Intercer – Poezii si editoriale

218. RUGĂCIUNE PENTRU COPIII MEI
Îți mulțumesc, Doamne, m-ai binecuvântat
Și trei băieți în pântec, Tu mi-ai dat,
M-ai ajutat să-i nasc fără probleme,
Dar mama lor, acuma, iar se teme
Și vine-n rugăciune pentru fiecare,
Ea are o dorință foarte mare,
Îi vrea în veci să-i aibă tot cu ea,
Când vei veni să-ți iei acasă, turma Ta,
De aceea strig, că îi vreau credincioși
Pe câteștrei băieții mei frumoși.
Ajută-mă, învață-mă să-i cresc,
Îi vreau în cer că mult îi mai iubesc,
Tu mi i-ai dat în dar, dar eu ți-i dăruiesc,
Căci eu nu pot nici pe mine să mă mântuiesc,
Doar Tu ne poți da viața veșnică la fiecare
Și este adevărat, nu-i doar o întâmplare,
Căci ai murit pe cruce în locul meu și al lor,
Te-ai înălțat la ceruri și spus-ai tuturor
Că ai să vii din slavă, înapoi la noi, jos
Să iei în veci cu Tine pe cel ce-i credincios.
Emilia Dinescu

159. RUGĂCIUNE
Doamne, eu vin la Tine să-ți mulțumesc
Că astăzi, încă, mai trăiesc
Și-n viață, încă, mă găsesc,
Copiii pot să mi-i privesc
Și un zâmbet pot să dăruiesc
Și pot cuvântul să-l vorbesc,
Nu pot decât să-ți mulțumesc
Căci, nici nu pot să mă gândesc,
Eu nu pot decât să iubesc
Că a iubi e dumnezeiesc
Și altceva nu îmi doresc,
Vreau lângă Tine să trăiesc
Și pruncii să mă înveți să-i cresc,
Spre bine să-i povățuiesc
Căci mi i-ai dat și-ți mulțumesc,
Eu vreau cu Tine să trăiesc
Și pruncii-n cer să îi găsesc
Și veșnic să îți mulțumesc.
Emilia Dinescu

150. RUGA MEA
Doamne, eu vreau să-ți mulțumesc,
Dar nu-mi găsesc cuvintele,
Mi-e inima goală și mintea pustie,
Te rog, Doamne, fă o minune cu mine,
Nu mă lăsa să pier ca un vas gol, aruncat,
Nu-s de prisos… dar eu rostul mi-am uitat,
Te rog, Doamne, trezește-mă, ajută-mă să-ți mulțumesc,
Umple-mi, Tu, inima și buzele ca să rostesc
Cea mai frumoasă rugăciune de mulțumire,
Spusă din sufletul meu mic, dar plin de iubire,
Te rog, ajută-mă să nu-ți mai cer nimic,
Ajută-mă, să-ți mulțumesc.
Emilia Dinescu

149. ÎNTREBĂRI
Nu pot să mă înțeleg pe mine însămi,
Eu care, atât de bine, te-am cunoscut,
Și te-am văzut în viața mea prezent,
Cum m-am putut depărta atât de mult,
Cum am putut s-adorm fără s-aștept?
Of, eu fecioara cea nechibzuită,
Acum, eu sunt rănită, mâhnită, suferindă,
Dar singură m-am depărtat și te-am rănit,
Nu pot să înțeleg, ce am gândit,
Nu pot să înțeleg, de ce nu am gândit,
Atunci când am greșit și am adormit,
De ce m-am depărtat și nu m-am pregătit?
De ce am lenevit? De ce am adormit?
Unde e zelul dragostei dintâi?
Sunt mii de întrebări, dar eu nu am un răspuns,
Căci nu pot să mă înțeleg pe mine însămi,
Și mă întreb, de Tu mă mai poți înțelege..
Emilia Dinescu

148. CONSTATARE
Sunt atât de goală și atât de murdară,
Că mă întreb cum am tupeul să vin în fața Ta,
Eu cu haina pătată… plină de pete,
Mă întreb, ce se poate întâmpla de m-ai abandona,
Dar nu… n-o vei face, căci încă e har și aștepți,
La ușă Tu bați și aștepți să-ți deschid,
Iar pentru asta eu nu trebuie decât să mă ridic,
Să mă dezbrac de haina cea pătată,
Căci Tu mi-ai pregătit una curată,
Spălată chiar de Tine, o, Miel ce te-ai jertfit,
Tu pentru mine ai murit, căci m-ai iubit,
Și acum, tot pentru mine mijlocești,
Căci m-ai iubit și încă mă iubești,
Și ai pregătit o haină și o coroană,
Ca dar să mi le dai…
Eu nu merit nimic…
Dar vreau să mă ridic…
Să las haina pătată,
S-o iau pe cea curată…
Emilia Dinescu

