septembrie 10, 2022
MISIONARI
Doamne, ne place mult ca să vizionăm,
Să stăm pe un fotoliu și să ne uităm
Cum alții pleacă în lume, în misiune,
Cuvântul Tău la alții vor a-l spune,
Ne spunem, că și noi am vrea să fim misionari,
Dar nu avem puterea să plecăm în alte țări
Și astfel, noi nu facem misiune…
Cuvântul Tău, oare nu-l putem spune,
La un vecin, un prieten sau o rudă
Sau la oricine stă și te ascultă
Că ești în tren, în avion sau în mașină,
De vrei, în jur, poți să oferi lumină.
Emilia Dinescu
septembrie 10, 2022
CREDINȚA STRĂBUNILOR
Arareori ți-e dat să vezi așa credință vie
Cum o aveau străbunii tăi în cea copilărie,
Era curată și învățau și pe alții ca să creadă
Și sincer, ei se bucurau ca bine să îi vadă,
Nu se urau și nu-și doreau mai bine ca să fie,
Se bucurau, se ajutau, trăiau într-o frăție,
Erau creștini și se iubeau cum i-a învățat Isus,
Nu își doreau decât să vadă patria de sus.
Emilia Dinescu
septembrie 10, 2022
NU TE TEME DE NECAZ
Când deznădejdea te cuprinde,
Gândește-te și ia seama
Că teama-n suflet de se prinde,
Se adâncește rana
Și încrederea de îți dispare,
Vei fi înfricoșat
Și teama-n suflet loc de are,
Vei fi un om ratat.
De aceea, când necazul vine,
Tu nu te speria,
Apleacă-te în rugăciune,
Credința îți va învia
Și teama nu te va cuprinde
Și frică nu-ți va fi,
Căci cu credință se aprinde
Iar dragostea dintâi.
Emilia Dinescu
septembrie 10, 2022
EGOISM
Trăim într-o lume plină de păcat,
Se pare că pe Tine, Doamne, te-am uitat,
Doar lumea noastră, doar noi contăm
Nici nu contează ce merităm,
Noi vrem ca totul să fie al nostru,
Nu suntem darnici; vrem ce-i al vostru.
Emilia Dinescu
septembrie 10, 2022
PEDEPSEȘTE-MĂ
Doamne, eu vreau ca Tu să mă cerți
Și-ți cer ca Tu, azi, să mă pedepsești
Căci de mă cerți, mă cerți să mă îndrept,
Pedeapsa Ta, cu milă o aștept
Căci Tu ești Tată iubitor și îndurare ai,
Ne pedepsești fiindcă ne vrei în rai,
Dar în momentul când pedeapsa ai îngăduit,
O binecuvântare, știu că mi-ai pregătit
Și în momentul când necazul a venit,
Știu că pe Tine, strașnic te-am rănit.
Emilia Dinescu
septembrie 10, 2022
RIDICĂ-TE ȘI UMBLĂ
Ridică-te și umblă pe calea mea cea dreaptă,
Ești liber să trăiești o viață înțeleaptă,
Ridică-te și umblă, păcatul ți-e iertat,
Tu nu ai nici o vină, trecut-i șters, uitat,
Ridică-te și umblă, căci eu te-am vindecat,
Credința ta curată pe tine te-a salvat,
Ridică-te și umblă, dar umblă în credință
Căci ai făcut cu mine o sfântă juruință,
Ridică-te și umblă, înainte să te uiți,
Trecutul lasă în urmă, ba chiar poți să îl uiți,
Ridică-te și umblă, în viață fi prezent,
Păcatul azi să fie, în viața ta absent,
Ridică-te și umblă căci Eu când te-am creat,
Am vrut perfecțiune, nu viață cu păcat.
Emilia Dinescu
septembrie 10, 2022
RUGĂCIUNE
Doamne, îți mulțumesc pentru răcoarea dimineții,
Te rog, să depărtezi de mine această boare a tristeții,
Să mă ajuți să-ți mulțumesc pentru ceea ce sunt,
Să mă ajuți să fiu mulțumitoare pe acest pământ
Căci eu sunt vas de lut și nu am nici un merit,
Dar Tu mi-ai dat de toate, chiar și ce n-am cerut,
De aceea, te rog să mă ajuți să fiu mulțumitoare
Căci m-ai ținut pe mine și astăzi în picioare
Și de am fost necăjită sau tristă, am meritat,
Necazul l-a adus în urmă al meu păcat,
Doar eu port astăzi vina căci multe am greșit,
Te-am întristat pe Tine și un zid am construit
Cu ale mele fapte și gânduri necurate
Și aspirații, țeluri ce nu sunt meritate.
Emilia Dinescu
septembrie 10, 2022
RĂSPLATA
E sublim…
E divin…
E măreț…
E perfect…
Dumnezeiesc,
Ce ne așteaptă
Pe calea dreaptă
E o cetate
De aur, frate,
Nu o rata,
Credința ta
Nu o lăsa
Să piară,
Să moară,
Căci o răsplată
Pe veci așteaptă
Să-ți fie dată.
Emilia Dinescu
septembrie 10, 2022
RĂTĂCESC…
Rătăcesc în această lume blestemată,
De valul lumii, ușor sunt luată
Și umblu rătăcită ca într-un deșert,
Mi-e teamă că-n umblarea mea mă pierd,
Mă depărtez prea mult de calea Ta cea dreaptă
Considerând că-s bine; că, de, sunt înțeleaptă
Și știu pe unde merg și pe unde pășesc,
Dar în umblarea mea, mai rău, mă rătăcesc.
Emilia Dinescu
septembrie 9, 2022
O VORBĂ… UN SUSPIN
Un strigăt în noapte,
O vorbă în șoapte,
Un suspin de durere,
Un oftat în tăcere,
O simplă rugăciune,
Prin toate îți spune
Un fiu ce a greșit
Și azi s-a căit,
Îți spune să-l cerți,
Dar Tu, doar îl ierți.
Emilia Dinescu