Intercer – Poezii si editoriale

ÎN CAMERA DE SUS
E seară minunată, în camera de sus,
Ne-am strâns, știm că ne așteaptă al nostru Domn Isus,
Venim să stăm de vorbă, așa cum am promis,
Atunci când am răspuns, pe liste ne-am înscris.

Nu suntem vrednici, Doamne, suntem murdari, greșiți,
Dar iată-ne, la rugă, în lanț suntem uniți,
Nu avem nici un merit, nu merităm nimic,
Dar știm că stăm de vorbă cu cel mai bun Amic.

Așa cum suntem, Doamne, venim, îți mulțumim,
Prin harul minunat noi știm că ne întâlnim,
E timpul meu de rugă și vin, o păcătoasă,
Eu vin la rugăciune, sunt tare bucuroasă.

Sunt bucuroasă, Doamne, că știu că te întâlnesc,
Acestă bucurie, mereu eu o primesc,
Începem săptămâna cu lanț de rugăciune,
Venim uniți în rugă, avem multe a spune.

Venim să-ți mulțumim, îți mulțumim fierbinte,
Că-n ciuda răzvrătirii, Tu tot ne ești Părinte,
Prin harul minunat Tu ne-ai adus aici,
Din glod și din mocirlă mereu Tu ne ridici.

Suntem poporul Tău, suntem ai Tăi copii,
Ne-ai strâns aici, în rugă suntem uniți ca snopii,
Venim uniți ca unul și strigăm într-un glas,
E timpul rugăciuni, acum e al meu ceas.

E ceasul meu de rugă și-n cameră am venit,
Sunt bucuroasă tare, acum te-am întâlnit,
Îți mulțumesc, Părinte, că nu mai sunt orfană,
M-ai înfiat, sunt fiică, nu sunt doar o persoană.

Aduc la rugăciune și listele ce-s scrise,
Sunt nume multe, Tată, de boală sunt atinse,
Eu fiecare nume cu lacrimi îl rostesc,
În dreptul suferinței eu plâng, nu mă opresc.

E multă suferință, sunt mulți bolnavi ce zac,
E greu când e durere, eu nu știu ce să fac,
Dar mă încred în Tine, ești Medicul suprem,
Și știu că-n brațul Tău, noi alinați suntem.

Cu inima zdrobită mă rog, și eu sunt mamă,
Aduc la rugăciune copiii, Tu îi cheamă,
Te rog să-i chemi, Isuse, te rog să le vorbești,
Din neagra rătăcire, te rog să îi trezești.

Sunt nume multe, Tată, pe toate le rostesc,
Eu stau la rugăciune, mă rog și îndrăznesc
Să-i pun în brațul Tău, să-i las în voia Ta,
Îți cer doar pocăință, îți cer, nu îi uita.

Mă rog pentru acei ce au ascultat Cuvântul,
Pentru acei ce-ncheie botezul, legământul,
Trimite Duhul sfânt, să stea doar lângă Tine,
Noi știm că el, satana doar cu ispite vine.

În rugăciunea mea acum îi amintesc
Pe toți misionarii,pe cei ce te slujesc,
Ajută-i să vorbească, vorbește Tu prin ei,
Ajută-i să lucreze până acasă îi iei.

Te rog, pentru acei ce au plecat departe,
Să împrăștie Cuvântul în zone ce-s uscate,
În zone multe, Doamne, Cuvântu-i interzis,
Dar ei se aventurează să spună ce e scris.

Eu stau în rugăciune și încă îndrăznesc
S-aduc în rugăciune, să spun ce îmi doresc,
Doresc ca veșnicia să o petrec cu Tine,
Dar vreau să înțeleagă și cei de lângă mine.

De aceea eu mă rog pentru orașul meu,
Să nu stea-n adormire, că Tu ești Dumnezeu,
Mă rog ca doar Cuvântul să fie cercetat,
Să se trezească, Tată, și cei ce te-au uitat.

E timpul de pe urmă și vrei ca să lucrăm,
Îți cerem Duhul sfânt, uniți în rugă stăm,
Vrem ploaia Ta târzie, dorim cerul, fierbinte,
Venim în rugăciune, te rog să iei aminte.

În dreptul meu acum îți cer eliberare,
Eu vreau eliberate de vina mea cea mare,
Îți cer cu stăruință să îmi vorbești mereu,
Să nu mă lași să cad, te am ca Dumnezeu.

