Intercer – Poezii si editoriale

1634. RAIUL DE LÂNGĂ NOI
Raiul de lângă noi este iubirea,
Iubirea este totul, aduce fericirea,
Iar fericirea-i pură când luptă amândoi,
Iubirea este luptă, nu este un război.

O luptă se câștigă cu iubire,
Căci raiul dragostei e fericire,
Raiul de lângă noi e ce iubim,
În raiul nostru să ne regăsim.
Emilia Dinescu

1305. GÂNDURI DE MAMĂ
Eu strig la Tine, Tată, cu sufletul de mamă,
Am inima zdrobită, am pieptul numai rană,
Mi-ai dat avere scumpă, mi-ai dat băieții mei,
Dar am greșit amarnic cum m-am purtat cu ei.

Mi-ai dat băieți puternici, dar viața i-a purtat,
Prea multă suferință de mici au îndurat,
Nu am avut putere, nu am avut curaj,
În dreptul lor, ca mamă, aș vrea să las mesaj.

Nu sunt cuvinte, Tată, ca să rostesc ce simt,
Aș vrea să am curajul să spun tot ce presimt,
Dar stau în rugăciune, eu nu știu să vorbesc,
Eu știu că rugăciunea din suflet o rostesc.

Îți mulțumesc, Părinte, mi-ai dat băieții mei,
Îi las la poala crucii, îi las aici pe ei,
Eu am greșit în multe, am eșuat ca mamă,
Dar mă încred în Tine și nu am nici o teamă.
Emilia Dinescu

1633. GÂNDURI PENTRU VOI
Am primit ca provocare, lumea strânsă în brațul soției,
Și m-am gândit ce pot să scriu, să dau viață hârtiei,
Și ce cuvinte să aștern, ce gânduri să exprim,
Cum aș putea pe această temă să spun, ce ne dorim.

Nu vreau ca să vorbesc de mine, eu scriu doar pentru voi,
Sunteți la început de drum, scriu pentru amândoi,
Când te-ai născut, băiatul meu, mi-ai adus alinare,
Când ai plecat la casa ta, am simțit provocare.

Dar, cu căldură, vreau să spun că nu îmi doresc noră,
Doresc să am o fată, eu, o fată ce adoră,
Ca siguranță să îți dea, să stea la brațul tău,
Să fiți uniți pentru vecie, la bine și la rău.

Iar tu să îi dai mângâiere când este întristată,
Să n-aibă lacrimi pe obraz, căci este a mea fată,
Și să nu uiți, băiatul meu, tu ești puterea ei,
Când simți că este obosită, în brațe să o iei.

Lumea strânsă în brațul soției e plină de iubire,
În palmele soției tale găsești doar dăruire,
S-o prețuiești, te sfătuiesc, s-o ocrotești mereu,
Dar nu doar tu cu a ta putere, ci tu cu Dumnezeu.
Emilia Dinescu

1632. CÂND FEMINITATEA DEVINE POEZIE
Când feminitatea devine poezie,
Versuri suave fără cuvinte scrie,
Chiar dacă nu-s cuvinte, e lumină,
Și poezia e emoție divină,
E înțelepciune amestecată cu iubire,
Un cocktail de pură fericire,
Un zâmbet și o lacrimă furată,
Aceasta e feminitatea adevărată.
Emilia Dinescu

117. AVEM PĂCATE
Ne împiedicăm de lucruri prea mărunte,
Și facem fapte ce n-ar trebui făcute,
Și spunem vorbe care dor și omoară,
Și avem gânduri care ne doboară,
Căci suntem păcătoși și avem păcate,
Noi recunoaștem, altfel, nu se poate
Să avem locul pregătit în cer,
Și de aceea, multe suflete azi pier.
Emilia Dinescu

1293. ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus, e timpul meu de rugă,
Încep cu mulțumire și sper ca ea s-ajungă
La sfântul Tău altar, acum eu am venit,
Îți mulțumesc de toate, e timpul de mărit.

Eu nu am nici un merit că încă mai trăiesc,
Deci iată-mă, în rugă eu vin să-ți mulțumesc,
În dreptul meu e harul și bunătatea Ta,
Ajută-mă, în rugă vreau cât mai mult a sta.

