Inima mea

ianuarie 21, 2023

INIMA MEA
Privesc în urmă și vreau să înțeleg
Unde am greșit; eu tot ce fac și aleg,
Nu-i înțelept; sunt vas de lut murdar,
Dar Tu, Isuse mi-ai dat lumina-n dar.

Tu mi-ai vorbit duios, m-ai alinat
Durerea mea, din piept Tu mi-ai luat,
Nu m-ai lăsat să fiu căzut,
A mea durere chiar pe Tine te-a durut.

M-ai ridicat și inima mi-ai vindecat,
Era murdara, dar Tu păcatul l-ai spălat,
Era rănită, plină de durere și de tină,
Dar Tu Isuse, jertfa Ta, a șters tot ce e vină.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Inima mea

Gânduri într-o zi tristă

ianuarie 21, 2023

GÂNDURI ÎNTR-O ZI TRISTĂ
Fiecare am avut în familie durere
Când prin moarte am pierdut… am rămas fără putere,
Fiecare am simțit lacrima brăzdând obrazul
Când prin moarte ne-a lovit în familie necazul.
Am murit puțin și noi când durerea ne-a încercat,
Am rămas cu amintiri ce parcă ne-au alinat.
Nu vreau să mă plâng acum și nu vreau nici să jelesc,
Căci cei ce au adormit în Domnul, în Cartea vieții trăiesc.
Vreau să plâng în rugăciune și la Domnul vreau să strig
Pentru cei ce sunt în viață și aș vrea să îi conving,
Să accepte Adevărul, căci încă nu e târziu
Să se apropie de Domnul orice om cât este viu.
Nu avem nici o putere, deși tare ne-am dori
Să-i aducem noi la Domnul pe ai noștri dragi copii
Care au plecat în lume crezând că sunt fericiți
Dacă stau cât mai departe, de cum au fost ei crescuți.
Strigăm toți în rugăciune, așa cum ne-am adunat
Pentru că vrem o minune pentru oamenii din sat,
Pentru orașele toate ce în beznă astăzi zac
Și cred că le este bine cu tot ce trăiesc și fac.
Ne rugăm pentru familii, părinți și surori și frați
Ce nu cunosc Adevărul și sunt foarte depărtați,
Sunt angrenați în tradiții, superstiții fel de fel
C-așa au crezut strămoșii și nu cred deloc altfel.
Ne rugăm doar cu speranță, speranța nu va muri
Că vor vrea cât sunt in viață, atât cât încă sunt vii
Să caute Adevărul, Biblia să o citească
Să-l primească ei pe Domnul dornic să îi mântuiască.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri într-o zi tristă

Imn de slavă

ianuarie 21, 2023

IMN DE SLAVĂ
Nu-mi găsesc cuvintele
Ca să umplu rândurile,
Aș vrea, Doamne, să șoptesc
Și să strig cât te iubesc.
Tu ești Salvatorul meu,
Tu ești al meu Dumnezeu,
Despre Tine eu vorbesc
Și în vers eu Te slăvesc.
Nu știu bine eu a scrie,
Scriu acum o poezie
Despre dragostea Ta mare
Ce mă ține în picioare.
Gândul meu e rătăcit,
Dar Tu, Doamne m-ai iubit,
Gândul, Tu mi-ai adunat,
Jertfa Ta, azi m-a salvat.
Imn de slavă ți-aș cânta
Și vocea mi-aș înălța,
Doamne, vreau să te slăvesc
Cât pe pământ eu trăiesc.
Graiul ăsta Tu mi-ai dat
Și prin vers eu ți-am cântat,
Doamne, sunt un păcătos
Cu un viitor frumos.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Imn de slavă

Mizeria din mine

ianuarie 21, 2023

MIZERIA DIN MINE
Privesc în adâncul inimii mele
Și văd cicatrici și urmele dor
Și ochiul privește lumina din stele,
Isuse, visez doar ultimul zbor.

Sunt plină de tină, necaz, suferință,
Păcatul e greu și haina murdară,
Isuse mă îmbracă cu a Ta biruință
Căci visul spre stele mereu, mereu zboară.

Păcatul m-apasă și inima-mi plânge,
Zobită și plină de răni, e în sânge,
Isuse, privește doar Tu m-ai spălat,
Prin jertfa-ți cea sfântă eu azi sunt curat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Mizeria din mine

Rugă

ianuarie 21, 2023

RUGĂ
Doamne, n-am strigat la Tine,
Mult în jos m-am afundat,
Disperarea e în mine,
Spune-mi Doamne, ce să fac?

Vreau să mă ridic întruna
Însă, Doamne nu mai pot,
Am purtat în mine minciuna,
Adevărul nu-l suport.

Tu mă strigi, Doamne, pe nume
Și eu știu că-s păcătos,
Mă mândresc cu al meu renume,
Doamne, cât sunt de fricos!
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugă

Trecut

ianuarie 21, 2023

TRECUT
Nimeni nu poate să înțeleagă
Durerea mea prin care trec,
Privesc în urmă-mi viața toată
Și clipe bune eu petrec
Doar în trecut… trecutul este
Ce va trăi mereu în mine.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Trecut

Durere

ianuarie 21, 2023

 DURERE
Durere,
Te-ai cuibărit la mine-n piept
Și nu mai vrei să pleci,
Mă strangulezi și mă omori
Încet… mă sting și pier…
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Durere

Mulțumire

ianuarie 20, 2023

 MULȚUMIRE
Doamne, eu îți mulțumesc
Pentru câte le trăiesc,
De-i necaz sau biruință,
Astăzi fac o juruință
De-i durere, bucurie,
Mă voi închina doar Ție.
Slavă zilnic eu rostesc
Căci vreau să te preamăresc,
Tu, pe mine m-ai iubit,
Pentru mine te-ai jertfit,
Laudă eu am să-ți cânt
Cât voi trăi pe pământ.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Mulțumire

Vreau

ianuarie 20, 2023

VREAU
Vreau să mă întorc acasă,
Nu mai vreau să rătăcesc,
Știu că doar Ție îți pasă,
Doamne, cât te mai iubesc.

Vreau să vin la Tine, Doamne,
Eu, copilul rătăcit,
Să predau a mele arme
Căci pe mine m-ai iubit.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Vreau

Gânduri

ianuarie 20, 2023

GÂNDURI
Mi-e teamă de moarte,
Mi-e frică de dor,
Aud numai șoapte,
Curând am să mor,
Dar vreau cu credință
La Tine să vin,
Să fac juruință,
Să nu mai suspin.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri