Intercer – Poezii si editoriale

632. DRUMUL VIEȚII
Drumul este pietruit,
Multe hopuri am zărit,
Nu e drept, e șerpuit,
Dar eu, Doamne, am întâlnit
Pe drumul ce m-ai lăsat
Harul Tău nemeritat,
Duhul Tău m-a mângâiat
Când de greu eu, parcă, am dat
Și când nu vedeam ieșire,
Am văzut a Ta iubire.
Emilia Dinescu

631. ASA E VIAȚA
Așa e viața pe pământ,
Nu o petrecem doar cântând ,
Tristețile ne copleșesc,
Necazurile se înmulțesc,
Dar Doamne, eu îți mulțumesc,
Sunt vas de lut în mâna Ta
Și știu că nu mă vei lăsa,
Chiar dacă azi mă șlefuiești,
Eu știu că Tu mult mă iubești.
Emilia Dinescu

1513. GÂNDURI
Mă plimb azi prin pădure, poteci ce-s neumblate,
Privesc în jur, pustiu, dar am intimitate,
Mă simt chiar foarte bine, nu este un mister,
Solitudine-n toate, dar eu nu mai disper.
În trecerea prin lume nu vreau ca să mă pierd,
Găsesc o buclă mică prin care mă dezmierd,
Cu nostalgie gândul îndrept spre ce a fost,
Eu știu că orice pas în viață are un cost,
Dar nu mă tem să trec prin toate cu speranță,
Nu e mister, eu știu va fi bine în viață.
Emilia Dinescu

1512. COLEGILOR MEI
Au trecut anii peste noi, suntem bătrâni, dar tot copii,
Trăim închiși în trupul nostru, cu noi ce am fost ne-om contopi,
Ne-am întâlnit acum un an, ne-am revăzut cu bucurie,
De atunci suntem chiar virtual, uniți în altfel de chimie.

Mă uit la mine, sunt bătrână și pe alocuri am albit,
Dar eu în suflet sunt copilă, un sentiment deosebit,
Aș vrea să spun că sunt matură, dar sunt copil neîncetat,
Trăiesc prin rime și cuvinte, nimic ce a fost, n-am uitat.

Au fost momente delicate, dureri prin care am trecut,
Și noi am fost trecuți prin toate, pe doamna noastră am petrecut
Pe un ultim drum noi am condus-o și ne-am luat la revedere,
Dar vreau să cred și vreau să sper că nu uităm a ei putere.

Noi suntem noi și suntem unici, aș vrea, acum, să vă trezesc
O dulce, caldă amintire și să vă spun ce îmi doresc,
Doresc să nu uităm vreodată, copii în clasă ne rugam,
Cu doamna noastră învățătoare despre credință șușoteam.

Acum când nu mai este doamna să ne vorbească de Hristos,
Ar trebui, ca cu credință, să luăm Cuvântul, e frumos,
Să luăm Scriptura s-o citim, nu știm cât pe pământ vom fi,
Dar eu doresc în veșnicii cu toți să fim, a ne întâlni.

Aș vrea pe toți să vă întâlnesc, mai des aș vrea să ne vedem,
Suntem uniți, dar în probleme și în necazuri ne pierdem,
Eu știu că totu-i efemer și totu-i trecător aici,
Dar în Cuvânt e scris de cer și sper să fim acolo veșnici.
Emilia Dinescu

1511. AȘ VREA
Aș vrea ca versul meu să fie o melodie
Și în acord cu vântul în zi de toamnă fie,
O simfonie-n forță în liniștea din mine,
Să fie o cântare, un imn de slavă-n rime.

Aș vrea ca să vorbesc, nu cu subtilitate,
Aș vrea să vă vorbesc chiar despre libertate,
E liniște în mine, sunt liberă-n Hristos,
Aceasta este forța oricărui credincios.
Emilia Dinescu

1510. GÂNDURI ÎN LINIȘTEA DIMINEAȚII
O ceață groasă a îmbrăcat pământul,
Cu calm, serenitate îndrept spre Tine gândul,
În liniștea profundă înalț o rugăciune,
Răgaz de cercetare în zori, este minune.
Cu gândul mă înalț și caut echilibru,
Nu sunt din astă lume, nu îmi găsesc calibru,
E dimineață-n ceață mă pierd printre cuvinte,
Mirosul crud de toamnă în casă dă să intre.
Savurez parfumul de frunză ruginie,
E timp de introspecție și nu de fantezie,
Nu vreau să ruginesc, aș vrea să fiu utilă,
Să nu mă încred în mine și să rămân umilă.
Îți cer doar un răgaz, cât stau în așteptare,
Să îmi dai echilibru, nu greaua încercare,
Să nu mă părăsești, ești Vița, ești Puterea,
În liniștea profundă doar Tu aduci plăcerea.
Emilia Dinescu