Îți mulțumesc, Hristoase, Tu n-ai privit la mine,
Tot ce e bun, ce vine, e darul de la Tine,
Eu sunt o fire slabă, cârtesc, păcătuiesc,
Dar mila Ta e mare, de aceea îți mulțumesc.

E timpul meu de rugă, ștafeta am preluat,
La poala crucii Tale, acum m-am așezat,
M-ai așteptat, Isuse, în camera de sus,
Eu am venit murdară, nimic bun n-am adus.

Ai luat ștergarul Tău, la mijloc Tu l-ai pus,
Și m-ai spălat pe mine, îți mulțumesc nespus,
Tu m-ai primit pe mine, așa o păcătoasă,
Ajută-mă, să stau mereu în a Ta casă.

În camera de sus eu iată, poposesc,
M-așez cu voioșie, doresc să îți vorbesc,
Îți mulțumesc din suflet, Tu m-ai adus aici,
Venim în rugăciune, uniți și mari și mici.

Pe altarul jertfei Tale eu listele le pun,
Iau cazurile-n parte, pe fiecare-l spun,
E timpul de pe urmă, satana ca turbatul,
Umblă cu plămădeală și strică aluatul.

Nu trebuie prea mult ca să ne rătăcim,
Ajută-ne, Hristoase, nu vrem ca să greșim,
Să stăm la ce e scris, ne ancorăm în Tine,
Căci fără Tine suntem doar rău, nu facem bine.

În rugăciunea mea, eu numele le spun,
Cu lacrimi și suspine puterea mi-o adun,
Sunt nume multe Tată, sunt mulți cei ce au plecat
În lumea asta mare, satana i-a înșelat.

Copiii noștri, Tată, noi i-am crescut cu Tine,
Dar au plecat în lume și spun că le e bine,
Noi știm ce se întâmplă, noi știm că este greu
Ca să răzbați în viață, tu fără Dumnezeu.

Au fost cuprinși de patimi, păcatul i-a învins,
Ei cred că asta-i viață și nu au nici un vis,
Au pierdut orizontul și pierd și veșnicia,
Ei stau în depărtare, cu Tine-i bucuria.

Cu post și rugăciune noi astăzi ne rugăm,
Strigăm în rugăciune, strigăm și chiar sperăm,
Tu să-i trezești, Isuse, pe cei ce au plecat,
Să înțeleagă, Doamne, satana i-a înșelat.

E timpul de pe urmă și boala s-a înmulțit,
Poporul Tău, Hristoase, poporul e lovit,
Sunt boli prea grele, Doamne și multă suferință,
Îți cerem vindecare, îți cerem cu credință.

E secolul vitezei și s-a evoluat,
Dar bolile sunt multe, un leac nu s-a aflat,
Se moare în spitale și mor nemântuiți,
Încheie alergarea prea mulți nefericiți.

Pe liste lungi aducem copii și tineret,
Spitalele sunt pline, nu este un secret,
Ei, medicii tratează, dar n-aduc vindecare,
Mă rog, ca Mare Medic, adu Tu alinare.

Bolnavii noștri-s mulți, și tinerii și bătrâni,
În dreptul lor lucrează, te rog, să nu amâni,
Vorbește-le cum știi, în toate-i întărește,
Căci greaua suferință pe mulți îi prăpădește.

Aduc în rugăciune pe cei ce nu au casă,
Pe cei ce nu au apă, mâncare pe a lor masă,
Aduc în rugăciune pe cei ce-s prigoniți,
Pe cei ce au de toate și azi sunt fericiți.

Mă rog cu stăruință pentru evangheliști,
Sunt țări unde ei pleacă doar ca simpli turiști,
Ei vor ca să vorbească de Tine, e interzis,
Ajută-i să te vadă, vorbește-le în vis.

Mă rog pentru poporul în care eu trăiesc,
E libertate, Tată, Cuvântul nu citesc,
Sunt zone albe, Doamne, Cuvântul n-a ajuns
În fiecare casă și inimi n-a străpuns.

Noi vrem ca să lucrăm și nu știm cum și unde,
În nepăsare stăm, vocea nu ni se aude,
Ne mustră, Tu, Părinte, că timpul risipim,
E timpul Tău, Hristoase, am vrea să ne trezim.

