Intercer – Poezii si editoriale

1642. FEMEIA, FLACĂRA CARE NU SE STINGE
Femeia, flacăra care nu se stinge, înzestrată cu reziliență,
Are forță divină, dar nu o simți, decât când în absență,
Simți că nu e speranță, nu e forță de a trece peste durere,
Nu e nimic, de nu-i femeia, chiar totul piere.

Femeia e iubire, e flacăra care nu se stinge, e totul,
Intensitate în suflet, speranță supremă, nu o oprește votul,
Chiar dacă-i ignorată sau dată la o parte, nu îi pasă,
Femeia, flacăra care nu se stinge, cât e în viață, nu se lasă.
Emilia Dinescu

134. RUGĂCIUNE
Doamne, cât de mârșavă și nerecunoscătoare sunt,
Decât așa ca mine, mai bine deloc pe pământ
Căci Tu, un Tată bun, m-ai binecuvântat,
Dar eu o rugăciune de mulțumire, de mult n-am înălțat.
Da, cad în genunchi și tare mă mai rog
Când nu găsesc scăpare, refugiu în alt loc,
Atunci eu strig la Tine și sper să mă asculți,
Și că-s o răzvrătită, atunci, te rog, să uiți,
Cu lacrimi vin la Tine și strig și te implor,
Căci doar a mele fapte, acum, tare mă dor,
Și știu că am zidit un zid, cu neascultare
Și pus-am cărămizi, de rele, nepăsare,
Eu am zidit, dar vreau ca Tu să surpi
Și inima în două să nu cauți, s-o rupi,
Ci să mă ierți pe mine, că multe am greșit,
Dar iată-mă, Părinte, la Tine am venit,
Chiar dacă vin cu cereri și nu cu mulțumire,
Eu știu că-s a Ta fiică și am ca moștenire
Tot ce e scris în Carte, tot ce ai făgăduit,
Căci eu te-am dus la cruce, tot eu te-am răstignit,
Dar m-am trezit și Duhul cel Sfânt mult m-a mustrat,
Căci Legea Ta cea sfântă, mereu, eu am călcat
Și inima de piatră, Tu, Doamne, s-o preschimbi,
Căci vreau să merg pe cale cu pașii drepți, nu strâmbi.
Îți mulțumesc, Părinte, că încă mai e har,
Îți mulțumesc, Isuse, căci Tu ne-ai dat ca dar
O cruce și o viață; un cer și o speranță.
Emilia Dinescu

1641. GÂNDURI
În tăcere, un sacrificiu nescris în legea firii, femeia trăiește,
Cu grijă și blândețe, noblețe și har, ea iubește,
Iubire dăruită din suflet, nu e sacrificiu, deși se jerfește,
E numai iubire, iubire ce-n jur parfum și balsam dăruiește,

Se revarsă în valuri, cu grijă îi inundă pe toți,
Când este din fire, blândețe, noblețe, nu poți
Să treci în tăcere, un sunet prelung de uimire tu scoți,
Asta-i iubire, e tot un întreg, nu sta să socoți.
Emilia Dinescu

133. DOAR OCHII
Sunt lucruri care nu se spun,
Doar vorbele eu le adun,
De te privesc mai bine, înțeleg
Și din privire eu pricep…
Doar o privire mi-e de ajuns,
Și nu-mi mai trebuie răspuns,
Căci în privire îți citesc și de departe,
Căci ochii tăi sunt o deschisă carte,
În ochii tăi, eu văd de mă iubești,
În ochii tăi, eu văd de mă dorești,
De aceea e de ajuns să mă privești,
Cu ochii tu mie multe-mi vorbești.
Emilia Dinescu

132. DE CE DOAR TU?
Tu ești mântuit și fericit, se pare,
Dar unde ți-s copiii oare?!
Prin țări străine își făuresc palate,
Muncind și săvârșind grele păcate.
Oare de ce nu-ți pui nici o întrebare,
Cu sufletul de ce nu umbli-n depărtare,
Primești ce ei îți dau; sunt daruri scumpe,
De ce oare din piept inima nu ți se rupe?
De ce nu te gândești că-i ban murdar
Și de păcat mânjit e al său dar?

Tu ești mântuit și fericit, se pare,
Dar inima din piept oare nu doare,
Când în păcat al tău părinte moare,
Și pare, că nu are bietul, o salvare,
Căci umblă prin bodegi și crâșme ades,
Și în pahar el dă vieții un sens,
Sau prin parcuri se distrează bârfind,
Și cu vorba îl auzi ades lovind,
De ce nu te gândești că azi îi ai,
Și trebuie să le vorbești mai des de rai?