1509. GÂNDURI ÎN NOAPTE
E frig și vântul bate prin crengi ce-s dezbrăcate,
Și zilele-s mai scurte și mult mai înnorate,
Iar noaptea-i mult mai lungă, și este foarte rece,
E timpul de visare când noaptea greu mai trece.

E doar sfârșit de toamnă și iarna va veni,
Pe geamul casei noastre și flori vor înflori,
Privesc pe geam și luna pe mine mă privește,
Covorul gros de frunze, în noapte, strălucește.

Noiembrie romantic, noiembrie de vis,
În noapte versul curge și multe am de scris,
Citesc, lumina lunii îmi cade pe cuvinte,
Mă prinde o visare, visez, mi-aduc aminte.

Cunosc Cuvântul Tău, acum doar reflectez,
Privesc în noaptea adâncă, vorbesc de al meu crez,
Aștept o luminiță să văd la răsărit,
Să cânt în osanale că Domnul a venit.
Emilia Dinescu

1508.ÎN CAMERA DE SUS
E timpul rugăciunii în camera de sus,
E timpul să mă văd cu Domnul meu, Isus,
Intru la rugăciune, ștafeta am preluat,
E timpul meu de rugă, e timpul minunat.

Eu nu am nici un merit, dar știu că sunt primită,
În camera de sus eu sunt binevenită,
Sunt așteptată aici, aici e locul meu,
În lanțul rugăciunii propus de Dumnezeu.

Eu nu vin ca orfan, ca fiică înfiată,
Eu nu vin ca rebel, ci că umilă fată,
Copilul rătăcit se întoarce azi la Tine,
Căci a gustat amarul, doar lângă Tine-i bine.

M-am desculțat la ușă, picioarele-s murdare,
Murdară sunt, se pare, din cap până în picioare,
Hristos are ștergarul, spălarea mi-a făcut,
Mi-a șters păcatul amar, mă simt tare plăcut.

Îngenunchez în rugă și vreau să-i mulțumesc,
În camera de sus eu simt că chiar trăiesc,
Mă simt doar rușinată de tot ce am greșit,
Ii mulțumesc din suflet, doar El m-a curățit.

Cu listele ce-s scrise la Tine am venit,
Pe listă-s multe nume, căci mulți te-au părăsit,
Tu îi cunoști prea bine, îi știi pe fiecare,
Eu nu îți cer blestem, nici binecuvântare.

Mă rog din suflet, Tată, căci lista este lungă,
Pe fiecare nume îl spun acum, în rugă,
Il las în voia Ta, te rog să îi trezești,
Tu îi cunoști prea bine, Tu știi să le vorbești.

Au rătăcit cărarea și vicii i-au cuprins,
Ei cred că stau chiar bine, satana i-a învins,
Să le dai scârbă, Tată, de tot ce e spurcat,
Să înțeleagă, Doamne, că te-au abandonat.

Aduc în rugăciune, copiii ce-n credință,
Au lupte multe, Tată, dar vor doar pocăință,
Sunt tineri, vor cu Tine, te rog să-i întărești,
Să vadă că în toate, doar Tu îi sprijinești.

Pe cei ce fac lucrare în rugăciune îi pun,
Sunt nevoiți să treacă prin lacrimi și prin scrum,
Să le fi luminiță și pavăză și scut,
Să le aduci aminte, prin Tine au crescut.

Aduc și colportorii că-s tineri sau bătrâni,
Pe cei ce duc Cuvântul în țară, la români,
Dar și pe cei ce-n lume, în zone interzise,
Împrăștie Cuvântul, vorbesc din cele scrise.

Mă rog pentru acei ce zac în suferință,
Spitalele sunt pline, doar moartea e dorință,
Tu ești al nostru Medic, al nostru Salvator,
Sunt boli și suferințe ce groaznic astăzi dor.