Mă rog în dreptul meu, trezește-mă că dorm,
Al morții somn mă prinde și nu vreau să adorm,
De nu trăiesc cu Tine, degeaba mai trăiesc,
Ajută-mă, din suflet doresc să mă trezesc.

În camera de sus, eu multe am vorbit,
Mă iartă, eu cu vorba și fapta am greșit,
Sfințește rugăciunea pe care o rostim,
Căci fără Tine-n toate noi chiar mereu greșim.

Ștafeta rugăciunii eu mai departe o dau,
Dar stau în adorare, căci eu cu Tine vreau,
Doresc cu ardoare cerul, doresc doar veșnicia,
Căci Tu ne ești în toate, doar Tu ești bucuria.
Emilia Dinescu

116. DOAR EU… DOAR NOI
Cădem în rugăciune, în lacrimi ne plecăm
Și-n strigăt noi, Părinte, întotdeauna stăm,
Am învățat să spunem pe suflet ce avem
Ca și cum p-astă lume, doar noi astăzi suntem.

Doar voia mea contează și ce eu îmi doresc,
Doar viața mea primează și tot ce eu poftesc,
Doar eul pentru mine este învingător,
Chiar de ști că-i greșit, ba chiar îngrozitor.

Suntem siguri că totul pe lume merităm,
Chiar dacă avem păcate, noi nu le regretăm,
Dorim și a noastră vrere, noi vrem s-o împlinești,
Doar ce vrem noi contează… doar pentru asta ești.
Emilia Dinescu

115. CONSTATARE
Doar banul și luxul contează,
E tot ce în viață primează,
Închidem ochii și visăm doar bani,
Chiar dacă peste noi trecut-au ani,
Avem pretenția că suntem sfinți,
Și vai de noi că noi suntem părinți
Și socoteală în ceruri noi vom da,
Copiii unde sunt? El ne va întreba,
Ce am făcut și ce i-am învățat,
În mintea crudă ce hrană le-am dat,
Și ce am avut în gând, pe primul loc,
Acum ei fac ce vor și viața-i joc,
Căci noi așa, poate, i-am educat,
Crezând că de necazuri i-am salvat.
Emilia Dinescu

114. ÎNTREBARE
Doamne, oare cât ai să mai rabzi,
Și cât har, Doamne, ai să ne mai lași?
Căci noi cădem și punem zi de zi la încercare
Prin tot ce facem, stingem Duhul Tău cel mare,
Pe care Tu ni l-ai trimis ca mângâiere
Să nu fim singuri călători și cu durere,
Să plângem că n-avem Mângâietor
Și să oftăm că n-avem Salvator.
Emilia Dinescu

ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus strigăm la Tine, Doamne,
Să ne hrănim cu Tine, să nu ne fie foame,
Să te avem în noi, când trecem prin durere,
Tu ești etern și veșnic și Tu ne dai putere.

Strigăm în rugă, Tată, credința să nu scadă,
Cărarea e îngustă, nu vrem nimeni să cadă,
Ispitele sunt multe, satana e turbat,
E timpul de pe urmă, poporu-i încercat.

Suntem o grupă mică, dar ne luăm de mână,
Începem tot cu rugă și această săptămână,
Noi nu suntem nimic, Tu ești puterea noastră,
Te așteptăm să vii, cu ochii pe fereastră.

Avem Cuvântul Tău prin care ne vorbești,
Deși nu merităm, noi știm, Tu ne iubești,
Tu ne-ai adus aici, prin harul Tău trăim,
Ajută-ne, să credem, să nu ne opintim.

Venim uniți în rugă și cerem îndurare,
Să nu ne părăsești în crunta încercare,
Să nu cădem pe cale, orice ar fi să vină,
Tu ne ești călăuză, doar Tu ne ești lumină.

E timpul de pe urmă și cernerea-i la ușă,
Noi știm că răutatea va fi curând cenușă,
Suntem cu toții răi, dar cerem mila Ta,
Când vei veni pe nori, aici nu ne uita.

În camera de sus eu strig lângă altar,
Îți mulțumesc fierbinte că încă mai e har,
Nu meritam nimic, dar dragostea-ți fierbinte,
M-a înfiat pe mine și Tu îmi ești Părinte.

