Intercer – Poezii si editoriale

1504. GÂNDURI DESPRE PĂMÂNT
Dumnezeu în mila-i mare ne-a iubit atât de mult,
Ne-a creat să moștenim ce a făcut pe acest pământ,
A creat izvoare, ape, munți și dealuri și câmpii,
Gâze, fluturi, animale, de pe toate, nu le știi.

Ne-a dat multă bunătate și belșug de fericire,
Însă omul și-a dorit multe, tot prin reaua fire,
A dorit ca cunoștința să crească peste măsură,
Timpul trece și pământul se umple acum de ură.

Este frumusețe multă, deși este întinat,
Cum a fost oare pământul înainte de păcat?!…
Dacă acum e frumusețe ce ne încântă mult privirea,
Îmi imaginez Edenul, unde era nemurirea.
Emilia Dinescu

1503. CĂLĂTORIE CU FLORI DE GHEAȚĂ
Privesc la geamul înghețat,
Cu flori de gheață îmbrăcat,
Zâmbesc, îmi place, mă gândesc
Că cu acest tren călătoresc,
Și am de mers mai multicel,
Mă doare că îngheț în el.
Păstrez un zâmbet și atât,
Dar gândul este cam urât,
Căci inima-i de catifea,
Mă tem că-n tren îngheață ea.
Emilia Dinescu

1502. DESTINUL
Suntem atât de răi sau poate aroganți,
Când este rău în viață și suntem încercați,
Dăm vina pe destin, noi spunem c-ar fi crud,
Dar eu nu cred aceasta și nici nu vreau s-aud.

Eu nu cred în destin, ci cred în Dumnezeu,
Există un destin, să înțelegi nu-i greu,
Suntem doar călători și suntem fără țel,
Destinul de a fi veșnic, e doar să crezi în El.
Emilia Dinescu

1501. CEȘTI GOALE ȘI GÂNDURI PLINE
Pe tavă stau frumos trei cești, eu le-am golit,
Am stat mai mult la studiu, eu Biblia am citit,
Am reflectat adânc, dar nu mă regăsesc,
Aș vrea ca din Cuvânt mereu să mă hrănesc.

În liniște citesc, reflecție divină,
Emoție în suflet, în Biblie-i lumină,
De intri-n adâncime și faci o rugăciune,
E timp de regăsire și de o plecăciune.
Emilia Dinescu

1500. LA MULȚI ANI, BYA!
Avem un Dumnezeu ce este bun,
De bunătatea Domnului aș vrea să-ți spun,
M-am bucurat nespus când te-ai născut,
O bucurie mare ne-ai făcut.
Și numele-ți este ales divin,
Căci are un sens profund, sublim,
Fie ca albă, pură să îți fie viața,
Să strălucești mereu precum speranța,
Să nu te lași înfrântă, să răzbești
Când greutăți în cale întâlnești,
Chiar dacă cerul nu-i mereu senin,
Să lupți, să nu te lași înfrântă, e divin.
E ziua ta, de azi mai urci o treaptă,
Este o treaptă foarte importantă,
Eu îți doresc să ai înțelepciune,
S-alegi în viață lucrurile bune,
Și pașii care-i faci să fie fermi, curați,
Mulți ani din suflet, puri și minunați.
Emilia Dinescu

1499. POVESTE ÎNTRE FILE DE JURNAL
Între file de jurnal și vise de noiembrie aștern a mea poveste,
Nu este doar imaginar, realitate este,
Nu vreau să pară languros, dar nici apoteotic,
Încerc să vă vorbesc prin vers, nu vreau să scriu haotic.
Aș vrea să merg cu versul meu în zarea cea albastră,
Eterul tot să îl cuprind ca pasărea măiastră,
Doar epifanie să fie, Cuvântul s-a întrupat,
S-a răstignit, apoi se știe, la cer s-a înălțat.
Povestea mea este eternă, etern e Domnul meu,
Aș vrea să scriu o poezie, acum și chiar mereu
Într-un jurnal am s-o ascund, s-o port cu al meu vis,
Aș vrea să scriu și-n paradis, căci pe pământ am scris.
Emilia Dinescu