Îți mulțumesc că ruga ce o spunem, o asculți,
Venim la rugăciune, lângă altar, desculți,
Îți cerem să sfințești cuvântul ce-l rostim,
Și vrem cu adevărat ca să ne pocăim.

Nu vrem ca alergarea să fie zadar,
Vrem ploaia Ta târzie cât încă este har,
Vrem să ne însoțești în alergarea noastră,
Să ne ajuți să vrem doar zarea cea albastră.
Emilia Dinescu

RETROSPECTIVĂ
Privesc în viața mea, nu-mi plâng de milă, nu bocesc,
Dar stau pe gânduri, câteodată aș vrea pe mine chiar să mă răstesc,
Da, asta-i viața, că e rea sau bună, eu doar îi mulțumesc,
Din suflet mulțumesc doar Tatălui divin, eu asta îmi doresc.

Necazul ca o stâncă de mică m-a atins,
Dar stânca a crăpat, doar Tatăl a învins,
Prin stânca de durere mereu m-a ridicat,
Deși nu am putere, mereu El m-a salvat.

Nu spun că nu am plâns, nu spun că n-am clacat,
Dar chiar de a fost stâncă, necazul a plecat
Și m-a lăsat să cresc, să mă strecor prin greu,
Îi mulțumesc că-s bine, eu am un Dumnezeu.

De multe ori în viață, te lupți să reușești,
Dar de nu luptă Domnul, tu, singur, cam greșești,
El este Stânca vieții, tu doar un muritor,
Un muritor nemernic de nu ai Salvator.
Emilia Dinescu

MINUNEA DE A MAI SIMȚI O TOAMNĂ
Roșesc, sunt rușinată, căci multe toamne am prins,
Deși n-am meritat, păcatul m-a învins,
Exact cum cade frunza, așa eu am căzut,
Nu am simțit durere și multe am mai făcut.

În viață-s călătoare și doar călătoresc,
Călătorind, se pare, în multe cam greșesc,
Privesc în urmă acum, regret câte am greșit,
Dar iată, încă o toamnă în dar mi-ai dăruit.

E toamnă, e frumos, pământul s-a îmbrăcat
În mantie de frunze, de ger e protejat,
Mirosul diafan, gutuie aburindă,
Eu stau și savurez mirosul chiar în tindă.

E liniște deplină, doar vântul molcom bate
Și-n adierea lui o frunză-n ram se zbate,
Așa este și viața, se zbate când e vânt,
Îți mulțumesc, Hristoase, mă ții pe acest pământ.

Eu nu am meritat o toamnă să mai prind,
De aceea mulțumirea în versuri o cuprind,
Sunt călătoare, Doamne, eu doar călătoresc,
Aștept să vină clipa, pe nori să te întâlnesc.
Emilia Dinescu

RĂMÂNE… MÂNGÂIEREA…
Un strigăt de ajutor, de neputință cruntă,
Un strigăt în tăcere, doar cerul să-l audă,
Eu mă confrunt cu mine, nu-mi place ce zăresc,
Prea multă neputință, zadarnic mă zoresc.

Eliberat de mine mă plimb, sunt agitat,
La fel ca și copacii și eu sunt dezbrăcat,
Exact ca frunza moartă ce șade la pământ,
Cu toată a mea mândrie mă simt un om înfrânt.

O confruntare amară, dar foarte necesară,
Se întâmplă anual, când viața dă să piară,
Natura amorțește, nu moare, va învia,
La fel e și cu omul și cu evlavia.

Un strigăt de speranță, de acum promit, să fie,
Îți cer să-mi iei mândria, să-mi dai smerenie,
Mă simt eliberat de tot ce-i neputință,
Nimic nu e zadarnic, atunci când ai credință.
Emilia Dinescu

CONSTATARE
Doamne, Dumnezeul meu,
Eu strig la Tine mereu,
Căci vreau să mă izbăvești,
De necaz să mă ferești.
Doamne, nu ți-am mulțumit
Pentru ce mi-ai oferit,
Am venit și m-am rugat,
Dar eu nu te-am ascultat.
Mi-am vărsat amarul greu,
Așa am făcut mereu,
M-am rugat în strâmtorare,
Cerând o eliberare,
Și când ceru-a fost senin,
N-am mai spus nici un amin.
Am uitat să-ți mulțumesc
Pentru câte le primesc.
Emilia Dinescu

GÂNDURI
Sunt la răspântie de timp,
Deși e toamnă, parcă nu e anotimp,
Flacăra fierbinte a verii nu s-a depărtat,
E toamnă, dar parcă nu e cu adevărat.