Eu nu mai sunt orfană, nu sunt a nimănui,
Aș vrea cu rugăciunea în slavă să mă sui,
Să stau doar lângă Tine, să nu mă tem nicicând,
Căci vreau să fiu cu Tine, Tu vei veni curând.

Cu listele ce-s scrise la Tine am venit,
Îți mulțumesc, pe mine acum Tu m-ai primit,
Tu ești al nostru Medic și Ție ne rugăm,
Pe fiecare nume în rugă îl strigăm.

Îți cerem vindecare, îți cerem alinare,
Căci suferința-i cruntă, durerea este mare,
Îți cerem harul Tău și bunătatea Ta,
În orice suferință durerea este grea.

Spitalele sunt pline și medicii puțini,
Și mulți parcă nu-s oameni, au devenit haini,
Nu mai există milă, doar banu-i la putere,
Au uitat jurământul, ei știu doar a lor vrere.

E multă suferință și boala este grea,
Când suntem în durere și viața pare rea,
Ne agățăm de Tine, ești Medicul suprem,
Ajută-ne, în toate, în Tine să credem.

Nu vrem ca să clacăm, necazul ne pândește,
Ascultă rugăciunea ce lacrima șoptește,
Eu nu mai am cuvinte, dar stau în adorare,
Ajută-mi să-mi duc crucea și-n astă încercare.

Mă încred în Tine, Tată, nu vreau ca să cârtesc,
Prin viața mea și versuri mereu să te slăvesc,
Îți cer doar biruință, pe cale să rămân,
Și timpul pocăinței nu vreau să îl amân.

În camera de sus strigăm doar cu credință,
Pământul este groaznic, prin Tine-i biruință,
Îți mulțumim fierbinte, Tu ne-ai adus aici,
Te rog, în a Ta slavă, tot Tu să ne ridici.

Suntem părinți și plângem, copiii au plecat,
Au rătăcit cărarea și Te-au abandonat,
Ei cred că lumea-i miere, păcatul i-a învins,
Dar știm că-n piept credința nu este un foc stins.

Noi i-am crescut cu Tine și încă jar mai este,
Ajută-i să înțeleagă că viața nu-i poveste,
Trezește-i, le vorbește, ei încă însetează,
Chiar dacă pare-n lume că ei chiar se distrează.

Nu îi lăsa, Părinte, în voia lor greșită,
Ajută-i să înțeleagă, au viața prețuită,
Tu ai plătit un preț, Tu i-ai salvat la cruce,
Ei cred că-i bine-n lume și viața este dulce.

Trezește tineretul ce este amorțit,
Ajută-i să înțeleagă ce mult Tu i-ai iubit,
Căci ai murit pe cruce, ca jertfă te-ai adus,
Trezește toți copiii, căci timpul s-a cam scurs.

Noi plângem cu durere, Tu plângi cu suferință,
Căci vrei ca fiecare să crească în credință,
E timpul de pe urmă și știm că rugăciunea
Ce o strigă un părinte, va fi curând minunea.

Noi credem că copiii ce astăzi rătăcesc,
Vor regăsi cărarea, vor știi că te iubesc,
Se vor întoarce, Tată, în barca de salvare,
Nu cerem nici blestem, nici binecuvântare.

Lăsăm în voia Ta, noi știm că am greșit,
Dar știm că Tu ești mare, noi știm ce am primit,
Lăsăm în voia Ta, în rugă așteptăm,
Copiii să se întoarcă și să-i îmbrățișăm.

În camera de sus poporul e adunat
În lanțul rugăciunii pe care l-ai format,
Tu ne-ai chemat aici, noi doar am ascultat,
Și-n sfântă rugăciune cu toții am strigat.

Noi ne-am unit în rugă, doar la chemarea Ta,
Te rog pe acest pământ pe noi nu ne uita,
Suntem încă din lume, suntem slabi și greșiți,
Prin harul Tău puternic noi suntem mântuiți.

Suntem laodicea și suntem disperați,
De multe ori ne temem când suntem încercați,
Dar credem cu tărie că harul Tău divin,
Ne va salva din moarte, ne va salva se chin.

Te așteptăm cu dor, suntem a Ta mireasă,
Dorim în cerul sfânt, vrem să plecăm acasă,
De mână ne luăm, te așteptăm mereu,
Tu ești al nostru Tată, al nostru Dumnezeu.
Emilia Dinescu