Intercer – Poezii si editoriale

1656. GÂNDURI PENTRU O MĂMICĂ
Drăguța mea, aș vrea să-ți scriu o poezie,
Să-ți spun că am simțit și eu cu tine bucurie,
Cuvintele-s puține, nu știu cum să exprim și să vorbesc,
De aceea în genunchi, în rugă poposesc.

Vorbesc cu Dumnezeu, o rugăciune pentru fata ta,
E darul Tău de sus, cadoul minunat, nu te întrista,
Puterea cerului să se reverse din belșug asupra voastră,
Suntem nimic, dar Dumnezeu este cu noi, El e puterea noastră.

Nu am nici o putere, dar am un Dumnezeu în care cred,
Mă rog pentru micuță, în rugă nu mă pierd,
Am sufletul senin, speranță port în mine,
Eu știu în cine cred, și Domnul e cu Tine.
Emilia Dinescu

1655. ZÂMBETUL LUMII PRIN OCHI DE COPILĂ
Zâmbetul lumii prin ochi de copilă,
Se așterne pe tot ca ștampila pe filă,
Nu e mirare, e doar inocență,
În ochii copilei găsești transparență,
Găsești bucurie, lumină, speranță,
Dar și libertate și chef nou de viață.
Un joc în privire, un joc fericit,
În zâmbetul fetei ușor ai zărit,
Nu e mirare, căci este ușor,
Să vezi un zâmbet, să-l prinzi din zbor,
Când este lumină în suflet, e bine,
Speranță în zâmbet, ușor să imprime,
În zâmbetul lumii prin ochi de copilă,
Găsești doar iubire pură, umilă.
Emilia Dinescu

1654. ÎN POEZIE
În poezie mereu găsești vulnerabilitate,
Căci poezia e sinceritate,
Confesiune sub clar de lună,
În poezie doar adevărul poate să se spună.

În rime se dezleagă întotdeauna un mister,
Printre cuvinte sentimentele doar cresc, nu pier,
Ies la lumină doruri și dureri necunoscute,
În poezie se găsește pacea ca o punte.

Femeia din oglindă în poezie ai s-o regăsești,
Confesiune sub clar de lună în versuri întâlnești,
Nu sunt poetă, prin versuri eu trăiesc,
În poezie doar mă regăsesc.
Emilia Dinescu

181. RĂSPLATA
E sublim…
E divin…
E măreț…
E perfect…
Dumnezeiesc,
Ce ne așteaptă,
Pe calea dreaptă
E o cetate
De aur, frate,
Nu o rata,
Credința ta
Nu o lăsa
Să piară,
Să moară,
Căci o răsplată
Pe veci așteaptă
Să-ți fie dată.
Emilia Dinescu

1653. FEMEIA DIN OGLINDĂ, FRAGMENTE ȘI ÎNTREG
Femeia din oglindă, fragmente și întreg,
De multe ori, cu lacrimi eu spun, nu mă înțeleg,
Nu e o armonie, nu e nici acceptare,
Nu am identitate, am trupul închisoare,
Sunt zob, sunt bucățele, dar o reîntregire,
Poate să facă Domnul, doar cu a Lui iubire.
Eu cred în contradicții, contradicție sunt eu,
Dar nu am nici un merit, eu cred în Dumnezeu,
Și El e armonie, speranță, acceptare,
Chiar dacă-s bucățele, eu cred că-n încercare
Va fi reîntregire, va fi o vindecare,
Femeia din oglindă, fragmente și întreg,
Încerc și lupt cu mine, chiar vreau să mă înțeleg.
Emilia Dinescu

1652. RUGĂCIUNE
Doamne, cad în rugăciune și îți cer a Ta ghidare,
Vreau ca să conduc la cruce, e nevoie de salvare,
Ajută-mă să fiu schelă și un far ce luminează,
Mâinile care alină vise și spre ceruri chiar visează.

Eu sunt doar un vas de lut, dar vreau, fără un artificiu,
Să mă las doar modelat, să privesc spre sacrificiu,
Cu tandrețe să conduc, să arăt calea curată,
Calea ce ai lăsat-o Tu, să nu fie neglijată.

Cer protecție divină, cu tandrețe să vorbesc,
Să nu simt că-i sacrificiu, o ghidare îmi doresc,
Doresc pacea Ta divină, protecția salvatoare,
Maini care alină vise și mângâie în încercare.
Emilia Dinescu

180. RĂTĂCESC…
Rătăcesc în această lume blestemată,
De valul lumii, ușor, sunt luată
Și umblu rătăcită ca într-un deșert,
Mi-e teamă că-n umblarea mea mă pierd,
Mă depărtez prea mult de calea Ta cea dreaptă,
Considerând că-s bine; că de, sunt înțeleaptă,
Și știu pe unde merg și pe unde pășesc,
Dar în umblarea mea, mai rău mă rătăcesc.
Emilia Dinescu

179. O VORBĂ… UN SUSPIN
Un strigăt în noapte,
O vorbă în șoapte,
Un suspin de durere,
Un oftat în tăcere,
O simplă rugăciune,
Prin toate îți spune
Un fiu ce a greșit
Și azi s-a căit,
Îți spune să-l cerți,
Dar Tu, doar îl ierți.
Emilia Dinescu

178. MULȚUMIRE
Doamne, am venit la Tine cu toată vina mea,
Și m-ai primit pe mine, orfan, în casa Ta,
Mi-ai dat titlul de fiu și ai vrut să îmi fi Tată,
Mi-ai dat a Ta avere, acum e a mea toată,
Mi-ai dat și o speranță, ca viața mea murdară
Să fie fără pată; să nu fiu dat afară,
Să fiu primit la nuntă, la masă să fiu pus,
Tu mi le-ai dat pe toate, eu nimic n-am adus.
Emilia Dinescu

177. JUDECATA
Cât aș vrea să pot spune că eu nu-s vinovată,
Dar parcă, mă văd într-o sală mare de judecată,
Eu sunt prinsă în lanțuri și sunt încătușată,
Sunt prinsă de păcate, dar sper să fiu salvată,
Căci a început procesul, instanța se pronunță,
Aprodul se ridică, pedeapsa mi-o anunță:
-Tu ești o păcătoasă, n-am milă și îndurare,
Meriți să fi închisă ani mulți în închisoare
Sau chiar mai rău de atâta să fi chiar omorâtă,
Pedeapsa-i meritată și nimeni nu te ajută.
O ușă se deschide și intră în sala mare,
Un om ce parcă poartă o vină în spinare,
Se apropie de juriu, jurații îl privesc,
Ridică a Sale palme și urmele zăresc,
Acolo, văd în palme că este și al meu nume:
-Eu m-am jertfit pe Mine, să te salvez pe tine,
Pedeapsa ți-este ștearsă, Eu crucea am purtat,
Tu poți să pleci, pe cruce, pe tine te-am salvat,
Nu mai ești păcătoasă, nici vină nu mai ai,
Căci ai avut credință și ai un loc în rai.
Emilia Dinescu