Frunzele și iarba de mult s-au veștejit,
O vară așa fiebinte nicicând nu am trăit,
Dar în cădere, frunzele nu mor, o odă cântă-n cor,
În timpul lent, adagio, ca un compozitor.

Aduc cu al lor foșnet, omagiu natural,
Omagiu pur, curat și simplu și real,
În scurta lor trăire au împlinit un rost,
Dar noi nu înțelegem că viața are cost.

Noi mergem înainte și nu realizăm,
Covorul toamnei calde, ades noi îl călcăm,
Nu suntem frunze moarte, dar sufletul e stacojiu,
Și de atâta vină devine vinețiu.
Emilia Dinescu

REALITATEA ZILEI DE DE AZI
Privesc în depărtare, e freamăt fără seamăn,
Ogoarele se ară, cu cine să-l asemăn
Pe cel ce azi muncește și glia însămânțează,
Apoi, cu bucurie, grânarul aranjează.

Miros de prospețime, pământ proaspăt arat,
Aduce armonie, te simți încurajat,
Chiar dacă este toamnă, simți viața cum pulsează,
Și ai o reverie când vezi că-nsămânțează.

La fel a însămânțat Hristos, Cuvântul sfânt
La însămânțat în inimi, nu-n glie, nu-n pământ,
Întâi El a arat, dezțelinat ogorul
De tot ce-i rău, stupid, căci tu ești muritorul.

Privesc în depărtare și totul e pictat,
Cu multă acuarelă, ea, toamna s-a jucat,
Și omul e pictat, păcatul l-a mânjit,
Dar nu e reverie că Hrist’ ne-a curățit.

Când spicele sunt pline și grânele sunt bune,
Așa este și omul când face fapte bune,
Suntem din neam de soi, suntem de viță aleasă,
Avem o reverie, dorim cu toți Acasă.
Emilia Dinescu

GÂNDURI DE DIMINEAȚĂ
De dimineață m-am trezit,
În rugăciune am pornit,
Am stat o clipă, am contemplat,
Cu Dumnezeu am discutat
Și l-am chemat să mă însoțească,
O zi cu har să-mi pregătească.
M-așez să beau un ceai de tei,
Îți dau o înghițitură, vrei?
E îndulcit cu poezie
Și chiar puțină fantezie.
Sunt liniștită, n-am povară,
I-am dat-o lui Isus de aseară
Când am vorbit în rugăciune.
La ceai eu simt a Sa minune,
Am pacea Lui, El e prezent,
Acesta e rafinament,
Tumultul lumii să-l trăiești,
Dar pe Isus nu-l părăsești,
Trăiești cu dor pe acest pământ,
Un dor puternic de cer sfânt,
Căci dacă nu e Dumnezeu,
O clipă este traiul tău,
Oricât ai fi tu de bogat,
Pe acest pământ vei fi uitat,
Povara vieții te distruge,
Chiar dacă pare că e dulce,
Chiar dacă pare rafinată,
Doar prin Hristos viața-i salvată.
Emilia Dinescu

GÂNDURI DE DIMINEAȚĂ
O ceașcă de cafea, uitată pe pervaz,
În care pică ploaia, parcă făcând necaz,
Ingredient secret e lacrima de ploaie
Ce pică în cafea, dansând parcă vioaie.

Privesc în ceașca mică și în tăcere stau,
Și clipocitul ploii ca un tempou îl iau,
Încerc ca să privesc în dans, e îmbrățișare,
E dansul ploii scurte, balsam de vindecare.

Eu nu aș bea cafea, cu ploaia aș cânta
O odă și un imn, toate spre slava Ta,
E dimineață, plouă și vreau să mulțumesc,
Chiar cerului ce plânge, mai mult nu îmi doresc.

Balsam de vindecare, tempou în rugăciune,
Și cântec de adorare, doresc în vers a spune,
Chiar dacă nu vorbesc, tăcerea se aude,
Și o îmbrățișare a rugii în toate aș include.

Ingredient secret al rugii e iubirea,
Ca aburul cafelei se înalță chiar jertfirea,
Balsam de alinare, îmbrățișez o rugă,
Și în tăcere aștept la ceruri să ajungă.
Emilia Dinescu

GÂNDURILE MELE
Mă agăț de Tine, Doamne, fără Tine sunt nimic,
Ce m-aș face dacă astăzi nu mi-ai fi un bun Amic,
Peregrin în lumea asta aș umbla, aș rătăci
Și m-aș rătăci în lume până chiar m-aș zăpăci.
Emilia Dinescu