1498. GÂNDURILE UNEI ORĂȘENCE
Tumultul vieții în oraș atât ne obosește,
În ritm alert ne trece ziua și viața se grăbește,
În grabă noi plecăm de acasă și nici nu ne rugăm,
Se pare că nu ne mai pasă, prin ploaie noi plecăm,
Realizăm mai mult nimic, e doar monotonie,
Pașii grăbiți pe asfaltul umed se aud ca melodie
Sau ca ecou sinistru, gol, într-un vacarm sălbatic,
Trec zilele, mă trec și eu, nimic nu e romantic.
Emilia Dinescu

1496. GÂNDURI PLINE DE SPERANȚĂ
Stau în fața crucii, privesc marmura rece,
Nu cred că suferința din suflet îmi va trece,
Doar dorul, stins în frunze cu lacrimi îmbibate,
E cel ce este martor, doar el le știe toate.

Nu este nici o taină că tata a plecat,
El doarme adânc acum și totu-i nemișcat,
O umbră am în suflet, un of ce-i dureros,
Nu știu dac-al meu tată, primit-a pe Hristos.

Adânc în suflet am un dor, e dorul meu,
Nu-l înțelege nimeni, doar Bunul Dumnezeu,
Aș vrea să știu că tata e printre mântuiți,
Când Domnul va veni, mulți morți vor fi treziți.

Nu este întuneric, nu este nici un chin,
Moartea e numai somnul, cu toții adormim,
Nu este nici o umbră, e scris chiar în Cuvânt,
Vor învia din moarte când vine Domnul sfânt.

Vor învia creștinii ce sunt în nemișcare,
Atunci când mii de îngeri cu Hrist’ vor fi în zare,
Acum e întuneric, curând va fi lumină,
Cei credincioși în slavă vor fi, nu în țărână.

Mai am doar o speranță, adânc este îngropată,
Ca toți ai mei să fie cu inima schimbată,
Nu este nici o taină, de ne vrem mântuiți,
În astă viață trebuie să fim doar pocăiți.
Emilia Dinescu

1495. GÂNDURI
Sunt o femeie dificilă, eu spun mereu cam ce gândesc,
Doresc să îți vorbesc în față și nu îmi place să bârfesc,
Par rece, uneori de piatră, asta sunt eu, nu lingușesc,
În suflet sufăr foarte tare, fiindcă din suflet eu iubesc.

Nu sunt născută de curând, sunt în etate, dar mi-e bine,
Nu sunt expertă în prea multe, accept un sfat atunci când vine,
Îmi place să învăț din toate, îmi place să vorbesc în rime,
Aș vrea să fiu bine înțeleasă, să nu vorbesc doar cu cruzime.
Emilia Dinescu

1494. RITMUL TOAMNEI PRINTRE CLIPE
Ritmul toamnei printre clipe este același zi de zi,
Însă timpul pare scurt când ești fericit, să știi,
Când plutești de fericire totul este ca în nori,
Cu delicatețe multă poți să spui că tu chiar zbori,
Grație și eleganță e ușor ca să zărești
Când împins de fericire printre nori parcă plutești.

Ritmul toamnei printre clipe este lung și parcă amar,
Efemeritate este când necazu-i la hotar,
Durerea când te pătrunde, libertatea n-o mai simți,
Timpul stă parcă pe loc, tu tot răul îl presimți,
Când înoți în ape tulburi, timpul este comprimat,
Plângând, strigi în rugăciune, îți dorești să fi salvat.

Ritmul toamnei printre clipe este același, trecător,
E etern sau efemer, depinde de autor,
Să ne agățăm de Domnul în necaz și-n bucurie,
Grație doar rugăciunii timpul este mărturie,
Timpul este amintire ce plutește cum dorim,
Ritmul toamnei printre clipe ni-l facem spunând amin.
Emilia Dinescu