Tu ești mântuit și fericit, se pare,
Și aștepți, sperând să pleci în misiune, în lucrare,
În țări îndepărtate să vorbești de Isus,
Dar oare, cum mai poți privi în sus,
Când ai vecini ce nu cunosc nimic,
Și mor neștiind credința care o ai, ce ai citit,
Când ai colegi care nu știu ce crezi,
Căci tu prea bine, poate, nu îi vezi,
De ce nu te gândești că azi e șansa ta,
Să le spui tuturor despre credința ta?

De ce doar tu s-auzi acest cuvânt,
De ce te crezi mai sfânt decât un sfânt,
De ce primești un dar, deși nu îl dorești,
De ce doar tu, doar tu vrei să trăiești?
Nu vei trăi și nu vei fi mântuit,
Dacă copilul tău n-aude din Cuvânt,
Dacă părintele ce te-a crescut muncind,
N-aude de Isus ce jertfa a primit,
De aceea crezi și cu credință spune,
Ce nume porți și crezul tău anume.
Emilia Dinescu

131. GÂNDEȘTE
Ești mamă, gândește-te bine ce faci,
Căci fapta în urmă rămâne,
O vorbă de o spui, să n-o calci,
Căci numai și numai de tine, azi, ține
Ce moștenire spre ceruri tu lași.
Și atât ți se cere, gândește-te, bine
Și cumpănește de-i drept ce tu faci,
Că-n ceruri doar dreptul cu fală rămâne,
Gândește de-i drept copiii să-ți lași.
Emilia Dinescu

130. DACĂ N-AI FI TU
Doamne, dacă n-ai fi Tu și ar veni o furtună,
Ne-am rupe, ne-am frânge, am fi distruși,
Dar Tu ne sprijini, pe vreme rea ca și pe bună,
Doar noi să vrem să stăm ca puii lângă cloșcă strânși,
Și Tu ne vezi, ne chemi și ne ocrotești,
Asupra noastră, cu brațele deschise, binecuvântări reverși,
Ca noi să știm, să credem că Tu ești
Al nostru, Tată și nu vrei ca să avem noi, ochii plânși.
Emilia Dinescu

129. RUGĂCIUNE
Doamne, te rog, mă iartă, căci multe am promis
Și apoi promisiunea s-a spulberat ca un simplu vis,
Eu am călcat promisiunea și ce am făgăduit,
Pe Tine, Doamne, eu te-am înșelat și te-am mințit.
Nu merit nimic să am și nici nu îndrăznesc
Să mai privesc la Tine, amarnic mă căiesc,
Căci m-ai iertat de vină, Tu, Însuți, m-ai spălat,
Iar eu, fără sfială, din nou m-am întinat,
Și am venit la Tine, cu lacrimi mari, fierbinți,
Rugându-te, Părinte, greșeala să mi-o uiți,
Și-n a mea rugăciune eu multe am promis
Și am căzut, se pare, prea multe mi-am permis.
Emilia Dinescu

128. DORINȚELE NOASTRE
Ne dorim să escaladăm un vârf de munte,
Sau ploaia, vântul, pe noi să ne asculte,
Dorim prea multe, vrute și nevrute,
Nu știu, dacă mai merităm atât de multe,
Căci Dumnezeu ne-a dat și tot ne-a dat
Și ruga noastră El a împlinit, când am strigat,
Dar de un timp, se pare că noi am uitat
Câte ne-a dat, deși nimic n-am meritat.
Emilia Dinescu

1640. GÂNDURI DE MAMĂ ȘI BUNICĂ
Dumnezeu, în mila-i mare, mi-a dat harul de a fi mamă,
Chiar dacă nu mi-a dat fată, n-am făcut din asta dramă,
Dumnezeu mi-a dat băieții, ei mereu m-au mângâiat,
N-am fost mama ideală, dar ei m-au încurajat.

Cu iubire i-am crescut și le-am dat învățătură,
Am vrut să-i îndrept spre bine și am fost o mamă dură,
De curând, eu am și fată, băiatul s-a însurat,
Mi-a adus în casă fată, fata mea zâmbet mi-a dat.

De curând sunt și bunică, optimism în pieptul meu,
Acum am chiar două fete, cadou de la Dumnezeu,
Lecție de dărnicie am primit prin acest dar,
Simt o mare bucurie, mulțumesc în rugă iar.

Inspirație în versuri, aș vrea să pot să exprim,
Dar cuvintele-s puține, căci ce simt, este sublim,
Am băieți și am și fete, un cadou nemeritat,
Ce îl vreau în veșnicie, strig la cer neîncetat.
Emilia Dinescu