Intercer – Poezii si editoriale

NU VREAU… VREAU…
Să nu purtați haine cernite
Și jerbe pe mormânt nu vreau,
Nu vreau nici vase poleite,
Doar un sicriu în care stau.

Nu vreau pomeni cu mese întinse,
Nici lumânări lângă sicriu,
Doar vorbele să fie zise,
Doar cele ce acum sunt scrise.

Nu vreau tristețe îndurerată,
Nici jale mare-n jur să fie,
Doar o speranță înflăcărată,
Căci Domnul meu are să vie.

Nu vreau să fiți atrași de lume,
Ci doar ce Sfânta Carte zice,
Nu vreau pomelnici, parastase,
Vreau să trăiesc în amintire.

Vreau un mormânt în tina rece,
Doar un mormânt în care să stau
Pân’ va veni pe ceruri Domnul,
Atunci să mă trezesc, eu vreau.

Vreau să aveți credință mare,
Căci Domnul nostru a înviat
Și va-nvia ca El, oricare
Ce a crezut și a așteptat.
Emilia Dinescu

160. O POVESTE…
Ne place mult de tot să povestim
Și într-o poveste să trăim,
Și prin povești ne amăgim,
Dacă Cuvântul nu împlinim,
Căci o poveste noi suntem,
Și doar poveste rămânem,
Dacă ne place să mințim,
Noi, înșine, viața ne amăgim,
Căci trece, doar ca o poveste,
A fost odat’, și nu mai este,
A fost odat’, nu va mai fi,
Noi veșnic nu vom povesti.
Emilia Dinescu

159. RUGĂCIUNE
Doamne, eu vin la Tine să-ți mulțumesc
Că astăzi, încă, mai trăiesc
Și-n viață, încă, mă găsesc,
Copiii pot să îi privesc,
Și un zâmbet pot să dăruiesc,
Și pot cuvântul să-l vorbesc,
Nu pot decât să-ți mulțumesc,
Căci nici nu pot să mă gândesc,
Eu nu pot decât să iubesc,
Că a iubi e dumnezeiesc
Și altceva nu îmi doresc,
Vreau lângă Tine să trăiesc
Și pruncii să mă înveți să-i cresc,
Spre bine să-i povățuiesc,
Căci mi i-ai dat și-ți mulțumesc,
Eu vreau cu Tine să trăiesc,
Și pruncii-n cer să îi găsesc,
Și veșnic să îți mulțumesc.
Emilia Dinescu

359. STRIGĂT
Poate sunt influențată
De durerea ce am trecut,
Căci de acum, cum știți cu toții,
Eu pe tata l-am pierdut.
Dar îți mulțumesc, Isuse,
Căci în bunătatea Ta,
I-ai dat timp de pocăință,
Să reflecte, să-și predea
Inima și cugetul,
Viața și cu sufletul.
Tu știi, Doamne, cel mai bine
Cum el viața și-a încheiat,
Dacă te-a primit pe Tine
Sau mai rău te-a renegat.
Dar te rog, Doamne, trezește
Pe toți cei ce azi trăiesc
Și ajută-i să accepte
Darul Tău duhovnicesc.
Te rog, Doamne, mă trezește
Și nu mă lăsa să dorm,
Să cer, Doamne, pocăință
Pentru toți acei ce mor.
Pocăiește-ne, Isuse,
Nu ne lăsa să murim,
Dă-ne, Tu, ce știi mai bine,
Dar noi vrem să ne trezim.
Te rog, Doamne, cu a Ta milă
Să ne dai ce crezi mai bine,
Scoală-ne din amorțire,
Să vorbim doar despre Tine,
Ne rugăm pentru copii,
Dar mai e puțin și vii,
Doamne, pocăiește-ne,
Isuse, trezește-ne,
Să ieșim la drumul mare,
Să spunem la fiecare,
Timpul este pe sfârșit,
Nu mai este de glumit,
Azi suntem, mâine nu știm,
Haideți, să ne pocăim,
Stăm în bancă și dormim
Și apoi iarăși greșim.
Cu post și cu rugăciune
Să mai cerem o minune,
Domnului să ne rugăm
Și inima să-i predăm
Să-i cerem Lui să ne dea
Har și pocăința Sa.
Să nu cerem doar confort,
Căci noi acum stăm în port,
Nu mai este mult de stat
Fiindcă timpul s-a gătat,
Nu mai e timp de glumit
Fiindcă răul s-a înmulțit,
Haideți, să ne pocăim
Și la Domnul să venim,
S-acceptăm doar voia Sa
Și nimic din altceva
Dacă vrem ca să trăim,
Veșnic în cer cu El să fim
Dacă nu, noi doar… murim.
Emilia Dinescu

158. ASCULTĂ-ȚI CONȘTIINȚA
Spune-i inimii să tacă, căci vorbește fără rost,
Căci conștiința când vorbește, stai și ascultă, nu fi prost,
Nu-ți închide orice șansă către țelul de a fi om,
Trăiește ca o ființă și ascultă de conștiință, să fi om.
De ai greșit, nu te ascunde zilnic cu al tău păcat,
Ci mai bine te îndreaptă; în rugăciune ești salvat,
Cât e har și ai conștiință, tu mai poți fi mântuit,
Căci în jertfă de ai credință, cu tot ce ai păcătuit
Vii la cruce, lași păcatul, ca o haină învechită,
Și ai să vezi c-a Ta conștiință, atunci este mulțumită.
Și vei ști ca Cel ce pentru tine s-a jertfit,
A făcut-o din iubire, pentru tine a murit,
Ca să asculți de a ta conștiință și să fi și mântuit.
Emilia Dinescu

