Floarea din April

aprilie 6, 2019

Floarea din April

Când m-am întâlnit cu Tine,
O, Isuse drag, eram copil,
Şi Tu-ai sădit atunci în mine
Cugete noi, gânduri divine
Şi-o floare-n luna lui April!

În sufletu-mi de dor înfrânt
Şi apăsat sub grea povară,
Ea a crescut ca din pământ
Sub susurul cel lin şi sfânt,
În cea mai dulce primăvară.

Nedespărţiţi aşa creşteam,
Şi eu, şi floarea ce-ai sădit,
Şi tot mai mult înţelegeam
În viaţa ce mi-o petreceam
Cum Tu Doamne m-ai iubit!

Atunci am simţit mângâiere
În floarea scumpă şi aleasă,
Şi prin nevoi, şi prin durere,
Prin Duhul Sfânt cu putere
Noi am clădit, aceeaşi casă.

Şi între timp, când a-nflorit,
Începând să răspândească
Parfumu-i sfânt, m-a întărit,
Multe cercări le-am depăşit
Din lupta vieţii, sufletească.

Iubirea-i miresmata floare!
Şi-al ei balsam vindecător,
Mi-a potolit mâhnirea mare
În vremuri de descurajare,
În timp de cumpănă şi dor!

În ea mi-am găsit odihnire
Şi-ncurajarea-n clipe grele,
Şi-am învăţat că în smerire
În ceasuri sfinte de-umilire
Se poate-a trece, peste ele.

Şi de-oi păstra-o ne-ncetat,
Această floare şi-a ei taină,
Având cugetul sfânt, curat
Şi-un trai în viaţă, ordonat,
Îmi va aduce-a nunţii haină.

Atunci, la masa aceea mare
Voi fi prezent la cina sfântă,
Când oaspeţii în sărbătoare,
În mulţumirea cea mai mare
Îi vei privi-n haina de nuntă!

Te laud azi, Doamne Isuse,
Că-n mine Tu floarea-i sădit,
Şi multele dorinţi, nespuse,
Ce n-am ştiut a-Ţi fi expuse
Prin ea vor fi, de-ndeplinit!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Floarea din April

Rondelul Iubirii Cersşti

aprilie 5, 2019

Rondelul Iubirii Cereşti

O! Iubirea Tatălui Ceresc –
Venit-a în lume, primăvara,
Şi a adus prin har salvarea
Când toate rozele-nfloresc.

Pentru tot neamul omenesc
S-a sfârşit Jertfa până seara,
O! Iubirea Tatălui Ceresc –
Venit-a în lume, primăvara!

De două mii de ani tot cresc
Vestindu-ne răscumpărarea,
Prin sânge de ameninţarea
Păcatului… cel strămoşesc…
O! Iubirea Tatălui Ceresc –

Venit-a în lume, primăvara
Când toate rozele-nfloresc!

Flavius Laurian Duverna
06 aprilie 2019

Comentariile sunt închise pentru Rondelul Iubirii Cersşti

Vas de Cinste

aprilie 5, 2019

Vas de Cinste

Dac-am fost în astă lume
Doamne, un vas de ocară
Prin osânda- Ţi milenară,
M-ai dat în har un alt nume
Prin mila ce mă-nconjoară
Ca sufletul, să nu îmi piară!

Sus pe crucea răstignirii
Mi-ai pus dragostea’nainte
Să devin un vas de cinste
Prin Jertfa-Ţi neprihănirii,
Şi-n cântările prea sfinte
Să Te slăvesc prin cuvinte!

Să vestesc în toată lumea
Ce-a făcut harul din mine
Chemat pe căi sfinte divine,
Cum s-a petrecut minunea
Când chematu-mai la Tine
Şi-acum vasul Ţi-aparţine!

O, şi Te laud pe-a Tale cale
Chiar de e-ngustă şi srtâmtă
’N care sufletu-mi se-avântă,
Şi-Ti cânt Doamne Osanale
Spre slava dragostei Tale –
Că-n luptă mi-ai dat izbândă.

Flavius Laurian Duverna
05 aprilie 2019

Comentariile sunt închise pentru Vas de Cinste

Simfonie în roz

aprilie 4, 2019

Flori de cireș
își scutură petale
la vânt poznaș ce nu dă greș
peste grăbiții trecători pe cale.

Un roz frumos
se-așterne-n păr și haine,
dar purtătorul serios
e tot solemn. Zâmbet și râs sunt taine.

Doi tineri vin
sub pomul generos.
El, ea apoi mâinile-și țin.
Ploi parfumate de flori, vis de nuntă frumos…

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Simfonie în roz

Din Ţara dinspre Miază-zi

aprilie 3, 2019

Din Ţara dinspre Miază-zi

Din Ţara dinspre Miază-zi
În stoluri mari de-a izbuti,
Rândunelele revin acasă!
Revin voioase-n cuibul lor
În inimi cu-al dragostei dor,
De sub streaşina de casă.

E soare mult, şi cald afară
Şi în văzduh încep s-apară
Cârduri dansând de cocori
În cercuri largi ce se rotesc,
Iar bucuroşi copii-i privesc
Pe ceru-albastru, fără nori.

E-o zi de dulce primăvară
Şi totu-i verde peste ţară
Cu flori multiple pe câmpii!
Clipele sunt de hazarduri,
Mieluşeii, zburdă-n salturi
În vesel cânt, de ciocârlii.

