stai mereu.
Emilia Dinescu

21. CE E OMUL?!…
Ce e omul pe pământ? Omul e un fir de iarbă
Sau o floare ce se trece sau un arbore răzleț,
Astăzi e, mâine nu mai este, în uitare a trecut,
Ce e omul, fără Domnul? Doar un fum.
De aceea hai, să mergem, tot la Domnul să pășim,
Căci o viață noi petrecem, fără Domnul rătăcim,
Dar de căutăm credința și să facem voia Sa,
El ne va dărui viața în împărăția Sa.
Emilia Dinescu

20. SABATUL ȘI GOLGOTA
Pământul era-n beznă, era pustiu și gol,
Tu ai creat ce este, în șase zile doar
Și a șaptea ai rezervat-o să fie pentru om,
O zi de închinare, un sabat pentru om,
Dar omul a uitat, căci Tu când l-ai creat,
I-ai dat o zi anume, să fie de închinat
Și-n alergarea lui nu vrea să se oprească,
Și-n sfântă adorare, o rugă să rostească.
Tu l-ai creat pe om, iar el s-a răzvrătit,
Ai coborât din ceruri, pe cruce ai murit,
Și ai odihnit în groapă, în ziua de sabat
Apoi, așa cum spus-ai, Tu iar ai înviat
Și ai prevestit ce fi-va, să știm și e păcat
Că-n ziua Ta cea sfântă noi poate, nu am stat
Și n-am murit cu Tine, la cruce n-am lăsat
Mândria, egoismul; pe Tine te-am uitat.
Te rog, Doamne, ajută să țină al Tău popor
Sabatul cu credință, și-n suflet doar un dor,
Și-n inimă să poarte doar o dorință vie,
Să aibă în piept credință și-n suflet bucurie.
Emilia Dinescu

19. RUGĂCIUNE
Te rog, Doamne, să faci Tu, o minune
Cu inima de gheață ce o port în piept acum,
Transform-o Tu, în carne și fă ca să mă doară
De acei ce pier în beznă și o vorbă să le spun,
Că ai murit pe cruce, în locul meu și al lor
Și ai suferit ocara în locul tuturor.
De aceea, Doamne sfinte, murit-ai Tu pe cruce
Și ai înviat apoi… ca să trăim și noi,
Te rog, Doamne, dezleagă limba ce-i ferecată
Și ajută-mă să strig, căci vei veni îndată,
Să știe tot poporul că ceasul nu-i departe,
El ticăie întruna și o clipă ne desparte
De marea Ta strigare, pe nori când vei veni
Și vei striga pe nume, pe morți și pe cei vii.
Te rog, Doamne, m-ajută să strig și să șoptesc,
Căci clipa nu-i departe și tare îmi doresc
Calea îngustă fie plină de toți acei
Ce au fost pe lângă mine… să fiu și eu cu ei,
Și împreună-n slavă noi imnuri să înălțăm
Și-n plină adorare întruna să cântăm.
Emilia Dinescu

1535. DIMINEȚI TÂRZII DE NOIEMBRIE
M-am trezit de dimineață, prin fereastră acum privesc,
Mă uit mai atent afară, fulgi în aer eu zăresc,
Plină doar de încântare, iau caietul, un vers scriu,
Liniște este în casă, liniște în suflet, știu.

Cu căldură înalț o rugă, vorbesc cu al meu Creator,
În creația-i măiastră sunt și eu azi călător,
Echilibru simt în mine când în rugăciune stau,
Sunt creație divină, de la El puterea-mi iau.

Fulgii se aștern pe rime, sufletul fulgul topește,
Fiindcă eu exprim în versuri, doar ce inima șoptește,
Scriu din suflet, cu căldură, liniște sper să aduc,
Încântare, echilibru, aș vrea mult ca să induc.
Emilia Dinescu

1534. CERUL SPERANȚEI
Ce dacă cerul vieții mele pare gri,
Ei, bine, norii-s tulburi, nu sunt negri,
Iar dincolo de nori e însuși Dumnezeu,
O rază de speranță, va apărea mereu.

Eu cred că soarele doar s-a ascuns puțin,
Acesta chiar o cred și crezul mi-l mențin,
Curând va fi senin, va trece ce a durut,
Îl vom slăvi pe Domnul, în care am crezut.

Se luminează cerul, chiar dacă nu de tot,
Albastru-nghite griul, și simt, acum eu pot,
Speranța să nu moară, orice ar mai veni,
Curând dispare griul, un bleu va deveni.
Emilia Dinescu

GÂNDURI DE TOAMNĂ
A îmbătrânit natura și frunza a îngălbenit,
Mi-am pus pe umeri șalul, pe bancă m-am oprit,
Admir frumosul toamei, e timp de bucurie,
Îmi vin în minte rime, eu scriu o poezie.

Nu avem nici un merit, natura ne alintă,
Covorul gros de frunze ne pare chiar o țintă,
Eu în genunchi mă pun, înalț o rugăciune,
E frumusețe multă, o rugă pot a spune.

Privesc frunza cum pică, pământul încălzește,
Chiar dacă gerul iernii tip-til se cam ivește,
Nu vreau ca gerul aspru să prindă pieptul meu,
Și mă învelesc c-o rugă, mă încred în Dumnezeu.
Emilia Dinescu