157. NU-MI GĂSESC CUVINTELE
De aș putea relata ce simt,
Nu mi-ar ajunge rândurile,
Că-s prea multe cuvintele
Și nu pot ca să le cuprind,
Să îmi spun simțămintele,
Nu-mi ajung caietele,
Să-mi spun sentimentele,
Nu-mi găsesc frazele,
Ca să explic fazele
Prin care inima-mi trece,
Să-ți spun tot ce se petrece,
În suflet nu găsesc putere,
Și graiu-mi este în tăcere,
Când vine vorba, să vorbesc,
Cuvintele-mi se rătăcesc
Și nu pot relata, anume,
Ceea ce simt, eu nu pot spune
Căci parcă-s mută, nu gândesc
Și frazele nu le găsesc,
Eu nu pot deloc, explica
Ce simte inimoara mea.
Emilia Dinescu

1320. GÂNDURI ÎN NOAPTE
Sunt mamă, cu gândul la copii, eu nu am somn,
Copiii mei în lume-s, cum aș putea să dorm?!…
Prefer să stau în rugă, cu Domnul să vorbesc,
Căci Domnul e cu mine, El știe că-i iubesc.

Dar chiar mai mult ca mine, El, Domnul îi iubește,
În rugă stau, ca mamă, căci sufletu-mi dorește
Să-i văd venind la cruce; așa eu i-am crescut,
Doar Domnul a fost cu mine, El ne-a fost mereu scut.

Ca mamă strig în rugă, cu sufletul zdrobit,
Eu știu că multe-n viață, ca mamă, am greșit,
Dar îi predau azi Ție, ești Tatăl lor ceresc,
De nu ai fi cu mine, nu aș putea să-i cresc.

Sunt mamă, strig în rugă, cu lacrimi eu rostesc,
Eu nu mai spun cuvinte, nu vreau ca să greșesc,
Aduc în rugăciune doar lacrimi și durere,
Te rog, să fi cu mine, să fi a mea putere.

Este târziu în noapte și încă îți vorbesc,
Ca mamă stau în rugă, cu gândul eu șoptesc,
Mi-ai dat un dar măreț, un dar neprețuit,
Am vrut să-i cresc cu Tine, dar iată, am greșit.

Îți mulțumesc, Hristoase, sunt mamă, am credință
Că îmi aduci băieții la Tine-n pocăință,
De aceea cu suspine acum îți mulțumesc,
Este târziu în noapte și ruga o sfârșesc.
Emilia Dinescu

247. RUGĂ PENTRU FAMILIE
Doamne, adună-mi Tu, lacrimile,
Căci Tu le știi câte-s vărsate
Și împlinește-mi rugile,
Căci Tu știi numele strigate
Și adună-mi rudele,
Căci sunt toate împrăștiate.

Adu-le, Tu, la casa Ta,
Pe mama mea, surorile,
Adună Tu în turma Ta,
Pe tatăl meu și fratele
Și te rog, Doamne, nu-l uita
Pe cel mai mic și bolnăvior – tot fratele.

Te rog, adună-n turma Ta,
Băieții ce Tu mi i-ai dat
Și te rog, Doamne, nu-l lăsa
Pe tatăl lor, soțul meu drag,
Pe mama lui, e soacra mea
Și sora lui, cumnata mea.

Adună-mi, Doamne, rudele,
Pe nepoței și verișoare,
Mătuși și unchi și verișori,
Adună-i Tu la casa Ta
Pe toți cei din familia mea,
Să fim în cer cu toți aș vrea.
Emilia Dinescu

1646. GÂNDURI
Cel mai bun prieten al omului a fost dintotdeauna Dumnezeu,
El este sprijin, siguranță, atunci când totu-i greu,
Dar este un adevăr pe care îl simțim neîncetat,
Avem nevoie și de prieteni pe pământ; e adevărat,
E timpul de pe urmă și nu-i loialitate,
Nu avem siguranță și nu mai e dreptate,
Singurătatea-i grea, căci omul e ființă socială,
A fost lăsat să aibă un sprijin, o viață ideală.
Orientare nu-i, când e tristețe în singurătate,
Nu simți un sprijin și nu vezi bunătate,
Căci prietenia e busola inimii, ce-n toate te conduce,
Un prieten la nevoie aduce-n viață dulce,
Îți îndulcește clipa, un sprijin poate fi,
De ai un prieten bun, e drept a-i mulțumi.
Emilia Dinescu

156. NOI ȘI PĂCATELE NOASTRE
Doamne, de ar putea să strige păcatele noastre,
N-am mai ști unde să ne ascundem, Doamne,
N-am mai avea un nume, ci multe și urâte,
Căci am fi criminalii și hoții sau tâlharii,
Mișeii și bandiții sau chiar clevetitorii,
Sau mândrii și aroganții, zgârciții, bârfitorii,
Of, Doamne, am fi multe… și toate… păcătoșii.
Dar el, păcatul tace și nouă ne convine,
Să mergem mai departe și nu ne e rușine,
Căci nimeni nu ne știe cât suntem de murdari,
Chiar ne mândrim, anume, ne place să fim mari,
Dar tot noi pierdem astăzi și mâine și poimâine,
Păcatul chiar de tace, îi place să se adune
Și să se cuibărească în sufletul murdar,
Unde așteaptă clipa să nu mai fie har,
Și apoi își arată fața, și mulți ori să zărească
În omul de afară ce a stat să cuibărească,
Și inima cea plină de țepi și de venin
Va fi pentru vecie amărăciune, chin,
Căci vom vedea cetatea ca aurul curat,
Și atunci vom recunoaște c-am trăit în păcat.
Emilia Dinescu