Intercer – Poezii si editoriale

1793. CERUL CARE SE DESCHIDE ÎNTRE DOUĂ MÂINI
Cerul care se deschide între două mâini împreunate în rugăciune,
Este atât de sacru, atât de mare, nu sunt cuvinte potrivite pentru a spune,
O legătură sfântă se face-n infinit, doar între om și Dumnezeu întotdeauna,
Ca rugăciunea nu este nimic, în rugăciune e puterea de a opri furtuna.
Din întunericul furtunii și a zbuciumului omenesc doar ruga dă lumină,
Un zbor în infinit doresc, să zbor atât de sus și să nu simt vreo vină,
Doar două mâini împreunate poate cuprinde cerul între ele,
O legătură sfântă, atât de dragă și vitală tuturor, nu doar inimii mele.
Emilia Dinescu

1792. MOISE ȘI RUGUL APRINS
Rugul aprins doar Moise l-a văzut,
Să fiu ca Moise, tare aș fi vrut,
Aș vrea blândețe, ca a lui, să am și eu,
Căci Moise l-a iubit pe Dumnezeu.

Cu pasiune scriu a mea dorință,
Aș vrea să am exact a lui constanță,
Nu e mister, căci Moise a trăit,
În viață, El pe Domnul l-a slujit.

Focul care arde fără a consuma,
De nu era, nu se mai relata,
Dar Biblia descrie, a fost adevărat,
În focul rugului chiar Dumnezeu s-a arătat.
Emilia Dinescu

1791. RUGĂCIUNE PENTRU BISERICĂ
Poporul s-a unit în post și rugăciune
Și cere de la Tine cu lacrimi o minune,
Minunea convertirii cu zel și cu ardoare,
Bisericile-s goale și inima ne doare.

Noi am făcut clădirea din pietre și nisip,
A fost plină de oaspeți, dar mulți s-au risipit,
Ei au plecat în lume căci lumea i-a chemat
Și adevăruri multe se pare, le-au uitat.

Am construit altare ca jertfele să fie
Doar rugăciuni aduse cu laudă doar Ție,
Am construit se pare, apoi am adormit
Locașul este gol și sufletul răcit.

Am investit ca oameni, dar fără Tine, Doamne,
Bisericile-s goale, poporul Tău azi doarme,
Am terminat lucrarea, dar munca n-am sfârșit,
Biserica nu-i locul,ci omul pocăit.

Biserica e-n mine, biserica e-n noi
Căci noi suntem poporul ce poartă un război,
Satana nu câștigă, el este chiar înfrânt
De ne uităm la ceruri și credem cu avânt.

Luptăm în rugăciune și lupta nu-i pierdută,
Mai e puțin și ajungem cu toții la redută,
Isus va pune steagul chiar sus pe fortăreață
Atunci când va începe o nouă dimineață.

Să stăm în rugăciune, să ne păzim locașul,
Să adormim, se pare așteaptă el, vrăjmașul
Să stăm în priveghere și post cât se mai poate,
Să profităm cu toții de această libertate.

Biserica e totul, biserica e sfântă
Și nu va fi, știm bine, ea nu va fi înfrântă
Căci e la cârmă Domnul, El e al nostru Mire
Și va veni s-adune, nuntașii-n pregătire.

Ne-am adunat cu toții și ruga vom striga,
Prin rugăciuni și post trezim biserica
Chiar dacă lupta pare c-ar fi puțin în van,
Prin rugăciunea noastră învingem pe satan.
Emilia Dinescu

1790. GENEROZITATE ȘI DĂRNICIE
Dragostea e când împarți ultima prăjitură,
Când nu mănânci și chiar nu pui în gură,
Tentație există, dar ai copiii mici,
Împarți o prăjitură la cei trei licurici.

Cu glorie privești, dar îi înveți să împartă,
Cu generozitate la cei „bătuți de soartă”,
Căci viața e un test, azi ai, mâine nu știi,
Dar poți, cu bunătate, să aduci bucurii.

Dragostea e când împarți ultima prăjitură,
Chiar dacă, poate, e doar o mică îmbucătură,
Complicitate găsești în dărnicie,
E testul generozității ce aduce bucurie.
Emilia Dinescu

1789. NE-AM ADUNAT CU TOȚII
Ne-am adunat cu toții și ruga vom striga,
Prin rugăciuni și post trezim biserica
Chiar dacă lupta pare c-ar fi puțin în van,
Prin rugăciunea noastră învingem pe satan.

Ne-am dat cu toții mâna și stăm așa uniți,
De vom lupta cu toții, nu vom mai fi înfrânți,
Suntem mănunchi, se pare, suntem cu toții vii,
Avem în piept credința că ne vei mântui.