Mă rog pentru acei ce astăzi nu au casă,
Pentru acei ce n-au mâncare pe a lor masă,
Pentru toți sinistrații, din zone de războaie,
Dar și pentru acei ce au văzut șuvoiaie.

Mulți au greșit amarnic și sunt în pușcărie,
Să vadă că păcatul nu este jucărie,
Te rog să le vorbești cum știi la fiecare,
Trimite-le un duh puternic de mustrare.

Mă rog fierbinte, Tată, e timpul de pe urmă,
Mă rog pentru creștini, mă rog pentru a Ta turmă,
Pentru acei ce știu, și Biblia citesc,
Să înțeleagă totul, aceasta îmi doresc.

Mă rog pentru acei ce au Biblia în casă,
Dar praful s-a depus și ei așa o lasă,
Trimite-le un duh de sfântă cercetare,
Să te dorească, Tată, nu doar în încercare.

Mă rog pentru acei ce sunt mai slabi din fire,
Pentru bătrânii singuri, trimite-le iubire,
Pentru orfani mă rog, sunt mulți ce nu au mamă,
Sau cei ce nu au tată și au în suflet rană.

Aduc la rugăciune pe ai mei, din casa mea,
Eu le vorbesc de Tine, dar mult mai mult aș vrea,
Aș vrea să le vorbești cum știi la fiecare,
Ei stau departe, Tată, și inima mă doare.

Mă rog pentru vecini și prieteni, cunoscuți,
Că-s tineri sau bătrâni, mai mari sau mai micuți,
Mă rog să te cunoască, să înseteze aș vrea,
După Cuvântul sfânt, asta-i dorința mea.

În dreptul tuturor vreau voia Ta să fie,
Mă rog și-ți mulțumesc, aceasta-i bucurie,
Cu Tine când vorbesc mă simt chiar fericită,
Te rog, sfințește ruga și vorba cea rostită.

Mă rog chiar pentru tine, ce te-ai rugat cu mine,
Mă rog ca-n cerul sfânt să fim, acolo-i bine,
Acolo e feeric, nu mai e nici suspin,
Îmi doresc mântuirea, mai spun decât amin.
Emilia Dinescu

1506. DIMINEȚI LA ÎNCEPUT DE NOIEMBRIE
Soarele îmi trece prin fereastră și este călduros,
Afară zici că-i vară, e soare, e frumos,
Pășim cu frenezie în toamnă, spre sfârșit,
Dar zici că este vară cu orice răsărit.

Este căldură afară, doar oamenii sunt reci,
E timpul de trezire, nu știu, nu știi când pleci,
Nu e melancolie, nici vorbe spuse-n vânt,
Eu știu că-s călător, nu veșnic pe pământ.

E început de lună și e sfârșit de toamnă,
Aș vrea să vă vorbesc așa cum sunt, nu-s doamnă,
Sunt o femeie simplă, iubită de Hristos,
Și vreau s-o spun în rime, nimic nu-i mai frumos.

Căldură vă doresc, căldura cea divină,
Un răsărit sublim, Hristos are să vină,
Nu e melancolie, e doar realitate,
E timpul de trezire, un început în toate.
Emilia Dinescu

1505. VIAȚA… CIOBURI REFĂCUTE
Am fost trântită la pământ și cioburi viața s-a făcut,
Am incercat să le adun, mai mare rana mi-a părut,
Am sângerat, am plâns prea mult, o rană grea eu am primit,
E groaznic ca să fi rănit de cel pe care l-ai iubit.
Mi-am plâns de milă și am oftat, durerea nu puteam s-o spun,
Nu mai vedeam nimic frumos, căci viața mea părea un scrum,
Eram doar cioburi și atât, mai mici, mai mari, împrăștiate,
Nu mai speram la nimic bun, nu vedeam cioburi adunate.
**********
Speranța-n mine s-a născut și soarele a răsărit,
Am înțeles, într-un târziu, că cam degeaba am suferit,
Chiar dacă cioburi m-am făcut, m-am ridicat, prin harul Său,
Și-am înțeles că suferința nu este un lucru așa de rău.
M-am ridicat, m-am scuturat de praful care m-a cuprins,
Am înțeles că viața este un dar divin, de nedescris
Și soarele va răsări, chiar dacă-n nori negri a apus,
Eclipsele sunt chiar frumoase, speranță multă a readus.
Emilia Dinescu