Intercer – Poezii si editoriale

RUGĂCIUNE
Doamne, eu am făcut doar ce am dorit
Și știu că-n multe fapte am greșit,
Te rog, Părinte, nu te depărta,
Păcatul meu în Carte nu-l nota,
Căci Tu ai dat o lege să o țin,
Și-n lege, Tu ne spui să nu mințim,
Dar din minciună în minciună noi pășim,
Și zilnic, iar si iar te răstignim.
Te rog, Doamne, ajută-mă să mă îndrept
Și zilnic să se vadă că te aștept,
Ajută-mă, Părinte, s-accept Cuvântul scris,
Să nu pășesc prin viață ca prin vis,
Căci Tu ne vrei pe toți, cu dragoste fierbinte,
Te rog, ajută-mă ca zilnic să te am în minte.
Emilia Dinescu

88. ISUS SAU CRĂCIUNUL
E iarnă. E frig și geamurile-s înghețate
La fel ca inimile ce nu-s sfărâmate,
Și-n dragostea Ta mare nu se încred,
Și-n mare nepăsare astăzi șed.

Sunt mii ce așteaptă marea sărbătoare,
Doar e Crăciunul, sărbătoare mare,
Dar nu te vor pe Tine-n viața lor
Și nu te acceptă ca al lor Păstor .

Așteaptă toți, cu daruri și urare,
Și scriu pentru cei dragi, chiar o scrisoare,
Dar Tu ai scris cu sânge și iubire,
Și-n dar Tu dai o viață-n mântuire.
Emilia Dinescu

87. RUGĂCIUNE
Doamne, cad la picioarele Tale, cu lacrimi fierbinți,
Te rog, să-mi ierți greșelile toate, spre mine, te rog, să te uiți,
Te rog, să ai milă de mine, păcatu-mi să ștergi
Și-n marea uitării aruncă greșeala pe veci,
Dă-m,i Doamne, Duh Sfânt, să mustre tot ce am greșit,
Nu mă lăsa, Părinte, ajută-mă din groapa pieirii să mă ridic
Căci fără Tine-s țărână și atât, nu sunt nimic,
Dă-mi, Doamne, credință cât un bob de muștar
Să mă căiesc și gândul spre Tine să îndrept cât încă e har,
Ajută-mă, nu mă lăsa să cad, mereu mântuit să fiu,
Și-n marea cetate cu Tine să mă știu,
De aceea, Doamne, cad la picioarele Tale, cu lacrimi fierbinți,
Te rog, să îmi uiți păcatul, dar pe mine să nu mă uiți.
Emilia Dinescu

1622. GÂNDURI PENTRU PRIETENA MEA
Chemarea neînțeleasă a unei prietenii eterne,
M-așez comod, pe foaie vreau gândul a așterne,
E doar o provocare, mă duce în trecut,
Nu vreau să plictisesc, n-o iau de la început,
Dar vreau să vă spun multe, doar cu sinceritate,
Căci Dumnezeu mi-a dat o prietenă în toate,
Cu ea mă sfătuiesc, la rău, dar și la bine,
Cu umilință spun că e la fel ca mine.
Nu iau în râs nimic, eu spun doar adevărul,
Vreau să înțelegeți bine, aici este misterul,
O prietenă o am, căci Dumnezeu a vrut
Să simt că-mi este soră și eu nu sunt rebut.
A Lui generozitate o simt prin prietenie,
Înalț o rugăciunea, o vreau în veșnicie.
********
Chemarea neînțeleasă a unei prietenii eterne,
Am pace când vorbesc, m-așez comod în perne,
Cu umilință scriu că Dumnezeu e bun,
Mi-a dat o prietenie divină, pot să spun,
Eu nu o meritam, dar e cadoul meu,
Cadoul dăruit de al meu Dumnezeu.
Emilia Dinescu

1621. MĂ PRIVESC ÎN OGLINDĂ
Mă privesc în oglindă și mă analizez,
Nu vreau să văd trecutul, nu vreau să mă întristez,
Mă văd pe mine azi, eu simt c-am reușit,
Nu prin puterea mea, doar Domnul m-a iubit.

Prin bunătatea Lui sunt mamă și bunică,
Cu ajutorul Lui, am depășit o frică,
E frica de eșec și frica de a zbura,
Eu zbor spre viitor, nu mă mai tulbura.

Mă privesc în oglindă și mă văd, sunt copil,
Mă reîntorc în timp, mă depărtez tip-til,
Mi-aduc aminte multe, dar multe am uitat,
Am aruncat trecutul negru și înnorat.

Mă privesc în oglindă, mă văd așa cum sunt,
Am ridurile multe și părul e cărunt,
Dar sunt realizată, sunt mândră că iubesc,
Familia e totul, nimic nu îmi doresc.
Emilia Dinescu

1620. UMBRA CALDĂ A BUNICII
Umbra caldă a bunicii este în inima mea,
Eu aș vrea să povestesc în câteva versuri de ea,
A fost mamă eroină, cu răbdare a crescut,
Pruncii ei au ajuns oameni și bunica le-a fost scut.

Ea a fost și ciobaniță, gospodină-n casa ei,
De multe ori era mamă pentru bieții mielușei
Care părăsiți de oaie, îi creștea doar cu iubire,
Avea un zâmbet aparte, eu o spun din amintire.