Ne-am adunat cu toții, în rugă azi strigăm,
Avem un ceas de veghe și nu o să cedăm,
Strigăm la Tine, Tată, vrem să fim mântuiți,
Primește ruga noastră, căci noi suntem uniți.

Suntem plini de credință și dragoste de Tine,
Trecutul nostru negru e șters, acum e bine,
Ne-ai pregătit o haină și Tu ne-o dai în dar,
Aducem ruga noastră, o punem pe altar.

Postim cu toții, Doamne, și ruga ne asculți,
Curând va veni ziua ca să fugim în munți,
Azi este libertate și noi azi ne rugăm
Toți, ca frățietate, în rugă ne luptăm.

Vom câștiga războiul și nu vom fi înfrânți,
Ne-am adunat în rugă, suntem acum mai mulți,
Nu suntem sfinți, suntem cu toții păcătoși,
Dar harul Tău și jertfa Ta primit-am bucuroși.
Emilia Dinescu

1788. ÎMBRĂȚIȘĂRILE TALE, ȘALUL MEU
Nu sunt la modă, sunt o femeie ștearsă și banală,
Iar pentru mine doar șalul de la tine e ținuta ideală,
Îmbrățișările tale sunt șalul meu preferat,
Un șal ce-l port mereu, de când tu mi l-ai dat.

Orice ar veni, protecție mi-aduce șalul meu,
Confort, căldură, când e ger și greu,
Îl port cu dor în suflet, copilul mi l-a dat,
Eu cu iubire mare, îl port mereu și l-am purtat.

Îmbrățișările tale sunt șalul meu preferat,
Erai micuț, când prima dată mi le-ai dat,
Le port mereu, cu drag, le voi purta întotdeauna,
Îmbrățișările tale sunt șalul meu, nu voi uita niciuna.
Emilia Dinescu

1787. GÂNDURI
M-așez pe bancă, copacii au înflorit,
Natura întreagă la viață s-a trezit,
Îi mulțumesc profund lui Dumnezeu,
M-a ocrotit și sunt în viață eu.

Am învățat că lupta e a mea,
Sunt singură în suferința grea,
Doar Dumnezeu e Cel ce mă însoțește,
Îi mulțumesc din suflet că nu mă părăsește.
Emilia Dinescu

1786. DRAGOSTEA E CA UN FILM BUN
Un film bun e urmărit c-un bol de floricele-n caramel,
Iar dragostea e ca un film bun, la alt nivel,
Finalul nu contează, doar clipa ce aduce momente de suspans,
Emoție trăită ca-ntr-o poveste, dar nu azi, în avans.
Nu este loc de joacă, nu este doar un rol imaginar,
Chiar dacă-i bucurie și râsete, nu e hilar,
Căci dragostea e ca un film bun, finalul nu contează,
Un film bun ce învăluie misterul, nu deranjează.
Emilia Dinescu

1785. SCRISOARE PENTRU VIITOR
Copiii mei erau micuți și eu călătoream în viitor, visam să fiu bunică,
Anii au trecut, s-a împlinit, moralul, nepoata îmi ridică,
Aș vrea să scriu, și-n versuri să citească atunci când n-oi mai fi prezentă,
Cum a fost viața în altă eră, tehnologia ne-a închis și lumea e absentă.

Eram copii și ne jucam, prin iarbă și prin rouă noi alergam desculți,
Nu ne temeam să stăm afară, jucam mijitea, rațele și vânătorii, căci eram mulți,
Mâncam din fructe nespălate, șterse pe poala hainei fugitiv,
Sper, peste ani când va citi nepoata mea sau alt copil, să fie afectiv.

Mă tem că nu s-or mai plimba printre păduri mărețe,
Mă tem că n-or mai fi în stare ca liberi să învețe,
Dar sper ca să trăiască iar, așa cum se cuvine,
Chiar dacă s-a evoluat, doar în natură-i bine.
Emilia Dinescu

1784. GÂNDURI
Nu vreau prin versul meu să aduc confuzie,
Dar știu ce spun, iubirea e luată în râs, iluzie,
Nu e mister, e timpul de pe urmă și omul de departe,
Nu caută soluții sfinte, iubirea pură e-n divinitate.

Ne-am depărtat de adevărata dragoste, nu ne-a durut,
De-a lungul timpului manualul de utilizare al iubirii e pierdut,
Chiar dacă la butoane e însuși Dumnezeu, El nu ne-a părăsit,
Doar o reîncercare din partea omului, El se lasă găsit.

Iubirea e divină, iubirea e soluție, doar să o vrei,
Căci fără de iubire și timpul și anii sunt grei,
Nu e mister, nu e confuzie, e doar realitate,
E timpul de pe urmă și fără de iubire nu este dreptate.
Emilia Dinescu