Ai întârziat

martie 15, 2017

Ai întârziat iubire
la-ntâlnirea cea din zori,
Mă salutai de departe
printre gratii uneori…

Este ceas de înserare
să-mi șoptești ce n-a fost spus,
Să ștergi lacrimile-amare,
nu-i târziu? E spre apus…

Te primesc cu bucurie,
chiar când pașii îi faci greu,
Nu te cert, nu vreau să știe
marea că te-aștept mereu.

Nici pădurea să nu afle
aripi dragi cum s-au oprit,
Peste inima-nsetată
aducând mesaj iubit.
–––––––
Privind bolta înstelată,
și cărarea de argint,
Dragostea – poet și fată –
scrie versuri de alint…

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Ai întârziat

Vântul

martie 9, 2017

Din ce ținut îndepărtat
În invizibile calești
Sosești în mod neașteptat
Și în vârtej de frunze crești?

Cine-ți cunoaște drumul tău
Pe unde te strecori ușor?
Trecând pe lângă bun și rău,
Miști multe lucruri n al tău zbor.

Sau dacă-ai fost mai supărat,
Te-ai transformat în uragan,
Acoperișuri ai luat,
Și munca omului e-n van.

Dispari așa cum ai venit,
Nu spui la nimeni când ajungi,
În urmă totu-i răvășit,
Se tot lucrează zile lungi…

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Vântul

Anotimp ceresc

martie 1, 2017

Privește dincolo de moarte,
De suferință și război,
Acolo sus stă printre astre
Noua Cetate pentru noi!

În ea nimeni nu va mai plânge,
Tot ce-a fost trist se va uita,
Costisitorul preț de sânge
L-a dat Isus pe viața ta.

Vom bea cu toți din apa vieții,
Și vom culege cu mult drag,
Fructe în zorii dimineții,
Noaptea nu va veni pe prag.

Plăcută, dulce atmosferă,
Pe toți ne va înconjura,
Câmpia florile-și oferă
Niciuna nu se va usca.

O primăvară nesfârșită,
Cu flori și cer veșnic senin,
Cântări cu harpa aurită,
Vom intona din suflet plin. Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Anotimp ceresc

Nora Floria

februarie 23, 2017

În lumea de tăcere ajungând,
Nu mai răspunzi chemărilor luminii,
Și mintea e pustie de-orice gând,
Ignori cât de adânc dureau toți spinii.

Ai îmbrăcat fără de voia ta,
O mantie de frig și întuneric,
Și părăsind umblarea asta grea,
S-a spulberat ca fum țelul puternic.

În urmă două flori poartă parfum,
Din dorul tău și din dureri ascunse,
E rândul lor să urce-n viață-acum
Culmi noi de străluciri, vise nespuse…

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Nora Floria

Grădina de cristal

februarie 15, 2017

Copaci de cristal
sclipesc în grădină,
Dimineți de iarnă
prea-ncet vor să vină.

Totul strălucește
ca-ntr-un basm din vremuri,
Un tărâm feeric
te face să tremuri.

Pașii sunt nesiguri,
alunecă iute,
Parcă e de sticlă
aleea din curte.

Pământul cel rece
vrea o-mbrățișare,
Cu brațe de gheață
primindu-te, doare.

Picături de ploaie
azi mărgăritare,
Ne privesc pe ramuri
doruri în uitare…

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Grădina de cristal

Strada

februarie 6, 2017

Prin mii de guri cere dreptate strada,
Un singur țel stă azi deasupra ei,
Reformularea legii nu-i dovada
Distrugerii corupților cei grei.

Unite-n gând prin imnul deșteptării,
Să cadă mai curând sfidarea,
Sunt inimi fremătând ca valul mării,
Lumini se-aprind. Rămâneți! e chemarea.

Nu mai răbdăm minciună și hoție,
Ne-ați amăgit cu câțiva lei în plus,
Până departe-n lume azi se știe,
Culoarea ce pe țară ați adus!…

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Strada

Treptele victoriei

ianuarie 31, 2017

Un vârf de munte dacă vrei s-atingi,
În urmă lași dorințe și plăceri,
Tot ce-ți slăbește trupul să învingi,
Astăzi e scurt, devine iute Ieri.

Antrenamente lungi în mod serios,
Să ai de-acum în fiecare zi,
Pasiune-n visul tău cel prețios,
Și concentrează-te, vei reuși!

Mai mult, mai sus, drumul nu e ușor,
Să semeni cu Maestrul tău cel drag,
Să rămâi bun și blând și răbdător
Cu cel ce te-ntrerupe chiar pe prag.

Când culmile visate tu zărești,
Întinde mâna să ajuți oricând,
Mai mulți intrând pe porțile cerești,
Tot mai fierbinte fi-va al tău cânt! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Treptele victoriei

Cineva

ianuarie 24, 2017

Cineva te iubește mai mult,
Decât cea care te-a legănat,
Sau prieten pe viață demult,
Cineva și Păstor și-Mpărat.

Cineva te-nsoțește cu drag,
Mai fidel decât umbra mereu,
Ori gândul cel bun al mamei în prag,
Cineva Om-Dumnezeu.

Cineva te ajută la greu,
Mai curând decât omul cel bun
Sau cei dragi ce se roagă mereu,
Cineva să-L primești vrea acum! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Cineva

Clopot de iubire

ianuarie 24, 2017

Sub clopot de iubire așezat,
Săgeți de răutate nu m-ating,
Nici straturi din omătul înghețat
De ură sau dispreț nu mă înving.

Bat vânturile cu asprimea lor,
Necazuri, încercări nu se sfârșesc,
Batjocuri multe să mă-ncline vor,
Dar eu rămân sub adăpost ceresc.

Când uneori mai uit că-s apărat,
Simt un fior și tremur plin de frică,
Clopotul este pur și nepătat,
Cu dragoste e construit din…sticlă.

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Clopot de iubire

Cântec

ianuarie 24, 2017

Cântă stelele pe cer,
Apele din lac răspund
Cu sclipire de mister
Din adâncul lor profund.

Cântă fluturii în zbor,
Florile se leagănă
Trimițând parfumul lor
Voioșie seamănă.

Cântă păsări într-un pom,
Căprioare se-odihnesc,
Iarbă dulce pasc și dorm
Ca pe un tărâm regesc.

Cântă delfinii în val,
Coralii cetăți zidesc
Colorate an de an
Cu penelul lor ceresc.

Cântă oamenii lucrând,
Copiii în jocul lor,
Spun la toți că în curând
Vine Prințul iubitor.

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Cântec