Nu avea învățătură, carte n-a făcut prea multă,
Însă avea școala vieții, chiar dacă nu era cultă,
Povești ne spunea, cu zâne, din tradiția locală
Sau ne povestea blajin, chiar din viața ei reală.

Era simplă în purtare, n-a avut viață ușoară,
A suferit de micuță a suferit de fecioară,
A trecut prin molimi grele, prin război și prin durere,
Însă a fost credincioasă, Dumnezeu i-a dat putere.

Nu stăteam prea mult cu buna, că eram tare departe,
Însă vara petreceam când eram la ea, aparte,
Viața noastră era altfel, nu era ca la oraș,
Era simplă, dar frumoasă, viață ca de îngeraș.

Amintiri eu am destule și le port cu bucurie,
Și a ei învățătură a rămas ca mărturie,
Ne amintim a ei iubire și răbdare tot mereu,
Mi-amintesc cum povestea și vorbea de Dumnezeu.
Emilia Dinescu

1619. O ATINGERE CARE ÎȚI SCRIE DESTINUL
Trăiam în întuneric, credeam că e lumină,
Mi se părea confort, eram murdar de tină,
În sprijin mi-ai venit, deși nu mă rugam,
Doream un echilibru, dar asta nu știam.

Cam asta s-a întâmplat, până Te-am cunoscut,
Un echilibru fain, atunci am obținut,
Confort în suflet am și sprijinul divin,
Eu știu că îți sunt fiu, și iată, în rugă vin.

Tu mi-ai schimbat destinul, deși nu este scris,
M-ai învățat să lupt, să nu mă las învins,
Mi-ești sprijin în durere, m-ai scos din întuneric,.
Mi-ai pus lumină în suflet și foarte mult feeric.
Emilia Dinescu

1618. GÂNDURI
Cu multă fantezie acum vă povestesc
Despre privirea caldă pe care o iubesc,
A fost a mea dorință, să fiu bunică eu,
Și-s tare fericită, m-a auzit Dumnezeu.

Este realitate că simt doar bunătate,
Mă invadează ploaia unei priviri curate,
Nu e complicitate, e simplă puritate,
Nepoata mea e pură, mi-aduce libertate.

Iubirea este totul, iubirea-i libertate,
Și liberă mă simt, căci inima îmi bate,
Doar o dorință am, atât îmi mai doresc,
Copiii și nepoata în cer să-i întâlnesc.

Asta-i realitate, e tot ce-i important,
Mă rog și spun curat, nimic nu-i ofertant,
Nu-i altă fantezie, e o dorință vie,
Doresc în cer, cu toții, să fim în veșnicie.
Emilia Dinescu

1617. ODĂ FRUMUSEȚII IMPERFECTE
Acum scriu cu naturalețe despre mine,
Dar nu a fost mereu așa de bine,
Am fost o complexată și mă simțeam ratată,
Dar azi pentru trecut mă simt doar vinovată.

E vorba doar de simpla și banala acceptare,
Să te accepți pe tine și a ta încercare,
Dar este dificil când tânăr ești și fără minte,
Și vrei cu disperare să-ți ascunzi handicapul sub veșminte.

Acum îmi amintesc cu un farmec mai aparte, mă amuză,
Dar în trecut mă ascundeam de mine, mereu găseam o scuză,
Am înțeles târziu că-s unică, unicitate-n mine pusă de Dumnezeu,
Autenticitate în handicap, nu ca blestem, ca un cadou al meu.

Naturalețe-n mine ai să găsești mereu, nu mă ascund,
Accept ce sunt, încerc să fiu mai bună și să gândesc profund,
Eu nu am nici un merit, dar sunt o fericită,
M-am acceptat pe mine, sunt o femeie imperfectă, dar iubită.
Emilia Dinescu

1616. ODĂ MAMEI
Dumnezeu e Creatorul, ce a creat a fost perfect,
Tot El a creat și mama, a creat-o chiar atent,
A știut că doar o mamă poate lumea înfrunta,
Cu delicatețe multă, cu viața poate lupta.

Are forță chiar cât zece, de muncă nu se ferește,
Ea trudește ca albina, ca furnica ea muncește,
Doar un zâmbet de îi dai, mama este mulțumită,
Și când casa este bine, mama este împlinită.

Nu e artă ce ea face, însă ea este artist,
Pune suflet în ce face, un suflet prea altruist,
Se uită,, ades, pe dânsa, nu contează ce gândește,
Ea cu fericirea ta, copilule, se hrănește.

Doar privește al tău chip, puțină expresivitate
Îi vorbește așa bine, ea le știe chiar pe toate,
Cu delicatețe fină se retrage când tu crești,
Dar mereu este la pândă, de greu să nu te lovești.

Am vrut să spun o poveste, nu știu de am reușit,
Însă am vorbit de mame, de mama mea am vorbit,
Este o mamă perfectă, are suflet de zeiță,
Ca să o cunoaști mai bine n-ai nevoie de cheiță.

Nu e artă-n poezie, în vers este forță multă,
Cu delicatețe scriu de a mea mamă, tu ascultă,
Fă o odă mamei tale, mamele sunt senzuale,
Sunt zeițe pământești, sunt ființe speciale.
Emilia Dinescu