147. RUGĂCIUNE
Doamne, îți mulțumesc, căci Tu m-ai ocrotit,
Deși eu altă cale am ales, deși te-am părăsit,
Nu m-ai lăsat o clipă, pe brațe m-ai purtat,
Deși mă depărtasem, pot spune, te-am uitat,
Nu m-ai uitat pe mine, mai mult, m-ai căutat,
Anume, doar pe mine, pe nume m-ai strigat,
Și pe al Tău umăr, ușor, Tu m-ai purtat,
Și în necazul mare eu singură n-am stat,
Deși ca o rebelă eu m-am purtat,
Prin faptele-mi stângace chiar eu m-am revoltat.
Nu m-ai lăsat, și-ți mulțumesc,
Căci mai e har, și acuma m-am trezit,
Îți mulțumesc…
Emilia Dinescu

146. ÎMI PLACE SĂ VISEZ
Nu-mi place să mă îmbăt cu apă rece,
Îmi place să visez… și nimeni nu mă întrece,
În vis sunt doar poetă, și sunt chiar fericită,
Nimic nu mă distruge și nu pot fi rănită,
În vis eu am speranțe, ce doar se împlinesc,
Și gândurile mele și tot ce îmi doresc,
De aceea prefer visul și sunt o visătoare,
Căci de visăm, în toate, speranța nu mai moare,
Și de trăim, sperând, trăim cu-n țel în viață,
Și de trăim, luptând, facem visul să zboare
Spre lumea cea reală și să se împlinească.
Emilia Dinescu

145. COPIILOR MEI
Doamne, atât de mult mi-am dorit să fiu binecuvântată,
Și pântecele-mi să poarte o viață în el,
Încât, Doamne, Tu pus-ai mica viață,
Și mi-ai dat, Doamne, primul băiețel.

Apoi tot Tu ai mai făcut încă o minune,
Și pântecele mi-a fost iarăși plin,
Deși am fost cam egoistă, acum pot spune,
Căci Tu mi-ai dat un dar măreț, sublim.

Când eu nu mai credeam că va să vină,
Și timpul meu, parcă trecut era,
Tu ai mai vrut o viață ca să vină,
Ca să îmi fie plină viața mea.

Mi-ai dat copii – ca flori într-o grădină,
Pe care trebuie ca să le cresc,
Și sper să-i cresc doar spre lumină,
Și-n cer să fiu cu ei, eu îmi doresc.

Nu vreau să-i am doar pentru o clipă,
Căci clipă este viața pe pământ,
Tot ce-i aici e vag și e risipă,
În cer eu vreau cu ei să fiu, să cânt.

Te rog, Doamne, învață-mă pe mine
Să-i cresc cu gândul doar spre Tine,
Căci îi iubesc și vreau în veșnicie
Să ții aduc pe câteștrei în brațe Ție.
Emilia Dinescu

144. UN JOC…
Doamne, ce ne mai place să ne jucăm,
Să ne jucăm cu viața noastră efemeră.
Luăm totul ca pe un simplu joc de noroc,
De parcă n-ar fi veșnicia noastră în joc,
Sau poate că ne place minciuna cea mizeră,
Și-n joc… jucăm pe veșnicie; sperăm… să trișăm.
Dar nu e loc de așa ceva că totu-i serios,
Și-n joc de am intrat, noi trebuie să mizăm,
E grav, căci noi mizăm pe ce credem că avem,
Și-n joc, și-n joacă pe noi înșine ne pierdem,
Căci chiar dacă mai pare că încă mai jucăm,
Noi am pierdut chiar totul, și-i tare dureros.
Emilia Dinescu

143. DACĂ AI VENI ACUM…
Doamne, dacă ai veni acum, rău ai să mă găsești,
Că-s o fecioară adormită și ai să mă prăpădești,
De aceea, încă mai e har; și încă Tu nu vii,
Că tot aștepți să vină acasă, acei ce-s rătăciți copii,
De aceea, Doamne, ne mai lași Tu clipe pe pământ,
Că din iubire Tu nu vrei, ca să ne vezi arzând,
Că-n palme Tu ne-ai săpat adânc un nume rușinos,
Ce noi cu toții îl purtăm, acesta-i păcătos,
Dar o coroană ai purtat, pe cruce ai suit
Și-n locul celui păcătos, Isuse, Te-ai jertfit,
Și un loc ai pregătit în cer și aștepți lângă altar
Pe toți acei ce încă sunt și rătăcesc sub har.
Emilia Dinescu