S-a-ntinerit din nou livada
În frumuseţuri cu grămada
Şi pomii ei cei maiestuoşi,
Cu crengile, pline de flori
S-au pregătit de sărbători,
Desfăcând mugurii pufoşi.

E-un simţământ de bucurie
Şi de renaştere şi voioşie
Care pluteşte-n exprimare,
Prin cântec viu şi tineresc
Spre slava Tatălui Ceresc,
Pentru-a Sa grijă iubitoare.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Din Ţara dinspre Miază-zi

Rondel de Aprilie

martie 31, 2019

Rondel de Aprilie

Cu flori multe-mpodobită
A bătut la geam, Aprilie,
Luna scumpă-n bucurie
În smarald sublim gătită.

Şi-a pus mantia-nflorită
Peste-a ţării mândră glie,
Cu flori multe-mpodobită
A bătut la geam, Aprilie.

Vremea-i dulce, liniştită,
Şi miei zburdă-n veselie…
Zor şi freamăt e-n câmpie
L-altă viaţă acum trezită,
Cu flori multe-mpodobită

A bătut la geam, Aprilie.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Rondel de Aprilie

Au înflorit Caişii

martie 31, 2019

Au înflorit Caişii

Au înflorit caişii-n zilele cu soare
Şi încărcate sunut crengile de flori
Estimp spunând că vor fi roditori,
Şi salbe-n zumzetul de aripioare
Şi-au pus ca-n zilele de sărbători!

Şi-n veşminte verzi, de primăvară
Cu siluietele frumos atrăgătoare,
Scăldate-n vis în razele de soare
Necontenit din zori până în seară
Au vizite, de oaspeţi în colindare.

Sunt fluturaşi şi albiniţe fel de fel
Cu zbor grăbit din floare-n floare,
Un pic, n-au timp de-o răsuflare;
Pe jos în iarbă trece-un gândăcel,
Probabil c-a plecat după mâncare.

Prin lucru-ncepe să pulseze viaţa
Atâtor vietăţi ce ele hrana-şi cată,
Şi mai mult, de a fi şi conservată;
Din zorii, care-anunţă dimineaţa
Până seara, mulţumirea-i laolaltă.

E soare cald, şi totul este înviorat!
Pluteşte-n aer un balsam mirositor,
Şi când inspiri, simţi ceva întăritor;
Tabloul, e atât de drag şi minunat!
Şi el inspiră minţii, dragoste şi dor.

Plăcut îţi este să auzi şi să priveşti
Un zumzet viu, în zi de primăvară
Din zori, pînă-n amurg de seară –
Când cu natura împreună reuşeşti
O reînviere peste anii care zboară.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Au înflorit Caişii

Vis de primăvară

martie 28, 2019

Închide ochii sub pomul înflorit,
Mireasma lui te poartă spre Eden,
Atât frumos în suflet a venit,
Și dor de-o viață-n ceruri în etern…

Pe-un Nou Pământ e-o casă ce te-așteaptă
Purtând numele tău gravat pe ea,
Pe-un raft cununa-i o răsplată dreaptă,
Cu minunate străluciri de stea.

O ramură de palmier și-o harpă,
Și-un singur alb veșmânt imaculat,
Din râul vieții vei aduce apă,
Noi fructe vei mânca neîncetat.

Nu va fi sabie înflăcărată
La pomul vieții, și nici păzitor,
Oceanul vast cu apa-ntunecată,
Nu va mai fi barieră tuturor…
–––––––––
Dacă vei respecta cu devotare,
Poruncile ce ți-am încredințat,
Cu siguranță vei avea intrare
Aici în Paradis. Totul ți-am dat! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Vis de primăvară

Rondel de ultim drum

martie 27, 2019

Rondel de ultim drum

( Dedicat familiei Beni Vasile )
Sacramento- California

Sub albastrul cerului cu… Primăvara
Am condus-o, pe ultimul său drum,
Cu-amintiri care revin în minte-acum
Pe cea care ne-a fost sora Marioara.

Picurii de ploaie rece arătau că seara
Se apropie, şi nu s-ar opri nicidecum,
Sub albastrul cerului… cu Primăvara
Am condus-o, pe ultimmul său drum.

Ca şi-un tren, ce-şi lasă-n urmă gara
Şi se-ascunde în depărtările de fum,
A plecat, dar faptele nu se fac scrum
Şi-ale sale-ndemnuri vor colinda ţara
Sub albastrul cerului… cu Primăvara,

Am condus-o, pe ultimul său drum.

Flavius Laurian Duverna
26 martie 2019

Comentariile sunt închise pentru Rondel de ultim drum

Rondelul Profundei Dureri

martie 26, 2019

Rondelul Profundei Dureri

O, nu poate fi, nici-o durere
Să n-o ştii Tatăl meu Ceresc
Ce-apasă-n sufletu’ omenesc,
Şi har ar vrea… şi mângâiere.

Când sufletul mâhnit Îţi cere
Şi lacrimi nu mai contenesc,
O, nu poate fi, nici-o durere
Să n-o ştii Tatăl meu Ceresc!

Când cad ades în neveghere
Şi de-orice piatră mă lovesc
Şi dureri crunte se înmulţesc,
Când istovit, sunt de putere,
O, Nu poate fi, nici-o durere

Să n-o ştii Tatăl meu Ceresc!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Rondelul Profundei Dureri